Sari direct la conținut

Guvernul afgan negociaza incetarea razboiului cu reprezentantii talibanilor

HotNews.ro

Reprezentantii talibanilor si autoritatile din Afganistan au inceput in secret discutii si negocieri pentru incetarea razboiului. Talibanii sunt autorizati sa vorbeasca in numele organizatiei Quetta Shura si a conducatorului acesteia, Mohammad Omar, anunta Reuters.

Discutiile se afla in acest moment in stadiul preliminar. Purtatorul de cuvant al presedintelui Hamid Karzai nu a confirmat dar nici nu a infirmat stirea declarand ca cele doua parti au avut contacte in ultimii doi ani si ca ar putea avea si in prezent contacte directe sau indirecte.

Afganistanul este bantuit de razboaie de zeci de ani, dar potrivit surselor anonime acum talibanii sunt decisi sa gaseasca o cale de discutie si de rezolvare a conflictelor, cu toate ca anterior reprezentantii lui Omar declarasera ca orice discutie este imposibila pana cand trupele americane nu parasesc teritoriul afgan.

Negocierile au fost pregatite de la inceputul anului de presedintele afgan care a incerat sa atraga elementele talibane dispuse la reconciliere, renuntarea la violenta si acceptarea noului context politic. In acest sens el a format un consiliu al pacii impreuna cu 70 de membrii care sa lucreze in vederea materializarii negocierilor.

Se pare ca si SUA si-a reconsiderat pozitia anterioara si administratia Obama pare mai deschisa unor negocieri afgano-talibane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro