Sari direct la conținut

Despre comertul exterior, datoria externa, investitii si vanzarile auto

Astazi m-am hotarat sa abordez mai in detaliu atat problema comertului exterior, a investitiilor straine si a datoriei externe inregistrate de Romania, cat si situatia existenta pe piata auto, unde evolutia numarului inmatricularilor de masini noi arata ca aceasta industrie se afla in pragul colapsului.

I. Comertul Exterior

In primele doua luni ale anului, comertul exterior al Romaniei (import+export) s-a redus cu 30% comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior. Astfel, importurile au scazut de la 8 miliarde euro la 5,3 miliarde, iar exporturile de la 5,2 la 3,9 miliarde. Partea buna a lucrurilor este ca deficitul comercial s-a redus dramatic iar agentiile de rating nu mai pot invoca deficitul mare pentru a ne degrada ratingul de tara.

Partea proasta este ca aproximativ 80% dintre produsele exportate inglobeaza produse importate iar scaderea importurilor cu 34% comparativ cu primele doua luni ale anului 2008 reflecta atat o reducere a cererii interne cat si o reducere a cererii externe. Companiile produc si exporta mai putin, deci si importa mai putin.

Trebuie spus ca in ianuarie si februarie, exporturile au ajuns la nivelul inregistrat in 2006. Teoretic, scaderea importurilor ofera companiilor romanesti ocazia de a recuceri piata interna, insa situatia existenta pe piata creditului precum si noua politica fiscala a Guvernului le fac viata grea acestor companii pentru ca in loc sa le sprijine, autoritatile mai mult le incurca.

II. Deficitul extern si investitiile straine

Daca pana anul trecut aveam o problema cu deficitul extern in sensul ca acesta crestea mult prea repede, acum problema este inversa. Este bine ca deficitul se ajusteaza (acest lucru ajuta moneda nationala) insa procentul cu care scade este mult prea mare si prin urmare, aceasta scadere arata faptul ca economia are probleme serioase. Anul trecut am avut un deficit comercial egal cu 12% din PIB, iar in acest an, probabil ca va ajunge la o pondere de 6-7%. In termeni reali, acest lucru inseamna o reducere de la 21 miliarde euro la 10-12 miliarde.

Mi s-a parut interesant sa va arat modul in care acest deficit a evoluat in ultimii doi ani iar pe graficul de mai jos se vede ca in ianuarie, pentru prima data in ultimii doi ani, investitiile straine au fost mai mari decat deficitul comercial (deficitul comercial este egal cu diferenta dintre exporturi si importuri). Avem totusi o problema – creditele intra-grup.

Acest tip de investitii reprezinta imprumuturile pe care companiile straine le ofera filialelor lor din Romania iar in momentul in care acestea devin scadente, returnarea lor va pune presiune pe deficitul extern. Ponderea medie a acestui tip de credite in total investitii straine a fost de 44% in ultimii doi ani si calculand in euro, in perioada ianuarie 2007-februarie 2009 totalul investitiilor straine a fost de 17,4 miliarde euro, din care creditele intra-grup au reprezentat 7,8 miliarde.

Una peste alta, investitiile straine se mentin la un nivel bun (in ciuda crizei) pentru ca in februarie `09 acestea s-au situat aproximativ la acelasi nivel cu cele din februarie `08, iar primele doua luni au adus in tara investitii in valoare de 1,37 miliarde euro. Deocamdata, nu mai avem niciun fel de probleme cu deficitul extern, sa vedem insa cum vor evolua lucrurile in lunile viitoare si daca investitiile straine vor continua sa se mentina la un nivel acceptabil.

III. Evolutia datoriei externe

Am sa leg evolutia datoriei externe de evolutia PIB. In 2006, PIB-ul a fost de aproximativ 98 miliarde de euro, in 2007 de 121 mld, iar in 2008 a fost de 137 mld euro. Avem deci o crestere de 39 de miliarde in doi ani. Priviti va rog in graficul de mai jos evolutia datoriei externe a Romaniei in ultimii doi ani. Daca datoria publica garantata s-a mentinut la aproximativ 10 miliarde de euro, soldul datoriei private a crescut de la 16 mld la 35 mld euro, respectiv o crestere de 120%.

Acest lucru arata faptul ca aproximativ 60% din cresterea economica inregistrata in 2007 si 2008 s-a realizat pe fondul cresterii datoriei externe, iar in momentul in care aceasta datorie va fi platita, din cele 39 de miliarde cat a reprezentat cresterea economica din ultimii doi ani, vor mai ramane doar 10.

Mai mult, cum mediul privat asigura aproximativ 70% din PIB, cresterea soldului datoriei externe private (29 de miliarde de euro) depaseste aportul sectorului privat la cresterea PIB, respectiv 27 miliarde euro in 2007 si 2008. Chiar daca aceasta crestere a datoriei private s-a datorat in cea mai mare parte retehnologizarii economiei (proces care va produce valoare adaugata in urmatorii ani), cifrele ar trebui sa ne pune pe ganduri pentru ca in acest caz, este clar ca nu putem vorbi despre o crestere economica sanatoasa.

Totusi, ponderea datoriei externe in PIB este de aprox. 35%, procent care este unul dintre cele mai mici din Europa.

IV. Evolutia inmatricularilor auto

Am decis sa abordez si acest subiect pentru ca din punctul meu de vedere, situatia existenta pe piata auto este una dramatica, iar acest dramatism va fi accentuat si de catre Guvern, care a decis sa interzica de la 1 mai deductibilitatea TVA pentru masinile inregistrate pe firma. Graficul de mai jos ar trebui sa dea fiori oricarei persoane normale careia ii pasa de aceasta industrie.

Luna trecuta s-au inmatriculat 8.000 de masini noi si 53.000 de masini vechi, situatie care arata ca in urmatoarea perioada, trebuie sa ne asteptam ca unii dealeri sa falimenteze. Mai mult, interzicerea deductibilitatii TVA va scadea si mai mult vanzarile de masini noi, iar cu atat de multe masini vechi inmatriculate in ultimul an, service-urile auto si cei care vand piese de schimb vor avea extrem de mult de lucru, iar economia neagra va inflori.

Spuneamin urma cu trei saptamani ca industria auto se afla pe butuci, iar daca Guvernul nu va interveni rapid, aceasta industrie se va prabusi.

Acum vad ca Guvernul a facut totusi ceva. A luat si butucii pe care se mai sprijinea industria auto.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Khris.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro