Sari direct la conținut

Dublă vizită, în luna iunie, a președintelui Trump în Marea Britanie și Franța

Trump, primit de regina Elisabeta a II-a (foto arhiva), Foto: Captura YouTube
Trump, primit de regina Elisabeta a II-a (foto arhiva), Foto: Captura YouTube

Președintele american Donald Trump și soția sa vor călători în Franța pe 6 iunie, unde se vor întâlni cu președintele francez Emmanuel Macron, a anunțat Casa Albă, marți, într-un comunicat. Trump va vizita, de asemenea, Marea Britanie, în perioada 3-5 iunie, la invitația reginei Elisabeta a II-a, unde se va întâlni, de asemenea, cu prim-ministrul britanic, Theresa May, au declarat Casa Albă și Palatul Buckingham, scrie Reuters.

Această călătorie coincide, de asemenea, cu evenimentele care marchează cea de-a 75-a aniversare a debarcării din Ziua Z, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Regatul Unit și Statele Unite au un parteneriat profund și durabil, care își are rădăcinile în istoria noastră comună și în interesele noastre asemănătoare”, a spus Theresa May, într-o declarație.

„Vizita de stat este o oportunitate de consolidare a relațiilor noastre deja strânse în domenii precum comerțul, investițiile, securitatea și apărarea și să discutăm despre modul în care putem construi pe aceste relații în următorii ani”, a mai declarat Theresa May.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro