Sari direct la conținut

Increderea in Biserica Ortodoxa Romana este la cel mai scazut nivel din ultimii 4 ani – Sondaj CCSB / Purtatorul de cuvant al Patriarhiei: Sondarea noastra se face in biserici, iar bisericile sunt pline

HotNews.ro
Patriarhul Daniel, Foto: Agerpres
Patriarhul Daniel, Foto: Agerpres

Increderea in Biserica Ortodoxa Romana a atins in februarie 2013 cel mai scazut nivel din ultimii patru ani. Cel mai recent sondaj realizat de Compania de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB) arata ca 66% dintre respondenti au „foarte multa” si „destul de multa” incredere in biserica, fiind pentru prima data cand indicatorul scade sub 70%. „A fost acum un subiect destul de vizibil cu alocarea bugetara si probabil ca si asta a avut un efect”, a declarat pentru HotNews.ro Mirel Palada, directorul CCSB. Acesta a precizat insa ca o posibila explicatie tine si de „o schimbare generationala”, „de un efect de laicizare care, din experienta altor state, stim ca s-a intamplat odata cu modernizarea si care este destul de probabil sa se intample si in Romania”.

Datele fac parte din sondajul SocioPol al CCSB care a avut loc in perioada 7-12 februarie 2013, pe un esantion de 1.004 persoane. Esantionul este reprezentativ pentru populatia adulta neinstitutionalizata a Romaniei, iar eroarea maxima de esantionare, la un nivel de incredere de 95%, este de +/- 3.1%.

UPDATE 2 Directorul CCSB: Isarescu, Oprescu si Ponta sunt inaintea Patriarhului Daniel in ce priveste increderea romanilor in personalitatile publice

Institutii - Medie generala

Institutii – Medie generala

Foto: turambarr.blogspot.ro

Mirel Palada precizeaza intr-o noua postare pe blogul sau ca majoritatea institutiilor „sunt pe crestere” in ce priveste increderea, fata de situatia de acum cativa ani. In replica la declaratiile purtatorului de cuvant al Patriarhiei („cred ca in toate institutiile incluse in chestionarul celor care au facut aceasta cercetare increderea este in scadere” – parintele Constantin Stoica), directorul CCSB scrie: „Gresit din nou inca o data. Din contra. (…) Dupa doi ani de criza si un an de criza si campanie electorala, cum ar veni adicatelea furtuna de sucar perfecta, acuma incet-incet romanii nu mai sint asa de suparati pe lume si viata”.

„Mai mult. Altele nu ca scad, ci cresc sau macar stau pe loc. Armata bunaoara prezinta o revenire, dupa ce acum trei-patru ani era un pic inghesuita de dezvaluiri incomode. Si Guvernul creste. Pina si Presedintia creste. Mai toate, Parinte, numa’ biserica nu”, continua directorul Companiei de Cercetare Sociologica si Branding.

Biserica vs Armata vs Pompieri

Biserica vs Armata vs Pompieri

Foto: turambarr.blogspot.ro

„Spre deosebire de PreaFericitul Teoctist, care pe vremea cind traia era una din figurile publice cele mai apreciate si respectate din Romania, acum PreaFericitul Daniel nu prea sta bine la grafic. I-a luat-o demult Mugur Isarescu inainte, si Sorin Oprescu, tot numa figuri laice mai credibile decit dinsul. Ca sa nu spun ca si Victor Ponta sta mai bine decit dinsul„, sustine Mirel Palada.

Biserica, mass media, ONG-uri, sindicate

Biserica, mass media, ONG-uri, sindicate

Foto: turambarr.blogspot.ro

Referitor la afirmatia parintelui Stoica: „In general rezultatele celor de la CCSB sunt discutabile. Dar nu luati aceasta afirmatie ca un proces de intentie”, Mirel Palada scrie: „Deci sa inteleg ca atunci cind acelasi blestemat institut CCSB dadea biserica de bine, la 80%, si atunci erau rezultatele discutabile?”

UPDATE 1 Parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane: Rezultatele sunt relative, o sa vedeti ca luna urmatoare increderea va fi iar la peste 80%

Parintele Constantin Stoica

Parintele Constantin Stoica

Foto: Agerpres

Contactat de HotNews.ro, parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, a declarat ca „rezultatele sunt relative, aceleasi tendinte au fost si anul trecut. O sa vedeti ca luna urmatoare increderea va fi iar la peste 80%. Trecem printr-o perioada in care exista o neincredere generala in institutii, cred ca in toate institutiile incluse in chestionarul celor care au facut aceasta cercetare increderea este in scadere. In general rezultatele celor de la CCSB sunt discutabile. Dar nu luati aceasta afirmatie ca un proces de intentie„.

Intrebat care sunt cifrele pe care le detine BOR, parintele Constantin Stoica a afirmat: „Sondarea noastra se face in biserici, iar atat timp cat bisericile sunt pline astea sunt rezultatele. Sunt cifre relative care tin in primul rand de cei care fac sondarea, pentru ca nu intotdeauna datele sunt cu foarte mare acuratete preluate„.

La un moment dat s-a facut un sondaj in care biserica era pusa pe acelasi prag cu pompierii, ori nu poti sa compari biserica cu o categorie socio-profesionala. Se incearca sa se speculeze, dar nu are nicio relevanta ce se intampla luna aceasta fata de lunile trecute. Legatura cu poporul se face direct in biserica. De ce credeti ca biserica este de 23 de ani constant prima in increderea romanilor? E legatura directa cu poporul in biserica. Asta nu inseamna ca incercam sa ducem in derizoriu aceste rezultate. Veti vedea ca daca un alt institut face un sondaj, altele vor fi rezultatele„, a explicat purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.

Rezultatele sondajului CCSB

Mirel Palada

Mirel Palada

Foto: Arhiva personala

Mirel Palada, directorul Companiei de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB), a publicat miercuri, 13 februarie, pe blogul sau un grafic al „increderii” in institutia Biserica. Contactat de HotNews.ro, Mirel Palada a declarat ca este vorba despre evolutia increderii in institutia Biserica masurata de CCSB lunar, inca din februarie 2009. „Lucrand ieri la analiza primara a datelor mi-a sarit chestia asta in ochi: uite ce s-a intamplat cu biserica. Da, este prima data cand scade sub 70% din februarie 2009 de cand avem masurarea asta„, a afirmat directorul CCSB.

„Cand ne referim la biserica noi punem intrebarea in general, ‘biserica’, si evident ca unele persoane se pot gandi la institutia de care apartin. Dar dat fiind faptul ca 89% din populatie este ortodoxa, atunci cand se gandeste la biserica nu se gandeste la Biserica Penticostala sau la musulmani sau la alte institutii, ci la Biserica Ortodoxa Romana. In consecinta, putem sa aproximam destul de bine acest grafic cu soarta increderii in Biserica Ortodoxa Romana, principala institutie religioasa din Romania”, a explicat Mirel Palada.

Incredere in biserica (% foarte multa + destul de multa)

Feb 200984

Mar 201083

Sep 201080

Dec 201079

Feb 201177

May 201184

Feb 201279

Mar 201279

Apr 201275

Jun 201276

Jul 2012 76

Aug 201273

Sep 201274

Oct 201274

Nov 201273

Dec 201277

Jan 201366

Posibile cauze al scaderii increderii

Potrivit acestuia, rezultatul sondajului „este posibil sa fie un accident de parcurs, urmeaza sa vedem daca este doar un ‘zvac’ in grafic. Dar este mult mai probabil sa fie in legatura si cu subiectele discutate la adresa responsabilitatii sociale a bisericii. Stim foarte bine ca au fost niste subiecte la adresa felului in care dansii gestioneaza banii, sunt foarte interesati de bani. A fost acum relativ recent un subiect destul de vizibil cu alocarea bugetara si probabil ca si asta a avut un efect„.

Incredere biserica

Incredere biserica

Foto: turambarr.blogspot.ro

„Din experienta masurarii increderii in alte institutii, politice predominant, sau in lideri politici stim foarte bine, un lucru elementar din teoria sociologica, ca un subiect poate sa afecteze momentan evolutia acestui indicator si avem un efect pe moment, care poate sa fie un efect puternic, dar care are o elasticitate – se poate intoarce inapoi la nivelul anterior. Dar de asemenea pe principiul picaturii chinezesti poate sa erodeze sau din contra sa creasca pe termen mediu si lung sa modifice valoarea acestui indicator”, a explicat Palada.

Directorul CCSB este de parere ca „este destul de probabil sa fim martorii exact unei asemenea combinatii de efect pe termen scurt si efect pe durata medie si lunga. Avem subiecte critice la adresa institutiei: iata ce bani primesc, iata cum ii gestioneaza, iata ca nu platesc taxe – tot soiul de asemenea picaturi chinezesti, asta fiind mai vizibila pentru ca s-a discutat. Si avem un efect pe termen scurt: a scazut pentru prima data sub 70% – si este foarte probabil sa contribuie si la scaderea increderii in aceasta institutie, insa aceasta scadere tinand si de o schimbare generationala sa spunem asa, de un efect de laicizare care, din experienta altor state, stim ca s-a intamplat odata cu modernizarea si care este destul de probabil sa se intample si in Romania, nu in aceeasi masura ca in state puternic laice cum ar fi Cehia sau tarile scandinave”.

„Experienta unor tari profund religioase pana acum doua generatii (cum ar fi Franta sau Spania, mai ales Spania care pana acum doua-trei generatii era foarte religioasa si au avut si ei un asemenea curent critic) arata ca practicile religioase, cat si atitudinea fata de institutii a religiei au cunoscut o erodare”, a continuat Mirel Palada.

Estimam ca acest proces se va intampla intr-o perioada de timp comparabila cu schimbarile generationale. Aceasta modificare sociala are si ea mai multe componente: are o componenta punctuala – care este data de subiecte punctuale cum a fost subiectul critic la adresa primirii banilor de la buget, o componenta pe termen mediu 2-3-5 ani unde incepe sa se vada si pe urma o componenta pe termen 10-15-20 de ani care deja incepe sa fie comparabila cu fenomenele lente sociale ce tin de schimbarile generationale. Iar estimarea mea este ca intr-adevar e destul de posibil sa fie un prim semn – de aia si spuneam in titlu de maniera ironica ‘Elvis is about to leave the building„, a declarat pentru HotNews.ro Mirel Palada, directorul CCSB.

Cel mai recent subiect legat de BOR: Cati bani primeste Biserica Ortodoxa Romana de la stat?

Cea mai recenta dezbatere legata de Biserica Ortodoxa Romana s-a declansat la inceputul lunii februarie, cand in Parlament se discuta proiectul de buget pe 2013. Pe 5 februarie, 23 de ONG-uri le-au cerut parlamentarilor sa stopeze finantarea bisericilor din bani publici si sa redirectioneze sumele astfel economisite catre domenii precum educatia, cercetarea si sanatatea. „Anual, Statul ofera cultelor religioase aproximativ 540 de milioane de euro, suma echivalenta cu 0,4% din PIB-ul Romaniei, valoare anuntata de insasi Patriarhia BOR. Pentru comparatie, reamintim ca nivelul arieratelor statului la plata medicamentelor este de doar 0,3% din PIB”, se arata in scrisoarea deschisa a reprezentantilor societatii civile.

Vezi aici scrisoarea deschisa prin care 23 de ONG-uri au cerut Parlamentului sa opreasca finantarea bisericilor de catre Stat si sa redirectioneze banii publici catre Educatie, Cercetare si Sanatate

In aceeasi zi, Patriarhia Romana a publicat un comunicat de presa cu numele „Raspunsul Patriarhiei Romane la dezinformarile ASUR” in care a argumentat ca „anual sumele alocate in bugetul de Stat pentru cultele religioase reprezinta doar 0, 4% din buget, adica de peste 10 ori mai putin decat sumele alocate pentru invatamant si sanatate”.

Pe 7 februarie, Asociatia Secular-Umanista din Romania (ASUR) raspunde Patriarhiei printr-un alt comunicat de presa, in care sustine ca Biserica primeste fonduri pentru plata profesorilor de religie, a preotilor din sistemul de sanatate, penitenciare, armata si interne, pentru personalul neclerical, din „donatiile” administratiei locale de stat si din „sponsorizari” ale companiilor de stat. Totodata, ASUR arata ca in comunicarile de pana acum BOR a spus ca alocarile de la buget sunt de 0,4% din PIB, nu din buget.

Un alt subiect dezbatut pe larg a fost decesul regizorului Sergiu Nicolaescu si decizia familiei de a respecta dorinta acestuia de a fi incinerat dupa moarte. Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica, a anuntat atunci ca nu va exista o slujba de inmormantare intrucat incinerarea nu este o practica crestina si este implicit respinsa de catre Biserica Ortodoxa. Arhiepiscopia Bucurestilor „a facut apel la familia” lui Sergiu Nicolaescu „sa-l inmormanteze crestineste”, „pentru a pastra renumele marelui regizor in constiinta poporului roman in majoritate ortodox”.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro