Ieftineste, Doamne, bautura (de Lucian Davidescu)

In razboiul gazelor, victoria lui Calin Popescu Tariceanu ii foloseste lui Gigi Becali. Iar avantajul lui Becali ii foloseste lui Traian Basescu. In rest, pierderi pe toata linia.

Ca bunastarea unui popor n-are nici o legatura cu pretul gazelor ar trebui s-o stie cei care incearca sa-l foloseasca drept argument electoral. Dar lui Basescu, Tariceanu sau Gusa le convine sa nu stie. Pentru ca electoratul caruia li se adreseaza crede ca un pret mic este o tinta mai usoara decit un venit mare. Premierul Tariceanu pare sa fi cistigat aceasta disputa.

I-a convins pe patronii de la Petrom sa amine scumpirea la populatie, lucru care se va traduce, cel mai probabil, intr-o subventie incrucisata. Adica, ce pierde Petrom de la consumatorii casnici recupereaza de la firme. Toate bune si frumoase: am ajuns la consens national. Daca vreun investitor spune ceva, sa se gindeasca mai bine.

Nu are si el „responsabilitate sociala“? Oricum, cinic vorbind, investitorul este un sacrificiu prea mic pentru o victorie populara atit de importanta. Totusi, ceva scapa din acest rationament. Un alt politician populist isi permite sa se joace cu teme asemanatoare intr-un mod care seamana a sinucidere politica.

Este vorba despre Gigi Becali care, intrebat la un moment dat de ce vinde atit de scump biletele la Steaua-Real, nu a raspuns ca sint costurile mari, sau ca are datorii la Bodu, asa cum ar fi fost prudent. A zis, cu nonsalanta, ca cei care vor sa vada meciul pe stadion trebuie sa plateasca. Sinucidere politica? Surprinzator, nu. Tot „surprinzator“, Becali creste in popularitate.

Or fi cei care il sustin masochisti, carora le convine sa plateasca preturi mai mari? Putin probabil. Dimpotriva, le plac chiar si pomenile. Doar ca nu le mai iau ca pe un drept cuvenit, ci ca pe un act de generozitate.

Cita vreme chiar si presedintele liberalilor isi construieste capital din haiducia de tip socialist, pe ei cine-i mai reprezinta? In afara de oierul cu bani care nu stie sa vorbeasca mai bine decit media.

Cine sint „ei“? A raspuns tot Becali, recunoscind indirect ca nu mai este o locomotiva, ci o interfata: „Incercam sa facem din tine de jos in sus ce-am incercat sa facem cu UFD de sus in jos“, i-ar fi spus „consultantii“ sai. Deci „ei“ sint alegatorii cu vederi liberale care nu au pretentia ca fac parte din elita.

In contextul asta, victoria lui Tariceanu incepe sa aiba cu totul alt inteles. Becali, care n-are sanse sa ajunga mai departe de turul doi la alegeri, il lasa in ofsaid pe Tariceanu in fata propriilor sustinatori. Pare sa se repete, cu mici modificari, scenariul din 2000, cind Iliescu a ajuns alternativa rezonabila la Vadim.

Parca-l aud pe Basescu: „Si ce daca mi-ai tras-o, Caline, ca nu cu tine ma bat“.

Ce ramine in urma acestei bizare partide de poker pe gaze? Ramine o gura de oxigen pentru cei care inca mai cred ca exista „such thing as a free lunch“. Ca pot obtine ceva fara sa plateasca intr-un fel sau in altul. Si ramine baliverna ca ar fi preturile prea mari, nu veniturile prea mici.

Ramin puternice cliseul ca „tara noastra e bogata si frumoasa“ si convingerea ca resursele tarii sint cele din pamint, nu cele din cap. Devine mai limpede pentru cei care ar putea veni cu bani aici ca profitul nu se negociaza doar pe piata libera, ci si in Piata Victoriei.

Iar Becali isi intareste statutul de maxima alternativa la Basescu: fara sanse la trofeu, dar cu suficiente argumente sa faca si sa desfaca guverne. Totusi, Gusa nu capata nimic. Domnule presedinte, domnule prim-ministru, daca OMV ne-a furat Petromul, e strict treaba justitiei sa-l ia inapoi. Altfel, interesul national nu este sa mascam niste costuri.

Daca avem coloana vertebrala suficient de dreapta incit sa ne asumam riscul ca rusii sa ne vinda gaz mai scump, ar trebui sa o avem si cind este vorba sa respectam un contract. Pentru ca doar daca vom face asta vom ajunge sa obtinem si destui bani cit sa platim pretul pietei, oricare ar fi el.