Sari direct la conținut

„Hora Dezbinarii” pentru Ziua Nationala a Romaniei

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Autoritatile locale din Alba Iulia nu sunt pregatite pentru sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei din cauza neintelegerilor dintre organizatorii principali, respectiv intre Institutia Prefectului, Consiliul Judetean si Primarie.

Cu doua saptamani inainte de eveniment, reprezentantii acestor institutii se intrec in declaratii contradictorii, nici unul dintre programele manifestarilor anuntate in presa nefiind „batut in cuie”.

Sincopele de colaborare se tin lant, iar comitetele de organizare, alcatuite in majoritate din functionari publici, se intalnesc, fara insa a fi siguri ca ceea ce tocmai au discutat va fi pus in practica intocmai. Programele au suferit modificari esentiale de mai multe ori si nici in acest moment nu se stie sigur ce se va respecta din ceea ce au propus organizatorii.

Motivul principal pentru care se intampla aceste lucruri il reprezinta conflictul existent intre prefectul Cosmin Covaciu (PNL), pe de-o parte, si presedintele CJ, Ion Dumitrel (PD), impreuna cu primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava (PD), de cealalta parte, care aproape ca au incetat colaborarea.

Dumitrel a declarat ca pentru spectacolul de 1 Decembrie, concertul fanfarei si inca niste manifestari mai putin costisitoare, printre care cateva spectacole de teatru, exista finantare din partea institutiei pe care o conduce, adica peste un miliard de lei. „Celelalte manifestari nu le stiu. Doar pe acestea le finantam noi”, a spus presedintele CJ.

Una dintre variantele programului, date publicitatii de Prefectura, cuprinde, insa, aproape 100 de evenimente ce ar trebui sa aiba loc intre 19 noiembrie si 4 decembrie 2005. In perioada respectiva ar urma sa fie organizate mai multe spectacole de teatru, de divertisment, concerte, concursuri sportive, expozitii.

Programul nu este, insa, finalizat, in conditiile in care o serie de manifestari au fost anulate.

In ziua de 1 decembrie, in jurul pranzului, este programata o parada militara. Probabil prefectul mizeaza pe ajutorul sefului sau de partid, ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, dar deocamdata informatiile despre tehnica militara ce urmeaza sa fie expusa nu sunt disponibile, si nici reprezentantii Armatei nu stiau prea multe la momentul publicarii primei variante de program.

La initiativa prefectului Covaciu, programul manifestarilor cuprinde o modificare importanta fata de ultimii ani. Este vorba despre ceremonialul depunerii de coroane programat pentru ziua de 1 decembrie, care nu va mai avea loc la statuia lui Mihai Viteazu, ci la cea a lui Ion I. C. Bratianu si la cea a lui Iuliu Maniu.

Prin aceasta schimbare, liberalul vrea sa scoata in evidenta meritele partidului din care face parte in realizarea Unirii de la 1918.

Guvernul Romaniei a alocat, in ultima sedinta, suma de 5 miliarde lei, care va fi cheltuita de Prefectura pe finantarea manifestarilor care vor avea loc incepand cu 19 noiembrie. Suma este importanta, avand in vedere ca in ultimii ani nu s-au dat mai mult de 3 miliarde lei pentru acelasi lucru.

Frigul a „inghetat” prima zi a „Serbarilor Unirii”

Vremea friguroasa i-a tinut departe pe locuitorii municipiului Alba Iulia de manifestarile organizate, sambata, in debutul „Serbarilor Unirii”. Momentele dedicate Zilei Nationale a Romaniei au debutat oficial prin inaltarea unui tricolor pe turnul-clopotnita al Catedralei Reintregirii si printr-un ceremonial militar.

Numarul celor prezenti la eveniment nu a depasit doua sute, in mare parte reprezentanti ai autoritatilor si angajati ai serviciilor deconcentrate. Garda de Onoare, constituita din vanatori de munte si elevi de la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a fost trecuta in revista de prefectul Cosmin Covaciu.

La eveniment au mai fost prezenti primarul Mircea Hava, presedintele Consiliului Judetean, Ion Dumitrel, si subprefectul Clement Negrut.

Platoul Romanilor a gazduit, sambata seara, un concert sustinut de „Iris”, „Spitalul de Urgenta”, „Bambi”, „Galax” si Stefan Banica Junior. In finalul primei zile din cadrul „Serbarilor Unirii” a fost organizat si un foc de artificii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro