Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Rusia a expulzat un corespondent al ziarului The Guardian; Unul dintre punctele vamale dintre Bulgaria si Grecia a fost inchis in urma unor proteste; Cultivatorii de salata din Spania sunt considerati a fi sclavii zilelor noastre, sustin organizatiile de caritate

HotNews.ro
presa in diagonala, Foto: Colaj foto
presa in diagonala, Foto: Colaj foto

Filmul documentar „Hodorkovsky” a disparut din biroul regizorului. Varianta editata a filmului documentar despre oligarhul rus Hodorkovski a fost furata din biroul de la Berlin al regizorului. Furtul a avut loc cu cateva zile inainte de premiera mondiala a filmului. Politia a descris evenimentul ca fiind un „o spargere foarte profesionista”. Patru computere care contineau varianta finala a filmului, intitulata simplu „Hodorkovsky” a disparut din biroul regizorului. Documentarul urma sa aiba premiera in cadrul festivalului de film de la Berlin de saptamana viitoare. Aceasta este pentru a doua oara cand filmul a fost furat, scrie The Guardian. ​

Cea mai rapida masina din lume va atinge 1600 km/h. Lucrarile de constructie a celei mai rapide masini din lume vor incepe in mod oficial in aceasta saptamana. Denumita Bloodhound, masina a fost proiectata pentru a atinge o viteza de 1600 km/h. Masina britanica va incerca sa bata recordul de viteza la sfarsitul anului viitor in Africa de Sud. Bloodhound va fi cea mai mare masina hibrid (carburant combustibil solid, lichid oxidant) produsa in Marea Britanie. Datorita dimensiunii sale, masina va avea nevoie de un motor de Formula1 furnizat de compania Cosworth doar pentru a pompa oxidantul prin motor, relateaza BBC.

Rusia a expulzat un corespondent al ziarului The Guardian. Luke Harding, corespondentul ziarului The Guardian la Moscova, a fost expulzat luni din Rusia, la sosirea sa pe aeroportul din capitala moscovita. El este primul ziarist britanic de anvergura expulzat din Rusia in ultimii 21 de ani. Luke Harding, 42 de ani, a aterizat luni la Moscova si a fost retinut intr-o celula timp de 45 de minute. Ulterior ziaristul a fost imbarcat intr-un avion cu destinatia Londra, orasul din care tocmai sosise in Rusia. Dupa ce s-a urcat in avion, ziaristul si-a recuperat pasaportul, a carei viza a fost declarata expirata in urma acestui eveniment. Ziarul britanic a fost unul dintre actorii din media internationala care au permis accesul catre miile de cabluri secrete ale Ambasadei S.U.A. publicate de Wikileaks, anunta Ria Novosti.

Unul dintre punctele vamale dintre Bulgaria si Grecia a fost inchis in urma unor proteste. Protestatarii greci, reuniti la granita dintre Bulgaria si Grecia, in punctul vamal Kulata-Promahon, nu si-au respectat promisiunea de a ridica blocada pana la ora 15:30. Aproximativ 200 de muncitori greci din industria textila au ajuns la punctul vamal Kulata-Promahon in jurul orei 11:00 si au organizat un gard uman, blocand traficul in aceasta zona timp de o ora. Ulterior vama a fost redeschisa dupa 30 de minute, insa in scurt a fost inchisa din nou. Demonstrantii sunt angajati ai unei fabrici ce a fost inchisa si care este situata in apropierea punctului vamal, inchisa pentru doi ani de zile. Acestia isi cer salariile neplatite si interventia statului in procesul de redeschidere a fabricii. Daca cererile lor nu vor fi respectate, protestatarii ameninta ca vor tine vama inchisa timp de o luna, scrie Novinite.

Cultivatorii de salata din Spania sunt considerati a fi sclavii zilelor noastre, sustin organizatiile de caritate. Exploatarea a zeci de mii de imigranti utilizati la cresterea legumelor pentru salata comercializate ulterior in supermarketurile din Marea Britanie, a fost descoperita cu ocazia unei investigatii initiate de The Guardian in serele din sudul Spaniei, informeaza The Guardian.

Sase membri ai organizatiei WWF, rapiti in India. Atacatori inarmati au rapit sase lucratori ai organizatiei de mediu WWF (World Wide Fund for Nature) dintr-un parc national din India, a anuntat luni politia locala. Cei sase ecologisti, intre care trei femei, efectuau un recensamant asupra populatiilor de elefanti si tigri din Parcul National Manas, de la poalele Muntilor Himalaya, in nord-estul Indiei. „Atacatorii erau toti mascati”, a precizat purtatorul de cuvant al politiei indiene. Politia suspecteaza ca in spatele rapirilor ar fi membrii gruparii ilegale Frontul National Democratic din Bodoland. Gruparea militeaza pentru crearea unui stat independent la nord de raul Brahmaputra, unde este situat si Parcul National Manas, potrivit Ria Novosti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro