Sari direct la conținut

Mașinăria de propagandă a lui Orban se extinde la nivel european cu o agenție de presă la Londra

Viktor Orban, Foto: Agerpres/EPA
Viktor Orban, Foto: Agerpres/EPA

Portalurile de știri care promovează viziunea primului-ministru maghiar Viktor Orban ajung pe o scenă europeană mai largă, după ce au definitivat dominația internă și s-au extins în Balcani, scrie Bloomberg.

V4 News Agency, sau V4NA, a fost înregistrată la Londra, și va avea 50 de jurnaliști ce vor prezenta evenimentele din perspectiva Grupului de la Vișegrad. Ea publică materiale în engleză și maghiară și intenționează să adauge și alte limbi ulterior.

Multe din primele articole publicate pe acest portal repectă temele retoricii anti-imigrație a lui Orban, cu titluri precum „Un migrant își ucide soția după convertirea acesteia la creștinism” și „Dubla problemă a migrației din Germania”.

De asemenea, sunt furnizate mai multe subiecte banale, variind de la nutriție la turism și la cinematografie – și chiar un articol despre gândacii urât-mirositori. Articolele se află în prezent în spatele unui paywall, fără un preț precizat încă.

Un interviu acordat de ministrului afacerilor externe al Ungariei, Peter Szijjarto, este una dintre cele mai importante știri. Origo, site-ul maghiar pro Orban, citează V4NA luni, ea fiind descrisă ca o „agenție de știri internațională,“ ce a găsit o legătură între PPE – grupul european creștin-democrat care a suspendat recent partidul de guvernământ din Ungaria – și George Soros, finanțatorul miliardar care este favoritul retoricii anti-imigrație a guvernului de la Budapesta.

Regimul illiberal al lui Orban se bazează în mare măsură pe o mașină de propagandă din ce în ce mai centralizată, cu sediul în Budapesta, cu ziare și posturi de televiziune, pentru a-și amplifica punctele de vedere. Alți apropiați ai regimului au influențat, de asemenea, alegerile din țările fostei Iugoslavii după cumpărarea de publicații din Slovenia și Macedonia.

Până în prezent această mașinărie de propagandă nu făcuse vreo ”incursiune” majoră în Occident, așa cum au procedat siteul rus Sputnik și televiziunea Kremlinului, RT.

Contul de twitter @ V4Agency a devenit luni activ cu două tweet-uri: unul pe Brexit și un citat din Orban: „cultura creștină este sursa întregii puteri.“

Printre proprietarii V4NA, există o companie legată de Arpad Habony, un consilier al lui Orban, care condus expansiunea presei ungare în Balcani, precum și ambasadorul Ungariei la Londra, a scris marți știri site-ul valaszonline.hu, citând un registru al companiilor din Marea Britanie. V4NA nu a răspuns imediat la solicitările legate de misiunea și proprietarii săi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro