Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Alegeri Franta: Francois Hollande si Nicolas Sarkozy sunt despartiti de doar 5 procente; Boris Tadic ii indeamna pe sarbi sa-l realeaga presedinte pentru integrarea in UE; Negocierile dintre SUA si Afganistan pentru prezenta militara dupa 2014 trebuie sa continue

HotNews.ro
PRESA IN DIAGONALA, Foto: Colaj foto
PRESA IN DIAGONALA, Foto: Colaj foto

Boris Tadic ii indeamna pe sarbi sa-l realeaga presedinte pentru integrarea in UE. Boris Tadic, care a demisionat in urma cu o luna din functia de presedinte al Serbiei, a declarat joi ca daca va fi ales pentru al treilea mandat va mentine tara pe calea integrarii europene. Sarbii vor vota in alegerile prezidentiale, parlamentare si locale, pe data de 6 mai. Pentru ca toate alegerile sa se desfasoare in aceeasi zi, Tadici a demisionat pe 6 aprilie, anuntand in aceeasi zi ca va candida din nou. El are un usor avans in sondajele de opinie fata de adversarul sau conservator, Tomislav Nikolic, al carui partid SNS se situeaza cu cateva procente inaintea Partidului Democrat al lui Tadic. Serbia a primit oficial statutul de candidata la UE la inceputul lunii martie 2012, dar sondajele arata ca mai mult de 50% dintre sarbi se opun aderarii, scrie Novinite.

Viitorul guvern al Greciei va continua reformele impuse de FMI. Guvernul care va fi format dupa alegerile de duminica din Grecia va continua programul de reforme aprobat de catre predecesorul sau, in schimbul asistentei financiare a Fondului Monetar International, a declarat, joi, purtatorul de cuvant Gerry Rice. „Cele mai mari partide politice din Grecia s-au angajat sa respecte obiectivele principale ale programului de reforme dezvoltat impreuna cu FMI”, a anuntat Rice. Doua ziare din Grecia au prezentat miercuri o lista de 70 de puncte de reforma ale premierului Lucas Papademos, ce urmeaza sa fie realizate pentru ca tara sa-si indeplineasca angajamentele fata de creditorii sai, anunta AFP.

Alegeri Franta: Francois Hollande si Nicolas Sarkozy sunt despartiti de doar 5 procente. Distanta in sondajele de opinie dintre Nicolas Sarkozy si Francois Hollande s-a redus la cinci la suta, cel mai mic nivel de pana acum, inaintea scrutinului prezidential de duminica. Conform unui sondaj realizat de OpinionWay-Fiducial, socialistul Francois Hollande este cotat cu 52,5 la suta din voturi, cu 1,5 la suta mai putin decat pe 24 aprilie, iar presedintele Sarkozy este creditat cu 47,5 la suta, in crestere cu 1,5 la suta. Sondajul a fost realizat joi, dupa dezbaterea televizata de miercuri seara intre cei doi candidati la presedintia Frantei, informeaza Reuters.

Academia militara West Point a publicat 17 documente confiscate in timpul unui raid in complexul lui Osama bin Laden. Academia militara West Point (SUA) a publicat, joi, un studiu cu 17 documente dintre cele peste 6.000 confiscate in timpul raidului fortelor speciale din mai 2011 la complexul liderului al-Qaeda, Osama bin Laden, din Abbottabad (Pakistan). Documentele sunt disponibile online, atat in limba araba cat si in limba engleza. Documentele arata ca bin Laden era foarte ingrijorat de imposibilitatea obtinerii controlului asupra tuturor filialelor al Qaeda aparute in intreaga lume. Cu toate acestea, planuia un nou atac terorist major asupra Statelor Unite. Probele au fost gasite pe cele cinci calculatoare confiscate, pe zeci de hard-diskuri si peste o suta de dispozitive de stocare. Oficialii americani au descris operatiunea drept cea mai mare actiune de colectare a materialelor teroriste. Acestea includ imagini in format digital, materiale audio si video, materiale tiparite si documente scrise de mana, scrie BBC.

Negocierile dintre SUA si Afganistan pentru prezenta militara dupa 2014 trebuie sa continue. Presedintele afgan Hamid Karzai a avertizat joi ca Washington si Kabul ar trebui sa desfasoare in continuare negocieri dificile pentru a gasi un acord definitiv cu privire la modul in care va activa prezenta militara americana in Afganistan dupa 2014. Karzai a semnat marti, impreuna cu omologul sau american Barack Obama, un acord bilateral in care SUA se angajeaza sa ajute Afganistanul si dupa 2014. Acest acord nu sustine insa si nu aproba prezenta bazelor militare americane permanente in Afganistan si nici numarul de soldati care urmeaza sa ramana in tara dupa anul 2014. Aproape 130.000 de soldati straini ai NATO, dintre care doua treimi americani, sunt dislocati in Afganistan sub conducerea SUA, pentru a sprijini guvernul fragil din Kabul impotriva rebeliunii talibanilor, anunta AFP.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro