Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: O bomba nazista de 1,5 de tone a fost descoperita in centrul Varsoviei; Franta a deschis o ancheta privind moartea suspecta a lui Yasser Arafat; Curtea Europeana a Drepturilor Omului va lua o decizie in cazul Iuliei Timosenko

HotNews.ro
PRESA IN DIAGONALA, Foto: Colaj foto
PRESA IN DIAGONALA, Foto: Colaj foto

Franta a deschis o ancheta privind moartea suspecta a lui Yasser Arafat. Un tribunal francez a deschis o ancheta pentru suspiciunea de crima in cazul decesului fostului lider palestinian Yasser Arafat, in urma cu opt ani, in urma cererilor formulate de sotia acestuia care crede ca a fost otravit. Yasser Arafat a murit intr-un spital militar din Paris, in noiembrie 2004, la o luna dupa ce starea lui de sanatate s-a inrautatit la Ramallah, unde era inchis de peste doi ani si jumatate de catre Israel. Sotia lui Arafat, Suha, a cerut luna trecuta unui tribunal din Nanterre, in apropiere de Paris, anchetarea mortii acestuia dupa ce un institut elvetian a descoperit un nivel ridicat de poloniu-210 pe hainele sale, scrie AFP.

O bomba nazista de 1,5 de tone a fost descoperita in centrul Varsoviei. O bomba nazista ramasa neexplodata a fost descoperita sub strazile din centrul capitalei Poloniei, fortand evacuarea a 3.000 de persoane din cladirile vecine si blocarea traficului. Bomba de 1,5 tone din al Doilea Razboi Mondial a fost gasita de catre lucratorii din constructiile subterane ale Varsoviei si dezamorsata in conditii de siguranta de catre experti. Printre cladirile evacuate s-a numarat si Banca Centrala. Varsovia a fost distrusa aproape in totalitate de catre nazisti in 1944, iar bombe neexplodate apar regulat la santierele de constructii din centrul orasului, anunta Reuters.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului va lua o decizie in cazul Iuliei Timosenko. Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a examinat din nou la Strasbourg, marti, cazul fostului prim-ministru ucrainian Iulia Timosenko, aflata dupa gratii din august 2011. Intr-o sala plina, deschisa publicului si in prezenta fiice sale Eugenia, reprezentantii guvernului ucrainian si avocatii Iuliei Timosenko au oferit argumente pro si contra privind legalitatea condamnarii, conditiile de detentie si tratamentul medical. Conform avocatului Serghei Vlasenko, „CEDO este singura speranta a Iuliei Timosenko”. In urma sedintei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului va delibera si va lua o decizie care se va anunta „la o data ulterioara”, informeaza AFP.

Brazilia: Casatoria civila a trei persoane a starnit controverse la Sao Paulo. Un notar din orasul brazilian Sao Paulo a starnit controverse prin acceptarea unei uniuni civile intre trei persoane. Claudia do Nascimento Domingues a declarat ca barbatul si cele doua femei ar trebui sa aiba aceleasi drepturi familiale ca si celelalte cupluri si ca legea nu prevede nimic ce ar putea impiedica un astfel de angajament. Uniunea a infuriat mai multe grupari religioase, in timp ce avocatii o descriu drept „absurda si ilegala”. Cele trei persoane, care au refuzat sa vorbeasca cu presa, au demonstrat in fata notarului prin facturi ca de trei ani locuiesc impreuna si isi impart cheltuielile. Potrivit Globo TV, casatoria a avut loc acum trei luni, dar a devenit publica abia in aceasta saptamana, scrie BBC.

SUA: Furtuna Isaac a devenit uragan de categoria 1. Furtuna tropicala Isaac s-a transformat in uragan de categoria 1, marti, si se indreapta direct spre orasul New Orleans, unde ar putea ajunge la sfarsitul zilei, la exact sapte ani de cand uraganul Katrina, de categoria 3, a devastat acest oras, relateaza AFP. „Potrivit informatiilor de care dispunem, Isaac a atins statutul de uragan” la ora 16.20 GMT (19.20, ora Romaniei), cand viteza vantului a atins 120 kilometri pe ora, mentioneaza un comunicat postat pe site-ul Centrului american pentru supravegherea uraganelor (NHC). Anterior, NHC a anuntat ca furtuna tropicala Isaac urmeaza sa se transforme in uragan „in cursul zilei” de marti, pe masura ce se apropie de coastele statului american Louisiana (sudul Statelor Unite). (V.M.)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro