Sari direct la conținut

Preşedintele UEFA dorește revenirea echipelor de juniori ale Rusiei în competiţii: „Copiii nici măcar nu votează în ţara lor”

HotNews.ro
Aleksander Ceferin, Foto: Armando Franca / AP / Profimedia
Aleksander Ceferin, Foto: Armando Franca / AP / Profimedia

Aleksander Ceferin, ​preşedintele UEFA, salută dezbaterea despre revenirea echipelor de juniori ale Rusiei în competiţiile internaţionale de fotbal, dar susține că nu există nicio presiune generală pentru a aduce Rusia înapoi, scrie DPA.

>> Usain Bolt, accidentare gravă în timpul unui meci caritabil de fotbal

Aleksander Ceferin: „În acest moment, o întreagă generaţie este crescută să urască şi mai mult”

UEFA şi FIFA au exclus echipele de club şi cele naţionale ale Rusiei de la competiţiile internaţionale la scurt timp după invazia rusă din Ucraina în februarie 2022.

Această poziţie nu s-a schimbat pe fondul războiului în curs deşi a existat un plan al UEFA, în septembrie 2023, de a admite din nou echipele de juniori ale Rusiei, dar iniţiativa a fost blocată de zece federaţii naţionale care au spus că nu vor juca împotriva echipelor Rusiei, iar apoi au fost invocate motive tehnice.

Într-un interviu pentru DPA, Ceferin a declarat că o revenire a echipelor ruseşti ar putea doborî nişte bariere.

„Copiii din Rusia sunt crescuţi sub o propagandă care nu ne place, îi urâm, nu îi acceptăm. Dar în momentul în care ei ar trebui să vină în Germania şi să primească o îmbrăţişare de la un copil de 15-16 ani din Germania, Slovenia sau de oriunde, ei vor gândi diferit. În acest moment, o întreagă generaţie este crescută să urască şi mai mult. Situaţia este înfricoşătoare. Mi-e frică de asta” – Aleksander Ceferin, președinte UEFA.

Şeful UEFA se întreabă de ce ar trebui să fie afectaţi „copiii care nici măcar nu votează în ţara lor”, dar a recunoscut că „deocamdată nu există nicio modalitate de a face altceva deoarece unele federaţii sunt supuse unei influenţe sau presiuni uriaşe din partea guvernelor lor”.

Dacă sportivii ruşi pot participa ca neutri la JO 2024 de la Paris, în condiţii stricte, Ceferin admite că UEFA nu are asemenea planuri sau presiune pentru moment.

„Nu există presiuni şi nu am avut niciodată presiuni să-i aducem înapoi. De obicei, sunt împotriva oricărui boicot. Dar în această situaţie a trebuit s-o facem. Şi noi am fost printre primii care au făcut-o. Nu cred că fotbalul va ajuta foarte mult. Dar fiecare dintre noi poate face câte ceva”, a opinat Ceferin, potrivit Agerpres.

>> Rapid are un nou președinte: „Palmaresul său este unul de invidiat”

>> Carlo Ancelotti anunță că Real Madrid nu va participa la o competiție FIFA importantă

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro