Sari direct la conținut

Politic Show: Dupa motiune, PDL si UDMR flutura steagul pacii cu PNL; Politicienii romani s-au certat o noapte intreaga cu "contabilii" de la FMI; Iliescu: Se vor acumula nemultumiri care vor genera o explozie ca cea din '89

HotNews.ro
Politic Show, Foto: Colaj foto
Politic Show, Foto: Colaj foto

Dupa motiune, PDL si UDMR flutura steagul pacii cu PNL. Dupa esecul motiunii de cenzura de ieri, PDL si UDMR au inceput sa se gandeasca la o reconciliere cu PNL, liberalii fiind cei care au dat semnalul de ruptura in opozitie, convingand practic potentialii dezertori ai puterii sa nu mai voteze impotriva guvernului. Rezultatul nefavorabil al motiunii nu l-a impiedicat de altfel pe liderul PNL, Crin Antonescu, sa se imbratiseze la final pe holurile parlamentului cu Vasile Blaga, unul dintre cei care declara deschis ca „o imbunatatire a relatiilor PDL cu PNL este absolut necesara in perioada urmatoare”. Planul lui Vasile Blaga nu este impartasit si de Elena Udrea, care nu exclude insa aceasta ipoteza „daca partidul va decide astfel”. O reconciliere cu opozitia, si mai ales cu liberalii, este dorita si de UDMR. „Noi suntem intr-o coalitie acum, nu trebuie sa discutam de guvernare imediat, dar despre o imbunatatire a relatiilor, despre pasi comuni… cred ca este absolut necesar sa facem lucrul acesta in perioada urmatoare”, a declarat Vasile Blaga, pentru EVZ, dupa anuntarea rezultatului motiunii de cenzura.

Politicienii romani s-au certat o noapte intreaga cu „contabilii” de la FMI. Ministrul de Finante a aflat, cu surprindere, abia a doua zi ce i se pregateste cotei unice. FMI nu este de acord cu reducerea cotei unice sau cu cresterea salariului minim pe economie, refuzand propunerile cu care premierul Boc si liderii coalitiei s-au prezentat marti seara la discutii. Negocierea purtata pe un ton tensionat intre cele doua parti s-a soldat doar cu o posibila concesie: reducerea contributiei pe salarii de la 44,4% la 41%. Paradoxal, intreaga discutie s-a purtat fara stiinta ministrului de Finante, Gheorghe Ialomitianu afland a doua zi de la reporterul gandul ce s-a discutat la negocieri. Vicepresedintele UDMR Laszlo Borbely, ministrul Mediului, a precizat pentru gandul ca partidele de coalitie au convenit inca din iunie asupra acestor masuri care ar urma sa fie aplicate incepand de anul viitor. Borbely a spus insa ca reprezentantii FMI s-au aratat „reticenti” fata de scaderea cotei unice si a salariului minim pe economie, fiind, in schimb, de acord cu reducerea CAS, anunta Gandul.

Iliescu: Se vor acumula nemultumiri care vor genera o explozie ca cea din ’89. Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD, spune ca Guvernul va gresi daca nu va lua in seama starea de nemultumire a cetatenilor, vorbind chiar de „o explozie” similiara cu cea din 1989. „Si acum este o perioada de acumulare a nemultumirilor si oamenii nu ies la fiecare prilej in strada. Se vor acumula nemultumirile care vor genera o explozie similara cu cea din 89, daca lucrurile se lasa ca sa mearga spre degradare”, a declarat Iliescu. Liderul social-democrat adauga ca Ministerul de Interne a dat niste dispozitii foarte dure legat de deplasarea cetatenilor la protestele de miercuri. „Am aflat cand am venit la Iasi aseara ca s-au facut presiuni foarte mari din partea factorilor guvernamentali si din partea autoritatilor asupra agentilor economici care angajau autobuze pentru transportul cetatenilor. Aseara, Ministerul de Interne a dat niste dispozitii foarte dure din acest punct de vedere fata de deplasarea cetatenilor. Poate ar fi de discutat in legatura cu prezenta cetatenilor Bucurestiului la aceasta manifestare de strada. Toti se plang, dar temeritatea exprimarii publice a acestor nemultumiri o au mai putini. Daca guvernantii conteaza si isi fac toate socotelile pe acest oportunism, gresesc profund”, a spus Iliescu, informeaza Romania Libera.

In editorialul „Cronica noii revolutii romane in direct”, Horia Ghibutiu scrie: Motiunea de cenzura a picat la vot, in acelasi timp cu idealurile „celei mai mari manifestatii de la Revolutie incoace” – de fapt, au fost considerabil mai putini decat, sa zicem, la concertul AC/DC, unde oamenii dadusera, nu luasera, bani ca sa participe. In zadar i-a facut aliati Victor Ponta pe grevista foamei si pe Adrian Paunescu de pe patul de spital, degeaba si-a exersat retorica liberalul Crin Antonescu, omul care a inceput sa vina ceva mai des la serviciu decat marele absent, senatorul Catalin Voicu. Marea revolutie social-democrato-sindicalista din octombrie debutase cu o minciuna sfruntata, definitorie pentru gogosile care aveau sa fie turnate in piete si de la tribuna parlamentului. Bucurestenii au putut aduna de pe jos fluturasi, purtand cinci sigle sindicale, din care reiesea ca guvernul ne pregateste ziua de munca de 12 ore si obligativitatea saptamanii lucratoare de sase zile. Acest bau-bau ii putea baga in sperieti, eventual, doar pe unii care se spetesc plimband hartiile la stat. In orice caz, nu si pe mult mai numerosii oameni din privat, care lucreaza in acest regim de vreo douazeci de ani fara sa cracneasca. Integral in EVZ.

In editorialul „Motiunea Ceausescu pentru Revolutia Ponta”, Sabina Fati scrie: Motiunea de cenzura a fost doar un pretext pentru antrenarea maselor. Liderii opozitiei nu s-au caznit sa aduca argumente in favoarea lor, ci doar sa-i sperie pe manifestanti cu lozinca Basescu e ca Ceausescu. Victor Ponta a venit ieri la Parlament in fruntea maselor, crezand ca-si poate indeplini visul romantic de socialist revolutionar, care schimba puterea nedreapta in favoarea multimii sarace. Optimismul sau s-a consumat prin incitarea oamenilor, iar discursul i s-a blocat atunci cand a vrut sa-i convinga pe cei revoltati ca Basescu ar fi dat ordin fortelor de ordine sa traga in manifestanti. Prins in menghina dialecticii, Victor Ponta a inventat pentru jandarmii „cu munitie” o lovitura de stat, doar pentru a-i putea apoi linisti pe cei care-l ascultau prin cuvintele salvatorului: „Credem ca democratia poate fi salvata”. Integral in Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro