Sari direct la conținut

Liderul PNL Vâlcea spune că îi va face plângere penală omologului din PSD pentru racolarea de primari liberali

HotNews.ro
Liderul PNL Vâlcea spune că îi va face plângere penală omologului din PSD pentru racolarea de primari liberali
Sigle PNL - Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Preşedintele filialei Vâlcea a Partidului Naţional Liberal, deputatul Cristian Buican, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că i-a pregătit o plângere penală liderului social-democrat Constantin Rădulescu, pe motiv că acesta ar fi folosit fonduri publice pentru a atrage primari liberali la PSD.

„În urma repartizării fondurilor de la Consiliul Judeţean către primării, am observat că primarii care au plecat de la PNL spre PSD au primit sume cu 50.000 până la 150.000 mai mari decât primarii care au rămas să candideze de la PNL. Acest lucru a fost făcut în urma unor înţelegeri prealabile între reprezentanţi ai mafiei condusă de Costică Caşcaval (Constantin Rădulescu n.r.) şi Vecinul Mircia (primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, n.r.), vecinul nostru, al râmnicenilor, pentru a atrage primari din PNL şi alte partide politice”, a afirmat liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, potrivit Agerpres.

Buican a menţionat că va depune plângerea la Parchetul General, întrucât nu are încredere în „parchetele locale”.

„Plângerea o voi depune la Parchetul General, pentru că am observat că, în ultima perioadă, parchetele de aici, de prin preajma noastră, nu prea iau în seamă plângerile făcute de cetăţenii judeţului Vâlcea şi de aceea o să sesizez procurorul general în legătură cu această chestiune”, a mai spus reprezentantul PNL Vâlcea.

În ultimele săptămâni, 17 primari din Vâlcea, între care 13 liberali, au anunţat oficial că vor candida pentru un nou mandat din partea social-democraţilor, însă liderul PSD Vâlcea, preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat zilele trecute că alţi cinci primari din judeţ ar avea intenţia să vină în rândurile PSD.

CITEȘTE ȘI: Viceprimarul PNL din Râmnicu Vâlcea promite un premiu de 10.000 de euro pentru cine convinge cât mai multe persoane să „ni se alăture”. Cum explică demersul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro