Euro 2024: Elveția, debut cu dreptul – Victorie în fața Ungariei
Elveția a debutat cu dreptul la Campionatul European de fotbal din Germania, fosta adversară a României învingând Ungaria, scor 3-1, într-un meci din Grupa A.
Elveția era văzută ca mare favorită în grupa României din preliminarii, dar a obținut un singur punct din confruntările cu trupa lui Edi Iordănescu. „Tricolorii” au obținut o remiză la Luzern (2-2) și s-au impus la București (1-0).
Cu două victorii și două remize în meciurile de pregătire pentru EURO 2024, Elveția a început mult mai bine partida cu Ungaria, la Koln, și a înscris de două ori în prima repriză.
Kwadwo Duah (’12) a marcat după o fază la care tușierul a ridicat fanionul pentru ofsaid, dar reușita a fost până la urmă validată.
Michel Aebischer (’45) a înscris cu un șut de la marginea careului înainte de pauză, dar tot el l-a pierdut din marcaj pe Barnabas Varga (’66), care a redus din diferență.
Ungaria nu a reușit să mai pună în pericol poarta lui Yann Sommer, iar selecționata lui Murat Yakin a mai înscris o dată în prelungiri: Breel Embolo (’90+3) a profitat de o eroare și a trimis mingea peste Peter Gulacsi.
Au evoluat echipele:
UNGARIA: Gulacsi – Lang (Bolla 46), Orban, A. Szalai (Dardai 79) – Fiola, A. Nagy (Kleinheisler 67), Schaefer, Milos Kerkez (M. Adam 79) – R. Sallai, Szoboszlai – B. Varga. Selecționer: Marco Rossi.
ELVEŢIA: Sommer – Schar, Akanji, R. Rodriguez – Widmer (Stergiou 68), Xhaka, Freuler (Sierro 86), Ndoye (Rieder 86) – Aebischer, R. Vargas (Embolo 74) – Duah (Amdouni 68). Selecționer: Murat Yakin.
EURO 2024, clasament Grupa A
- Germania (5-1 golaveraj) 3 puncte
- Elveția (3-1) 3
- Ungaria (1-3) 0
- Scoția (1-5) 0.