Drumul gunoiului de la deșeu la resursă. Patru măsuri-pilon și cel mai puternic instrument: plătește pentru cât arunci  

Fenomenul colectării informale este încă o realitate atât pe străzile din București și din marile orașe, cât și pe drumurile și ulițele satelor. Deșeurile din categoria fier vechi, extinse de la televizoare și frigidere până la calorifere sau componente auto, adeseori nu ajung să fie predate unui operator autorizat care să le colecteze și să le trateze corespunzător. De cele mai multe ori, sunt dezmembrate, componentele valoroase vândute, iar resturile nevandabile sunt aruncate pe câmp sau pe marginea drumului. La fel cum se întâmplă și cu resturile rezultate din activități de construcții, demolări sau renovări, dar și cu alte tipuri de deșeuri.  

Am putea spune că lipsa educației în ceea ce privește impactul asupra mediului își spune cuvântul, dar cei care accesează astfel de „servicii” o fac pentru că nu au alternativă sau nu știu că ea există.  

„Lipsa unor centre unde poate fi adus orice nu reprezintă deșeu menajer, adică obiecte de mobilier, cărți, haine, echipamente electrice etc., lipsa unor soluții pentru un om cu un monitor sau o mașină de spălat a determinat o colectare informală care este foarte prezentă în România. Ar trebui ca fiecare primărie de comună să aibă măcar în weekend o suprafață dedicată unde oamenii să aducă aceste tipuri de deșeuri, inclusiv crengi. (…) 

Oamenii trebuie să înțeleagă că deșeurile electrice nu sunt fier vechi și nu trebuie să ajungă la gunoi. Dacă nu sunt duse unde trebuie, cablurile vor fi tăiate și arse și vom respira un aer care oricum nu este prea curat. Vom avea în curând o campanie TV cu mesaje de interes public pentru conștientizarea acestui aspect”, spune Dragoș Călugăru, director general Asociația ECOTIC, în opinia căruia această colectare informală ar putea fi combătută prin intermediul poliției locale pentru că este clar ilegală.  

„Când am fost în Cehia în 2009 am văzut cozi de mașini la centrele municipale chiar și în timpul săptămânii. Comunitatea locală a fost dornică să ofere soluții. Aceasta este cheia în ceea ce privește managementul deșeurilor care provin de la gospodăriile particulare. Dacă avem o autoritate locală interesată să creeze o comunitate civilizată, va face pași în acest sens. ” subliniază Călugăru. 

Lipsa infrastructurii este numai una dintre provocările pe care România le are în domeniul administrării deșeurilor. Situația ar trebui să se schimbe însă de anul acesta când o parte din cele peste 500 de CAV-uri (centre de colectare prin aport voluntar) finanțate prin PNRR ar trebui să înceapă să funcționeze. 

Provocările sunt însă mai multe. La fel cum sunt și tipurile de deșeuri care au potențial de a trece de la statutul de gunoi la cel de resursă. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de implementarea unor măsuri convergente prin care problemele care persistă de 20-30 de ani să fie diminuate. 

Iar potențial există, așa cum o demonstrează Sistemul de Garanție Returnare (SGR), singurul program de reciclare implementat uniform la nivel național care, chiar dacă încă nu funcționează perfect, reprezintă un model și un punct de plecare pentru programe similare. 

1. Stimularea reciclării 

Una dintre cele mai importante măsuri în ceea ce privește stimularea reciclării în detrimentul eliminării deșeurilor este colectarea separată la sursă. Adică ceea ce se întâmplă în prezent prin SGR, unde consumatorul are grijă, separat, de ambalajele lui goale. Numai că acest sistem nu rezolvă problema tuturor ambalajelor din România. Este nevoie de informare, de tarifare diferențiată și, bineînțeles, de infrastructură. 

„Așa cum am grijă să închid apa sau becul, așa ar trebui să am grijă să colectez deșeurile separat. Este o chestiune reglementată în lege din 2011 după principiul <<plătești pentru cât arunci>>. Dar nu este pusă în practică nicăieri și nimeni nu are neapărat o preocupare intrată în reflex de a avea grijă de propriile deșeuri. În sectorul 2 e o variantă, în 3 alta. În sectorul 1 și 3 nimeni nu știe cât costă salubrizarea pentru că nu plătește nimeni direct, totul e plătit de primărie. În sectoarele 2 și 6 se pun extra pubele și există puncte de colectare separate. În altele ba au fost, ba au dispărut, ba s-au reorientat. Din păcate, avem un singur exemplu de abordare identică la nivel național – SGR. Nu rezolvă problema, dar măcar îți arată că dacă toată lumea lucrează în aceeași logică rezultatele se văd, sunt ușor de comunicat și poți interveni acolo unde ai nevoie. Poate fi luat măcar ca exemplu. (…) 

După părerea mea, cel mai puternic instrument este tariful: plătește pentru cât arunci. Iar aici un rol foarte important îl are comunicarea. Dacă tu primești în fiecare lună o sumă pe factură și vezi că ai plătit mai mult decât vecinul tău pentru că nu ai pus separat, iar aceste informații se centralizează și pot oferi o statistică a orașului sau a cartierului, se schimbă paradigma. Știi exact cum stai în teren și poți să intervii. Asta aduce responsabilitate și la cetățean și la firma de colectare care trebuie să-l tarifeze corect. Acum plătești la fel indiferent că ai fost acasă sau nu, că ai pus deșeurile separat sau nu, ceea ce nu este conform cu serviciul pe care îl primești. Un tarif diferențiat pe ceea ce produci tu este, în primul rând, mai etic și, în al doilea rând, mai eficient. Tariful diferențiat presupune și colectare separată”, spune Raul Pop, Director de programe la Asociația ECOTECA. 

Stimularea reciclării se poate face și prin designul ambalajelor, care ar trebui concepute în așa fel încât să permită separarea ușoară a materialelor componente, care ar trebui să fie reciclabile și netoxice.  

Transportul, manipularea și sortarea superioară a deșeurilor sunt alte demersuri importante. Pe de o parte, pentru că ar permite o separare mai fină a materialelor reciclabile, iar pe de altă parte, pentru că ar motiva oamenii să facă o precolectare separată mai atentă a deșeurilor. Pentru că este destul de dezamăgitor să vezi că toate deșeurile sunt transportate la grămadă de aceeași mașină de gunoi. 

Tot pentru a stimula reciclarea, depozitarea sau alte forme de eliminare a deșeurilor ar trebui descurajată prin taxare și ar trebui încurajat „urban mining”-ul, adică extragerea de materiale utile din deșeurile depozitate în trecut, care acum își găsesc o utilitate suplimentară prin utilizarea tehnologiilor apărute ulterior depozitării deșeurilor vizate. 

„România stă pe un volum extraordinar de resurse care sunt deșeurile biodegradabile, deșeurile din construcții și demolări, deșeurile textile, electrice și electronice, pe care fie nu le colectăm în cantități suficiente, fie nu le prelucrăm așa cum ar trebui. La construcții și demolări suntem dezastru. Cantitatea cea mai mare de acest tip de deșeu, în loc să ajungă în stații speciale în care să se vadă ce poate fi separat, reutilizat, reciclat, de regulă merge direct la depozitare sau se abandonează pe câmp. Este o resursă extrem de scumpă de care ne batem joc. De ce să băgăm utilaje în albiile râurilor să scoatem pietriș când am putea folosi beton concasat din demolări? De ce să nu refolosim lemnul din construcții și demolări ca să facem plăci MDF, PAL etc.? 

Trebuie să procesăm deșeurile pe scară largă, în așa fel încât să recuperăm cât mai mult din materialul originar. O resursă pe care trebuie să o abordăm începând de la încurajarea colectării separate la nivelul populației. Acum toate materialele valoroase de acest tip ajung să fie colectate în principal de colectorii informali care nu vor să plătească TVA, contribuții și taxe și să ducă aceste deșeuri la reciclatori”, mai spune Raul Pop. 

2. Piață viabilă pentru materialele recuperate 

Drumul transformării unui deșeu într-o resursă nu se termină cu recuperarea acestuia. E nevoie de o piață viabilă pe care să poată concura cu materialele virgine. Iar acest lucru se poate întâmpla dacă sunt îndeplinite cel puțin două condiții, pentru că materialele recuperate, dincolo de unele reticențe ușor demontabile privind calitatea lor tehnică, sunt „condamnate” să care după ele toate costurile asociate ineficiențelor cumulate pe întreg lanțul logistic de colectare, manipulare, tratare, reciclare, ceea ce le poate face necompetitive. 

În primul rând, e nevoie ca materialele virgine provenite din resurse naturale nou exploatate să încorporeze în întregime costurile energetice, climatice și societale asociate întregului lor ciclu de viață. Spre exemplu, dacă poluarea sau impactul climatic produse de producția, distribuția, utilizarea sau administrarea lor când devin deșeuri nu sunt corespunzător compensate de producător (conform principiului „răspunderii extinse a producătorului”), este practic subvenționată de societate, care trebuie din fonduri publice să administreze toate aceste costuri și efecte negative, produsul respectiv beneficiind nemeritat de o structură scăzută a costurilor asociate lui. 

În al doilea rând, utilizarea materialelor recuperate prin reciclare trebuie încurajată atât prin metode administrative de stimulare a cererii, cum ar fi obligativitatea încorporării în produse a materialelor reciclate sau tratamente fiscale preferențiale (de la TVA redus până la stimularea inițiativelor antreprenoriale bazate pe utilizarea materialului reciclat), cât și prin campanii de educare a consumatorilor pro-conținut reciclat. În ceea ce privește oferta de materiale reciclate, vorbim despre investiții, preferabil nu din bani publici, în capacități de reciclare sau măsuri de eficientizare a procesului de colectare-procesare-utilizare a acestora, astfel încât costurile asociate acestora să scadă. 

3. Date operaționale robuste pentru monitorizare și decizii 

Indiferent de domeniu, datele sunt absolut necesare pentru a acționa eficient și a avea performanță. 

„Avem o problemă mare cu datele. În prezent, metodologia de adunare a cifrelor din teren, care revine Agenției Naționale de Protecție a Mediului, nu este respectată sau înțeleasă la fel. Ajungi în situația în care multe cantități se sub-raportează, începând de la cele despre câte deșeuri s-au generat în total până la cele care îți spun câte dintre acestea s-au reciclat. 

Noi [la ECOTECA] avem obsesia asta cu datele. Dacă nu ai date, ești orb, degeaba te chinui. Faci după percepție anul acesta într-un fel, anul viitor altfel. Și astfel nu ai niciun fel de estimare a impactului a ceea ce încerci să faci. Abordarea fără date este … primitivă”, explică Raul Pop. 

Tocmai de aceea e necesar ca autoritățile să ia măsuri pentru a identifica performanțele și a penaliza comportamentele nocive, dar și lipsa de performanță în ceea ce privește politicile publice în vigoare și comportamentul decidenților publici, de care depind performanțele de administrare a deșeurilor. 

De asemenea, e necesar ca autoritățile să ofere date de referință și analize ale domeniului necesare investitorilor și finanțatorilor pentru a stimula tehnologizarea, digitalizarea și modernizarea domeniului pe tot lanțul logistic și de prelucrare a materialelor reciclate. Mai mult, e necesar să stimuleze, să identifice și să recompenseze inovații în domeniu pentru a accelera scalarea acestora la nivelul necesar, astfel încât să maximizeze valoarea economică, ecologică și societală a deșeurilor generate în România. Iar aici vorbim atât de deșeuri municipale, cât și industriale, dar și pe cele din lucrări de infrastructură. 

4. Reducerea cantității de deșeuri 

De fapt, acesta este punctul de pornire în tot ceea ce înseamnă administrarea deșeurilor: să încercăm să producem cât mai puțin gunoi. Și putem face acest lucru evitând să cumpărăm bunuri de unică folosință și cumpărând, în general, mai responsabil. 

„Trebuie să ne întrebăm tot timpul: Chiar am nevoie să-mi cumpăr acest lucru? Chiar trebuie să-mi mai iau un tricou în condițiile în care am deja 20? Reducerea și prevenirea consumului artificial forțat sunt extrem de importante și de aici trebuie să plece discuția înainte de orice alte măsuri”, susține Alexandru Laibăr, directorul executiv al Coaliției pentru Economia Circulară. 

Un exemplu de cumpărat responsabil este înlocuirea cumpărării bunurilor de folosință sporadică (scule, echipamente sportive sezoniere) cu închirierea acestora sau înlocuirea cadourilor materiale cu cadouri experiențiale (spectacole, excursii etc.). 

„Trebuie să prioritizăm menținerea în viață și prelungirea ciclului de viață al produsului cât de mult posibil prin reparații, închirieri, donații, schimburi. Se testează implementarea sistemului <<product as a service>>, adică nu vom mai cumpăra un echipament, ci uzul acestuia. În loc de o mașină de spălat o să cumperi 1.000 de spălări. Mașina aparține producătorului, ți-o aduce, achiți 1.000 de spălări și apoi nu te mai interesează. O repară, îi face un upgrade… La sfârșit, ți-o înlocuiește. Cumpărăturile vrac pentru făină, zahăr, oțet, ulei etc. unt, și ele, o modalitate foarte bună de a reduce ambalajele și consumul negândit dictat de marketing”, spune Laibăr. 

Soluții de finanțare pentru investiții în gestionarea deșeurilor 

• Schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională implementată în baza HG nr. 300/2024. 

Obiectivul general al schemei gestionate de către Ministerul Finanțelor este reprezentat de dezvoltarea regională prin realizarea de investiții care asigură echilibrarea balanței comerciale a României în sectoarele de activitate eligibile. Valoarea cheltuielilor eligibile ale unui proiect de investiții trebuie să fie de minimum 50 milioane lei și de maximum 500 milioane lei, conform cerințelor de eligibilitate stabilite de către minister. 

• Garanție de portofoliu FEI 

Garanția de sustenabilitate este un instrument de sprijin pentru IMM-uri, inclusiv startup-uri, și pentru întreprinderile mici cu capitalizare medie de piață înființate pe teritoriul României, care desfășoară activități în mediile rural și urban, ale căror investiții pot contribui la atingerea obiectivelor pentru o economie verde și mai durabilă. 

• Finanțare nerambursabilă prin PNRR 

Este coordonată de Administrația Fondului pentru Mediu în vederea extinderii capacităților de reciclare și este acordată companiilor private în regim de ajutor de stat, adică beneficiind de procent variabil de cofinanțare în funcție de regiunea unde se va localiza investiția. Componentele pentru colectarea separată a deșeurilor (centre de aport voluntar, insule de colectare digitalizate)  sunt administrate direct de Ministerul Mediului și sunt adresate autorităților locale. 

Diferitelor programe de finanțare li se adaugă componenta de finanțare bancară, care este necesară pentru a acoperi toate nevoile proiectului (pre-finanțare pentru cheltuielile finanțate din programe sau co-finanțarea acestor cheltuieli, capital de lucru).  

Criterii de eligibilitate pentru finanțare  

Pentru finanțarea bancară, compania trebuie să demonstreze stabilitate financiară arătând o situație financiară solidă și capacitatea de a gestiona riscurile legate de proiectul finanțat. Este esențial un istoric financiar bun, care să includă profitabilitatea și capacitatea de a rambursa creditele. Un plan de afaceri detaliat este de asemenea important, în care să fie descrisă investiția propusă, beneficiile economice și de mediu, costurile implicate și proiecțiile financiare, împreună cu un studiu de fezabilitate sau un plan de implementare.  

Compania trebuie să fie în conformitate cu toate reglementările legale și de mediu relevante și să obțină toate autorizațiile și licențele necesare pentru proiect. De asemenea, trebuie să demonstreze capacitatea tehnică și operațională de a implementa și gestiona proiectul, inclusiv experiența anterioară în proiecte similare sau expertiza echipei de management.  

De multe ori, finanțatorii solicită un aport propriu din partea companiei, care poate varia între 10-30% din valoarea totală a proiectului. Proiectul trebuie să arate un impact pozitiv asupra comunității și mediului, iar evaluările impactului asupra mediului (EIM) și alte studii similare pot fi necesare.  

Pentru credite bancare pot fi necesare garanții sau colaterale pentru a asigura rambursarea împrumutului. Un bun sistem de guvernanță corporativă și transparență în raportarea financiară și operațională sunt adesea cerințe esențiale. Aceste criterii pot varia, iar consultarea specifică a cerințelor impuse de finanțatorul vizat este recomandată, fiecare sursă de finanțare putând avea particularitățile sale și solicitând documentație suplimentară.  

„Există un interes crescut și din partea IMM-urilor pentru investiții verzi, mai ales în contextul în care există multiple oportunități de accesare a fondurilor nerambursabile. BCR investește de câțiva ani în dezvoltarea unui ecosistem menit să faciliteze tranziția către o economie verde în rândul IMM-urilor prin crearea de parteneriate și produse dedicate subiectelor cruciale, sprijinind în același timp eforturile de decarbonizare la nivel național. Aceste eforturi includ promovarea energiei verzi, eficiența energetică și tranziția industriei cu emisii mari de gaze cu efect de seră, dar și practici sustenabile în agricultură.  

De exemplu, în ultimii ani, BCR a finanțat proiecte noi pentru IMM-uri în domeniul energiei verzi, cum ar fi instalarea de panouri fotovoltaice pentru autoconsum, înlocuirea echipamentelor sau a liniilor de producție existente cu tehnologii noi cu consum redus de energie și proiecte de transformare a deșeurilor în produse valoroase.  

De asemenea, BCR a lansat produse de leasing verde pentru achiziții de autovehicule electrice și hibride – un sector în dezvoltare unde BCR Leasing a înregistrat o creștere semnificativă în ultima perioadă. Aceste inițiative reflectă angajamentul continuu al BCR de a sprijini tranziția către o economie mai verde și mai sustenabilă în România”, spune Ioana Voinescu – Head of Sustainability la BCR. 

Deși condițiile verificate de finanțator pot părea ambițioase, acestea nu sunt altceva decât premise necesare pentru o afacere sănătoasă, capabilă să supraviețuiască și să crească într-un domeniu atât de complex cum este cel de administrare a deșeurilor. 

Image by atlascompany on Freepik

Articol susținut de BCR și Asociația ECOTECA