Sari direct la conținut

La Constanta s-a descoperit o magistrala subacvatica de sustras motorina

Independentul

Descoperire de senzatie, miercuri, intre Basarabi si Poarta Alba, pe malul Canalului Dunare – Marea Neagra: o instalatie ingenios gandita, ilegala bineinteles, traversa in subteran peste o jumatate de kilometru de teren, dupa care parcurgea latimea canalului, pe fundul apei, pentru a se opri pe malul celalalt, unde benzinarii faceau alimentarea.

Cu toate ca, de doua saptamani, existau semne ale unei activitati ilicite in zona, autoritatile nu au banuit nimic. Meritul pentru descoperire a revenit, in final, unei echipe de muncitori ai C.F.R., care, cu totul intamplator, au dat peste doua instalatii artizanale, fara a sti unde duceau acestea.

Se fura sub nasul jandarmilor

De doua saptamani, Garda de Mediu si Politia Transporturi primea raportari despre poluari ale apei Canalului Dunare – Marea Neagra, in zona Poarta Alba – Basarabi. Initial, s-a crezut ca este vorba despre o ambarcatiune care a lasat o dara de combustibil in urma sau de o deversare ilegala, iar cercetarile au fost indreptate in acest sens.

Miercuri insa, o echipa de muncitori care faceau reparatii la terasamentul din zona a descoperit, ingropate la cativa zeci de centimetri de suprafata, doua instalatii artizanale, cu robinet, ce „intepau” magistrala de motorina a „Petrotrans”. Cincizeci de metri spre sosea se afla traseul de patrulare al jandarmilor insarcinati cu paza conductelor.

In afara de faptul ca cei care au montat instalatiile puteau fi vazuti din tren, din cauza ca traseul este parcurs frecvent de garniturile cu pasageri si marfa sau de jandarmii care patrulau in zona, mai exista si o alta vecinatate „periculoasa”: cantonul de pompare al „Petrotrans” si o statie de apa, unde intotdeauna exista personal de paza.

Cu toate acestea, nimeni nu a remarcat nimic suspect sau, poate, au preferat sa inchida ochii la cele ce se petreceau langa ei.

Culmea tupeului, cei care au pus la punct sistemul de furat motorina au mai si sapat pe o distanta de o jumatate de kilometru, la peste un metru si jumatate adancime, pentru a ingropa in pamant doua conducte fabricate din PHD (polietilena de inalta presiune), racordate la cele doua instalatii artizanale, ce ajungeau pe malul canalului.

Aici, printr-un dispozitiv artizanal, conductele se uneau intr-una singura, printr-o vana, pentru a asigura benzinarilor o presiune mai buna a motorinei de furat.

O baliza luminoasa indica locul unde trageau barjele

„Alarma” printre autoritatile cu responsabilitati in materie s-a dat la prima ora a diminetii de ieri. Abia se luminase de ziua cand, la fata locului, au sosit echipe de Politie, directorul „Petrotrans”, Constantin Moise, cu lucratori si utilaje ale societatii, angajati ai Garzii de Mediu, Apele Romane, jandarmii si scafandrii. I.P.J.

Constanta a trimis pe malul Canalului toata „floarea” Politiei constantene: seful Serviciului de Ordine Publica, comisar-sef Adrian Rapotan, ofiteri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor si Criminalisti. Anchetatorii s-au luat cu mainile de cap cand au vazut ca, dupa ce au decopertat cele doua conducte subterane, mai au de cercetat si sub apa.

Cu ajutorul Autoritatii Navale Romane, care a trimis la fata locului o salupa, politistii au trecut pe malul celalalt al canalului, unde magistrala ilegala se termina cu o vana, probabil pentru a fi mai bine cuplata in momentul alimentarii.

Conducta subacvatica era ancorata la un ponton aflat sub apa si semnalizat la suprafata cu o… baliza, pentru ca benzinarii sa nu orbecaiasca atunci cand veneau la furat.

Anchetatorii au fost de parere ca cei care au pus la punct tot acest sistem s-au gandit sa-l treaca prin apa pentru a nu da de banuit: daca „magistrala” s-ar fi terminat pe mal, ar fi putut trezi suspiciunea, fiind prea aproape de conducta „Petrotrans”. Scafandrii care au venit in ajutorul politistilor au mers pe traseul conductei subacvatice.

Initial, pentru a nu dauna anchetei penale, instalatia subacvatica a fost filmata cu o camera de luat vederi speciala. Tot scafandrii au fost cei care au descoperit ca furtunul de doi toli era „ancorat” pentru a nu iesi la suprafata.

Astfel, pe toata lungimea, hotii au intins o „sufa”, un cablu gros din sarma impletita, in greutate de 700-800 kg, legat de conducta ilegala cu coliere din plastic, pentru a o tine la fund. Scafandrii au descris politistilor traseul subacvatic al furtunului, apreciind ca, in acea zona, apa canalului nu poate fi mai adanca de sapte metri.

Probabil, benzinarii au instalat conducta subacvatica folosind concomitent cel putin doua ambarcatiuni echipate cu oameni, care au tras instalatia pana pe malul celalalt. Cu ajutorul utilajelor, al muncitorilor de la „Petrotrans” si al oamenilor de pe salupa, s-a inceput dezafectarea conductei subacvatice, operatiune finalizata cu succes dupa cateva ore.

Perimetrul in care se desfasurau operatiunile a fost poluat pe o suprafata de o jumatate de kilometru. De asemenea, apa Canalului a fost poluata pe cateva sute de metri, la fata locului fiind chemati reprezentantii unei firme specializate, care au instalat baraje depoluante.

Politistii nu au nici o pista

Anchetatorii nu sunt foarte optimisti in ceea ce priveste acest caz. Ei trebuie sa descopere cine a pus la punct sistemul subteran si subacvatic, daca acesta a fost folosit si de catre cine, unde a ajuns motorina de furat si cine sunt cei care au beneficiat de pe urma ei.

Specialistii „Petrotrans” au apreciat ca la presiunea cu care era pompata motorina, hotii puteau alimenta o cisterna sau un vas cu aproximativ o tona de carburant pe minut! De asemenea, tot acestia au estimat ca instalatiile artizanale au fost montate in urma cu aproximativ sapte luni, insa nu se poate face un calcul prin care sa se stabileasca cu precizie cata motorina s-a furat.

Totusi, desi ancheta abia a inceput, politistii au deja primele indicii. In timpul operatiunilor de scoatere a furtunului, in apa, chiar pe el a fost descoperita o haina barbateasca ce poate sau nu avea legatura cu ancheta.

De asemenea, furtunul are un numar de serie dupa care se poate verifica cine l-a fabricat, numarul lotului din care a facut parte, magazinul si depozitul care l-a livrat, ba chiar si cand a fost vandut, deoarece faptasii au cumparat o cantitate mai mare. Numere de serie au si componentele din care au fost fabricate vanele si instalatiile artizanale, ceea ce reprezinta tot atatea indicii.

Sansele ca politistii sa ridice amprente de pe instalatii sunt slabe, din cauza ca acestea au stat multa vreme sub apa. Se verifica, de asemenea, cum ar fi putut fi incarcata motorina, in ce gen de vehicul si se cauta eventuali martori care ar fi putut vedea „miscarea” in zona. Deocamdata, asa cum ne-a informat purtatorul de cuvant al I.P.J.

Constanta, comisar-sef Marian Saragea, se intreprind verificari la toate depozitele situate pe cele doua maluri ale Canalului Dunare – Marea Neagra, precum si in porturile Cernavoda, Medgidia, Basarabi, Constanta si Agigea, la toate tipurile de nave care au circulat pe canalul Dunare – Marea Neagra in ultima perioada de timp.

O ipoteza interesanta, dar neconfirmata inca, este cea a transportului motorinei pe apa. Totodata, politistii au datoria sa stabileasca cum a fost posibila efectuarea unei lucrari de asemenea amploare, fara ca nici una dintre autoritatile din zona sa prinda de stire.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro