Sari direct la conținut

Ministrul britanic de Interne respinge avertismentele privind intensificarea delictelor comise de romani in Marea Britanie

HotNews.ro

Ministrul britanic de Interne, Theresa May, a contestat afirmatiile politicienilor nationalisti conform carora Marea Britanie risca sa se confrunte cu un val de infractori romani incepand din 2014, cand vor fi eliminate restrictiile de pe piata muncii, relateaza ziarul The Guardian, citat de Mediafax.

Theresa May a explicat clar ca rata infractionalitatii in randul imigrantilor este direct proportionala cu reprezentarea demografica a acestora.

„Aproximativ o treime dintre infractiunile inregistrate la Londra sunt comise de straini si circa o treime din populatia Londrei este formata din imigranti”, a subliniat Theresa May, citata de The Guardian.

Declaratiile ministrului britanic de Interne intervin dupa ce Europol a lansat un avertisment in legatura cu delicte comise de grupari infractionale din Romania. In acest context, Nigel Farage, liderul formatiunii nationaliste si eurosceptice Partidul Independentei Marii Britanii (UKIP), atragea atentia inca o data ca Marea Britanie risca sa se confrunte cu intensificarea infractionalitatii incepand din 2014, cand Londra va elimina restrictiile pe piata muncii pentru romani si bulgari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro