Sari direct la conținut

”Nu judec pe nimeni, dar eu sunt femeia unui singur bărbat…” Una dintre marile actrițe ale lumii despre ”moda poliamorului”

HotNews.ro
Gwyneth Paltrow, Foto: Marechal Aurore/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Gwyneth Paltrow, Foto: Marechal Aurore/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Una dintre cele mai cunoscute actrițe americane Gwyneth Paltrow a vorbit recent într-o sesiune de întrebări și răspunsuri, despre relațiile asumate deschise, scrie revista People.

În vârstă de 51 de ani, Gwyneth Paltrow este căsătorită din 2018 cu scriitorul și producătorul de televiziune Brad Falchuk. Are doi copii dintr-o căsnicie anterioară cu Chris Martin, solistul trupei Coldplay, de care s-a despărțit acum 10 ani. De-a lungul timpului, actrița a mai avut relații cu actorii Brad Pitt sau Ben Affleck.

Recent, în cadrul unei sesiuni de Q&A, actrița a fost întrebată de un fan: „Te-ai gândit vreodată la o relație poli?”.

Răspunsul actriței: „Nu, mulțumesc!” Paltrow a scris ca răspuns, adăugând: „Nu pentru mine, dar nu mă judecați. Sunt genul de fată cu un singur bărbat”.

Potrivit definiției prezentate de revista americană, poliamoria presupune ca o persoană să aibă mai mult de o relație amoroasă în același timp, informându-și partenerii despre asta.

Născută în Los Angeles, Gwyneth Paltrow a devenit cunoscută în întreaga lume pentru rolurile din filme precum Seven, Shakespeare in Love (pentru care a câștigat și un premiu Oscar) sau Talentatul domn Ripley.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro