Sari direct la conținut

Fondatorul Telegram Pavel Durov reacționează public pentru prima dată după arestarea sa în Franța

HotNews.ro
Fondatorul Telegram Pavel Durov reacționează public pentru prima dată după arestarea sa în Franța
Pavel Durov Foto: La Nacion / Zuma Press / Profimedia

Fondatorul aplicației de mesagerie Telegram a declarat că autoritățile franceze ar fi trebuit să se adreseze companiei sale cu plângerile lor, mai degrabă decât să-l rețină, numind arestarea „greșită”, scrie Reuters.

Pavel Durov a făcut vineri primele sale comentarii publice după reținerea sa de luna trecută, în Franța, negând orice sugestie că aplicația ar fi un „paradis anarhic”.

Multimiliardarul de origine rusă a declarat că ancheta privind aplicația de mesagerie a fost surprinzătoare, deoarece autoritățile franceze au avut acces la o linie de comunicare unde ar fi putut contacta reprezentantul Telegram în UE.

„Dacă o țară este nemulțumită de un serviciu de internet, practica consacrată este să înceapă o acțiune în justiție împotriva serviciului însuși”, a scris el.

„Utilizarea legilor din epoca de dinainte de smartphone-uri pentru a acuza un CEO de infracțiuni comise de terți pe platforma pe care o gestionează este o abordare greșită”, a susținut el.

Durov a mai spus că Telegram nu este perfectă, dar a negat orice abuz asociat cu aplicația.

„Afirmațiile din unele mass-media că Telegram este un fel de paradis anarhic sunt absolut neadevărate”, a scris el. „În fiecare zi eliminăm milioane de mesaje și canale dăunătoare”, a asigurat Durov.

De ce este acuzat Durov

Durov, acum cetățean francez, a fost reținut la sfârșitul lunii trecute în Franța, în cadrul unei anchete privind infracțiuni legate de imagini cu abuzuri sexuale asupra copiilor, trafic de droguri și tranzacții frauduloase asociate cu aplicația.

El a fost inculpat de justiția franceză pentru că ar fi permis activități infracționale pe aplicația de mesagerie, dar a evitat rămânerea în închisoare înainte de judecarea cazului, plătind o cauțiune de 5 milioane de euro. El a fost eliberat cu condiția să se prezinte la o secție de poliție de două ori pe săptămână și să rămână în Franța.

Judecătorii francezi au decis punerea sa sub acuzare pentru mai multe infracțiuni:

  • „refuzul de a comunica informațiile necesare pentru interceptările autorizate de lege”,
  • „complicitate la delicte și infracțiuni organizate pe platformă (trafic de stupefiante, pornografie infantilă, escrocherie și spălare de bani în formă organizată)”,
  • „furnizarea de servicii de criptologie vizând asigurarea unor funcţii de confidenţialitate fără declaraţie conformă”.

Surse apropiate dosarului au confirmat pentru publicația POLITICO că atât Pavel Durov, cât și fratele său Nikolai, ambii co-fondator ai Telegram în 2013, erau vizați de mandate de percheziție emise de justiția franceză încă din luna martie, ca parte a unei anchete preliminare.

Mandatele de arestare au fost emise după ce platforma de mesagerie nu a dat „niciun răspuns” la o solicitare judiciară anterioară de a identifica un utilizator Telegram.

Vladimir Putin a intrat în dezbatere

Arestarea sa surprinzătoare a atras atenția asupra răspunderii penale a Telegram, aplicația populară cu aproximativ un miliard de utilizatori, și a stârnit o dezbatere privind libertatea de exprimare și cenzura guvernamentală.

Iar în dezbatere a intervenit chiar Vladimir Putin, care a declarat că s-a întâlnit în trecut cu Durov. „L-am întâlnit o dată pe Durov la Moscova acum mulți ani. Mi-a povestit pur și simplu despre planurile sale. Mă întâlnesc regulat cu oameni de afaceri, iar el a fost și la una dintre întâlniri la Kremlin”, a spus Putin joi, la un forum de afeceri din Vladivostok.

„Nu am avut plângeri împotriva lui, dar știu că multe țări au avut plângeri, considerând că platforma este folosită într-un anumit mod de anumite persoane, de anumite structuri care pot provoca daune economiei sau în sfera securității. Cred că și guvernul rus ar putea avea unele întrebări cu privire la el, dar toate platformele de acest gen sunt vinovate de acest lucru. Dacă îi fac acest lucru lui Durov, atunci și alții ar trebui să fie închiși: arestați sau plasați în arest la domiciliu”, a declarat Vladimir Putin.

INTERVIURILE HotNews.ro