Sari direct la conținut

Franta: Greva controlorilor de trafic aerian a afectat 450.000 de calatori

HotNews.ro
emmanuel macron, Foto: YouTube
emmanuel macron, Foto: YouTube

Aproximativ 1.000 de zboruri au fost anulate marti in Europa din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Franta, potrivit asociatiei Airlines for Europe. Anularea zborurilor a afectat aproximativ 150.000 de pasageri, in timp ce 300.000 de oameni au fost nevoiti sa astepte in aeroporturi din cauza intarzierilor curselor, potrivit CNN.

Air France-KLM, British Airways, Ryanair, EasyJet si Luthansa sunt doar cateva dintre companiile care si-au anulat zborurile. Directia Generala a Aviatiei Civile din Franta a declarat ca 30% din toate zborurile din tara au fost intrerupte. Controlorii de trafic aerian au luat parte la o greva la nivel national a sindicatelor, care reprezinta 5,4 milioane de lucratori din sectorul public al Frantei.

Sindicatele, reunite pentru prima data in ultimul deceniu intr-o asemenea actiune, se opun reformelor vizand piata muncii sustinute de presedintele Emmanuel Macron. Macron a promis ca va reduce deficitul bugetar al tarii micsorand sectorul public imens. Specialistii declara ca reformele ar putea ajuta economia tarii care se afla momentan in dificultate, insa sindicalistii se opun.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro