Sari direct la conținut

Mindruta + Stoicescu: ce-a fost bine, ce-a fost rau, cu ce se mananca Alina Petrescu

Media lui Comanescu

In sapte ani de Observator, Sandra Stoicescu si Lucian Mindruta au colectionat aplauze, ironii si o lista lunga de articole prietenoase prin ghidurile TV. S-a lasat cu emotii vineri, la ultima editie, iar de azi e randul Alinei Petrescu. De ce au plecat cei doi si ce va face ultima?

Ceea ce au realizat e oricum mai bun decat ceea ce exista inaintea lor. Formatul, asa cum il stim pana vineri, e in linii mari cel lansat in 2003. Lucian Mindruta prelua atunci de la Radu Cosarca locul de langa Alessandra Stoicescu, care aparuse in diferite formule la Observator de prin 1995. Miscarea s-a produs la putina vreme dupa venirea lui Sergiu Toader, ex-PRO TV, in pozitia de director de stiri, pe care acesta avea sa o paraseasca pentru Realitatea TV in 2004. Formatul nou a insemnat prin urmare ceva mai apropiat de Stirile PRO TV, cu subiecte tabloide si o rubricatie mai ritmata, cu main (pachet consistent in fata), transmisii live, teasere.

Ceea ce n-au realizat tine destul de mult de echipa de productie si nu de ei insisi. La putina vreme dupa lansarea Observatorului cu Stoicescu si Mindruta, a inceput sa se puna problema target marketului (a obiectivelor de public), care pareau altele decat cele de la emisiunile lui Lazarov, unde Mircea Radu sau Dan Negru aduceau Antena 1 in pozitia de lider pe segmentele orare respective. Observatorul cauta – sau atingea – un public relativ mai tanar si din orase mari decat “Din dragoste” sau “Ciao, Darwin”. Probabil ca la un moment dat, managementul nu a mai considerat abordarea initiala drept valida, fara insa a pune ceva in loc. Mi-aduc aminte ca prin toamna lui 2006, Antena a incercat o relansare cu Lucian Mindruta “la butoane”. Pe hartie, totul arata bine: consumer news in loc de vrajitoare, valoare de utilitate in loc de fapt divers si o productie mai ingrijita din punct de vedere vizual. M-am intrebat atunci daca si cum vor putea fi facute aceste schimbari.

Citeste restul materialului si comenteaza pe Media lui Comanescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro