Sari direct la conținut

Functionarii publici participa la un miting de protest

HotNews.ro

Peste 1.000 de functionari publici au participat marti, intre orele 11 – 13,30, la un miting de protest in piata Geroge Cosbuc din Capitala. Principala nemultumire a functionarilor publici este Legea salarizarii.

Liderii Sed Lex s-au intalnit cu reprezentanti ai Guvernului, dar in urma discutiilor nu s-a ajuns la nici un rezultat. Discutiile vor fi reluate miercuri.

Potrivit presedintelui Sed Lex, Vasile Marica, Alianta Sed Lex va participa in continuare la negocieri cu Guvernul, dar in cazul in care nu vor ajunge la un punct comun, s-ar putea declansa greva de avertisment si greva generala.

Alianta Sed Lex sustine ca nivelul salarizarii este sub cel negociat in Contractul Colectiv Unic la nivel national, respectiv 440 lei pentru studii medii si 880 lei pentru studii superioare.

Functionarii publici mai solicita si modificarea legii privind Statutul functionarilor publici, astfel incat functionarii publici sa poata desfasura si alte activitati aducatoare de venituri, asa cum au dreptul toate categoriile de bugetari.

„La miting, Biroul Executiv a mobilizat un numar de functionari publici in asa fel incat sa nu fie afectat bunul mers al institutiilor”, se arata intr-un comunicat al Aliantei Federative a Sindicatelor Functionarilor Publici Sed Lex.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro