Sari direct la conținut

Korodi le-a cerut urbanistilor sa proiecteze cladiri eco

HotNews.ro

Ministrul mediului, Attila Korodi a solicitat urbanistilor prezenti la Conferinta Nationala a Urbanistilor sa proiecteze imobile ecologice prin care sa reduca nivelul de poluare al oraselor. Prezent la aceeasi manifestare, ministrul dezvoltarii, Laszlo Borbely a declarat ca urbanistii trebuie sa se conformeze legislatiei si sa opreasca fenomenul derogarilor.

“Am putea sa ne preocupam si de construirea unor cladiri ecologice (greenbuildings), de folosirea iluminatului ecologic, inclusiv pentru semaforizare, de realizarea unor eco-piete – cu iluminat ecologic, ministatie de epurare, incalzire cu energie solara, etichetare ecologica -, precum si de gestiunea deseurilor, prin colectare selectiva, gropi ecologice si chiar cogenerare”, a declarat Attila Korodi in debutul lucrarilor Conferintei Nationale a Urbanistilor.

In opinia ministrului mediului in cativa ani Bucurestiul ar putea deveni un oras negestionabil, cu artere blocate si un aer greu de respirat. Singura solutie pentru Bucuresti este realizarea unui plan de eco-urbanizare a Capitalei. Korodi a oferit si cateva solutii: reabilitarea transportului in comun, ecologizarea centurii verzi a Capitalei, cresterea spatiilor verzi.

Ministrul dezvoltarii Laszlo Borbely, prezent si el la conferinta a cerut ajutorul urbanistilor pentru a imbunatatii legislatia in domeniu. “De multe ori legile au fost schimbate pompieristic. Sunt unii care aproba o lege in domeniul urbanismului si dupa o perioda vin si cer derogari. Avem o legislatie cat de cat pusa la punct dar problema este ca ea trebuie aplicata”, a mai declarat ministrul Borbely. Referitor la legislatia in domeniul urbanismului, Borbely a reamintit faptul ca Guvernul a adoptat in septembrie Ordonanta 27 care limiteaza fenomenul derogarilor. “Intr-adevar au existat probleme deoarece legislatia era interpretabila, prin aceasta ordonanta am incercat sa limitam acest fenomen”, a mai explicat ministrul.

Conferinta Nationala a Urbanistilor reuneste pentru prima data specialisti din domeniu. La lucrarile conferintei participa intre 9-10 octombrie peste 200 de urbanisti din intraga tara. La finalul conferintei va fi publicata o declaratie nationala a urbanistilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro