Sari direct la conținut

Paralela maghiara la legea administratiei publice

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Liderii UDMR pregatesc propria lor varianta asupra legii privind reforma administratiei publice. Presedintele Uniunii, vicepremierul Marko Bela, s-a intalnit, la Cluj, cu expertii formatiunii politice din domeniul administratiei locale.

La intrunire au participat si alesi locali ai maghiarilor, de la presedinti ori vicepresedinti de consilii judetene pana la primari, viceprimari ori consilieri locali.

Propunerile UDMR vor fi transmise Ministerului Administratiei si Internelor prin intermediul celor doi parlamentari ai acestui partid care fac parte din comisia care se ocupa cu redactarea noilor proiecte de lege din administratie.

Marko Bela a declarat ca exista un consens in coalitia de guvernare asupra punctelor care trebuie schimbate, dar a adaugat ca este posibil sa apara divergente de opinie asupra unor nuante.

Vicepremierul desemnat de UDMR a mai spus ca va fi modificata legea privind administratia publica locala, legea privind institutia prefectului, legea-cadru privind descentralizarea si prevederile legate de finantele publice locale.

In principal, Uniunea doreste clarificarea atributiilor subprefectului si reorganizarea prefecturilor astfel incat rolul principal al reprezentantului Guvernului in teritoriu sa fie monitorizarea respectarii legilor in judetul pe care il are in jurisdictie si mai putin conducerea si coordonarea unor institutii descentralizate.

De altfel, Marko Bela este de parere ca directiile descentralizate care se ocupa efectiv cu administrarea unor domenii ar trebui sa treaca din subordinea ministerelor si a prefectului in cea a Consiliului Judetean. Presedintele UDMR a mai afirmat ca administratia judeteana a atins un grad de profesionalizare care ii permite sa rezolve mai bine problemele locale decat functionarii din Bucuresti.

In plus, functionarii locali, sustine vicepremierul, cunosc mai bine problemele cu care se confrunta.

Printre directiile care ar trebui, in viziunea UDMR, sa treaca in subordinea consiliilor judetene se numara inspectoratele scolare, directiile de cultura, cele de sanatate publica ori cele de agricultura. In subordinea ministerelor si a prefecturilor ar urma sa ramana doar acele institutii cu atributii de control, care vor trebui sa se ocupe de aplicarea corecta a normelor legale. Asa ar fi Garda Financiara ori cea de Mediu.

De asemenea, UDMR va propune ca reprezentantii consiliilor judetene si cei ai consiliilor locale sa aiba drepturi largite legate de administratie. Totodata, Bela Marko crede ca un procent mai mare din fondurile colectate ar trebui sa ramana la nivel judetean ori local. El a mentionat ca in Guvern se discuta acum despre redistribuirea veniturilor rezultate din diferitele impozite si taxe.

Astfel, liderul maghiar a spus ca ar putea fi clarificate o serie de situatii, cum ar fi cea a directorilor de scoala. Acestia sunt numiti in prezent de functionarii Ministerului Educatiei si Cercetarii. Desi consiliile locale platesc cea mai mare parte a cheltuielilor legate de functionarea unitatilor de invatamant, nu au nici un fel de control asupra managementului acestor institutii.

Propunerile de modificare a legilor din administratie ar urma sa fie gata pana la sfarsitul saptamanii viitoare.

Intrebat despre initiativa fostului vicepremier Ioan Rus (PSD), Marko Bela a declarat ca nu cunoaste proiectele principalului partid din Opozitie. Presedintele PSD Cluj a anuntat recent ca partidul sau pregateste si el o serie de propuneri de modificare a legilor referitoare la administratie. Actualul vicepremier a spus, insa, ca asteapta cu interes si propunerile social-democratilor.

Legat de legea administratiei publice locale, Bela Marko a declarat ca UDMR a acceptat varianta Aliantei PNL-PD care prevede ca presedintii si vicepresedintii de consilii judetene sa poata fi inlocuiti cu votul a jumatate plus unu dintre consilierii judeteni.

El nu crede, insa, ca va urma un val de schimbari in administratia judeteana, desi acum protocolul coalitiei de guvernare ii obliga pe reprezentantii UDMR si pe cei ai Partidului Conservator sa voteze alaturi de cei al Aliantei „D.A.”.

Demnitarul a mentionat, insa, ca Uniunea nu va accepta ca si viceprimarii sa fie inlocuiti dupa aceeasi procedura. El a argumentat cu faptul ca viceprimarii isi pierd mandatele de consilieri locali si ca daca vor fi inlocuiti, vor ramane in afara administratiei, desi au fost votati de oameni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro