Liberalizarea contului de capital va umfla preturile la proprietati
Terenurile, imobilele si actiunile: principalele tinte ale banilor straini
Cu o intarziere de un an si jumatate, incepand din aprilie 2005, nerezidentii isi vor putea depune banii in bancile romanesti, in depozite sau titluri de stat, precum si in actiuni.
„Liberalizarea completa a contului de capital este – dincolo de conditia obligatorie a aderarii la UE – un certificat de „majorat”, de maturizare a economiei Romaniei in era globalizarii, insa aduce cu sine riscuri destul de mari”, apreciaza analistul economic Radu Limpede.
Amintirile despre criza din Asia de Sud-Est din 1997 sunt inca recente, situatia cu care se confrunta la ora actuala Ungaria si Rusia sunt alte exemple pe care Romania le are vizavi de ce poate sa insemne o intrare masiva de capital urmata de o retragere brusca in momentele dificile.
Masurile restrictive luate de BNR in ultima jumatate de an pentru franarea creditarii si reducerea deficitului balantei comerciale nu au facut practic decat sa incurajeze intrarea fondurilor speculative de capital, care au reusit sa gaseasca portite sofisticate de plasare a banilor straini in lei romanesti, in ciuda faptului ca liberalizarea contului de capital nu a avut loc.
Dat fiind nivelul ridicat de dobanda practicat de banci, in jur de 14% la ora actuala, conjugat cu stagnarea cursului de schimb, nerezidentii ar fi putut obtine randamente de 9 sau chiar 10% la dolari sau euro prin simpla plasare a banilor in sistemul financiar romanesc.
Liberalizarea contului de capital din aprilie anul viitor va suplimenta actuala presiune a cursului, „in sensul intaririi leului”, fapt care va crea probleme BNR pentru a mentine cursul valutar la un nivel care sa asigure un oarecare echilibru intre exporturi si importuri, subliniaza Radu Limpede.
Analistul este de parere ca tintirea inflatiei pe care BNR si-a programat-o din 2005 este una dintre parghiile vitale prin care banca centrala ar putea controla eventualele efecte negative ale liberalizarii contului de capital.
Acesta subliniaza insa ca BNR trebuie sa-si asume si un anumit echilibru intre nivelul exporturilor si al importurilor dincolo de „tintirea inflatiei” pentru ca economia romaneasca sa fie ferita de socurile si pericolele potentiale ce urmeaza liberalizarii complete a contului de capital.
si asta deoarece, de anul viitor, finantarea deficitului de cont curent nu se va mai putea realiza doar pe baza intrarilor stabile de valuta de la muncitorii romani din strainatate si a investitiilor straine rezultate din mari privatizari.
O data cu liberalizarea contului de capital, „vor creste preturile tuturor activelor, terenuri, imobile, proprietati si chiar actiunile bursiere”, sustine Daniel Marinescu, analist financiar.
Leul va deveni practic din ce in ce mai puternic, iar valutele de referinta vor avea tendinte de scadere, fapt care va determina banca centrala sa faca cheltuieli suplimentare de sterilizare, conditii in care rezerva valutara a BNR, care acopera acum peste patru luni de importuri, s-ar putea dovedi insuficienta.
Riscurile ar putea aparea in momentul in care fluxurile speculative de capital s-ar retrage brusc, aducand dupa ele o prabusire a preturilor si o masiva devalorizare a monedei nationale.