Dinamo va fi antrenată de un nume mare din handbalul mondial
Dinamo București, campioana României la handbal masculin, a anunțat, sâmbătă, că David Davis este noul antrenor al echipei.
David Davis, noul antrenor al echipei de handbal Dinamo București
În vârstă de 47 de ani, spaniolul David Davis vine în poziția lăsată liberă de conaționalul Xavi Pascual, care s-a înțeles cu Veszprem.
Acesta a semnat un contract pe două sezoane, începând cu 1 iulie.
„Sunt încântat și fericit să mă alătur echipei Dinamo. Pentru mine este o onoare să preiau ștafeta de la Xavier Pascual și voi face tot posibilul să luptăm cu toții, împreună și în fiecare zi, pentru cele mai înalte obiective. Nimic nu poate fi mai incitant ca revenirea în Europa. Abia aștept să încep munca” – David Davis.
„David Davis este unul dintre numele mari ale handbalului mondial, câștigător al EHF Champions League atât ca jucător, cât și ca antrenor.
Ca jucător, are în palmares un titlu mondial cu naționala Spaniei (2005), un argint european în 2006 și bronz olimpic în 2008. A jucat la echipe de top, cu rezultate remarcabile, însă cele mai mari performanțe le-a obținut la BM Ciudad Real (Spania), cu care a câștigat de trei ori EHF Champions League (2006, 2008, 2009).
Cariera de antrenor și-a început-o la Vardar, cu care a câștigat EHF Champions League în 2017, din postura de antrenor secund. A antrenat ca principal naționala Egiptului (2018-2019), Telekom Veszprem (2018-2021), Vardar (2022) și Al Ahli (Egipt). A fost declarat cel mai valoros antrenor în EHF Champions League 2020 și a fost prezent de patru ori consecutiv în EHF Final 4 (2017-2020), cu Vardar și Veszprem”, se arată în comunicatul clubului CS Dinamo.
„Avem șansa de a fi semnat cu un antrenor valoros, cu multă experiență. A antrenat multe echipe la nivel înalt, cu rezultate foarte bune. David este un antrenor căruia îi place să joace rapid, un antrenor format la școala spaniolă. Cu el, proiectul echipei Dinamo va continua să crească. Este important că toți jucătorii îl cunosc. Știam că este un antrenor bun pentru Dinamo, iar când i-am propus să vină la București a acceptat imediat. Nu a durat mai mult de o secundă să răspundă afirmativ. Sunt convins că se va lucra bine și vom avea succes” – David Barrufet, manager Dinamo.