Sari direct la conținut

Daniel Funeriu: Taierea finantarii sau sanctiuni impotriva conducerii. Acestea pot fi sanctiunile pentru universitatile care nu organizeaza corect alegeri

Ministerul Educatiei efectueaza controale pentru verificarea legalitatii alegerilor in universitati. Anuntul a fost facut de ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, care a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca, pentru universitatile care nu organizeaza corect alegeri, consecintele „vor merge de la taierea finantarii, pana la sanctiuni impotriva conducerilor”. Ministrul a anuntat si ca autoritatile italiene au renuntat la solicitarea derogarii de la recunoasterea automata a diplomelor din Romania in UE. „Practic, am inchis scandalul diplomelor suspecte in medicina”, a precizat Funeriu.

Cele mai importante declaratii ale ministrului Educatiei, Daniel Funeriu:

  • Asa cum am anuntat, ieri Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a castigat procesul prin care Asociatia Universitatilor Particulare solicita anularea ordinului de ministru privind clasificarea universitatilor realizata de Asociatie Universitatilor Europene.
  • De asemenea, am fost informat ca Universitatea din Targu-Jiu a renuntat la o actiune similara in instanta, in urma explicatiilor pe care Ministerul le-a facut publice. Multumesc, din nou, universitatilor care au facut eforturi pentru finalizarea la termen a acestei clasificari.

Despre fuziunea universitatilor

  • Doresc de asemenea sa va informez despre deciziile votate de senatele Universitatii de Nord din Baia Mare si Universitatii Tehnice din Cluj Napoca de a fuziona. In urma discutiilor cu cei doi rectori, am luat decizia de a aproba antecontractul de fuziune, universitatile angajandu-se sa finalizeze fuziunea pana in data de 1 ianuarie 2012.
  • Consecintele acestei fuziuni sunt foarte bune pentru ambele universitati.
  • Ca prim efect, am decis alocarea catre cele doua universitati a unei sume suplimentare fata de ceea ce era initial alocat, de aproximativ 4 milioane de lei.
  • De asemenea metodologia de finantare pe 2012 acum in lucru la CNFIS va aduce un bonus semnificativ universitatilor care fuzioneaza.
  • Sunt convins ca, printr-o mai buna definire a domeniilor ce urmeaza sa fie dezvoltate, va creste in calitate atat invatamantul din Baia Mare, cat si cel din Cluj si din Euroregiunea Nord Vest.
  • Am discutat cu rectorii universitatilor Politehnica din Timisoara si Universitatii de Medicina din Timisoara si am inteles ca discutiile privind fuziunea celor doua universitati sunt in stadiu avansat. Astept rezultatele acestor discutii pentru a putea sa marim substantial finantarea celor doua universitati si crearea unui pol de excelenta in Timisoara.

Despre „scandalul diplomelor suspecte in medicina”

  • Am inregistrat, in plan extern, un pas important in procesul de recredibilizare a invatamantului superior. Astfel, in urma aplicarii articolului 153 din Legea Educatiei Nationale, autoritatile italiene au informat ministerul si Comisia Europeana ca renunta la solicitarea derogarii de la recunoasterea automata a diplomelor din Romania in Uniunea Europeana.
  • Practic, am inchis scandalul diplomelor suspecte in medicina si multumesc public domnului rector Urs de la Universitatea Titu Maiorescu, domnului rector Antal, de la Universitatea din Oradea si altor rectori care s-au implicat personal in rezolvarea acestor situatii care erau o mare pata pe obrazul Romaniei.
  • Iata de ce ne-am luptat pentru legea educatiei, iata de ce unii s-au opus, iata de ce nu dorim modificari ale legii in favoarea intereselor ilegitime din universitati.

Despre alegerile din universitati

  • Asa cum stiti, in acest moment au loc alegeri in universitati. Aceste alegeri, asa cum ele sunt prevazute de lege, reprezinta un exercitiu de democratie universitara important pentru viitorul universitatilor.
  • Universitatile trebuie sa fie deschise, dezbaterile deschise, trebuie sa iesim din luptele pentru putere care se duc in spatele usilor inchise. Este marea sansa a incheierii definitive, in unele locuri, a unui stil anacronic de a conduce universitatile.
  • Ministerul a efectuat si va efectua in continuare controale pentru verificarea legalitatii alegerilor in universitati.
  • Am constatat si nereguli, care au fost urgent solutionate de senatele universitare, un exemplu in acest sens fiind facultatea de biologie de la Universitatea Bucuresti, unde in baza unei petitii a fost facut un control, iar neregulile semnalate au fost remediate de universitate.
  • Vreau sa dau un semnal foarte puternic de respectare a legalitatii.
  • Consecintele pentru universitatile care nu inteleg sa organizeze alegerile corect si pentru conducerile acestora vor merge, asa cum prevede legea, de la taierea finantarii, pana la sanctiuni impotriva conducerilor care, abuziv, nu respecta democratia universitara. Este un lucru foarte serios, si va asigur ca voi fi de partea celor performanti si cinstiti.
  • O serie de universitati inca nu au trimis la minister varianta refacuta a cartelor universitare, printre ele fiind si Universitatea Politehnica Bucuresti. Vreau sa cred ca este doar o intarziere si nu este ceva intentionat
  • Am aprobat metodologia de abilitare care este practic procedura prin care un cadru didactic universitar, indiferent de functia pe care o ocupa intr-o universitate, dobandeste certificatul de abilitare care ii da dreptul de a conduce doctorate si de a candida pentru functia de profesor univesitar

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro