Euro 2024: Albania înscrie cel mai rapid gol din istoria competiției, dar pierde meciul cu Italia
Albania a surprins Italia marcând cel mai rapid gol din istoria Campionatului European de fotbal, dar „Squadra Azzurra” a revenit rapid și a câștigat partida disputată în Grupa B, scor 2-1.
Italia vs Albania 2-1 / Bajrami, gol după 23 de secunde
De doar 23 de secunde a avut nevoie Nedim Bajrami pentru a deschide scorul în meciul de la Dortmund.
Fotbalistul lui Sassuolo a „furat” mingea aruncată de la margine de Dimarco și l-a învins pe Donnarumma cu un șut la colțul scurt.
Precedentul record îi aparținea rusului Dmitri Kirichenko, care înscria după 67 de secunde în poarta Greciei, la Euro 2024.
Campioană europeană en-titre, Italia s-a trezit rapid și a obținut victoria grație golurilor marcate de Bastoni (’11) și Barella (’16).
Au evoluat echipele:
ITALIA: Donnarumma – Di Lorenzo, Bastoni, Calafiori, Dimarco (Darmian 83) – Jorginho, Barella (Folorunsho 90+2) – Frattesi, L. Pellegrini (Cristante 77), F. Chiesa (Cambiaso 77) – Scamacca (Retegui 83). Selecționer: Luciano Spalletti.
ALBANIA: Strakosha – Hysaj, Djimsiti, Ajeti, Mitaj – Asllani, Ramadani, Bajrami (E. Muci 87) – Asani (A. Hoxha 68), Broja (Manaj 77), Seferi (Q. Laci 68). Selecționer: Sylvinho.
Euro 2024, clasament Grupa B
- Spania (3-0 golaveraj) 3 puncte
- Italia (2-1) 3
- Albania (1-2) 0
- Croația (0-3) 0.