Sari direct la conținut

Pretul barilului de petrol Brent a depasit pragul de 110 dolari, dupa ce UE a convenit sa interzica importurile de petrol iranian

HotNews.ro

Pretul petrolului a depasit pragul de 110 dolari pe baril, dupa ce ministrii de externe din UE au convenit sa interzica importurile de petrol iranian de la inceputul lunii iulie, potrivit Reuters. In replica la sanctiunile anuntate, un reprezentant al Parlamentului de la Teheran a anuntat ca Stramtoarea Ormuz va fi inchisa in cazul in care exporturile Iranului vor fi blocate.

Petrolul Brent a crescut cu 72 de centi, la 110,58 dolari pe baril, iar pretul barilului light sweet crude, de referinta pe piata americana, a urcat cu 61 centi, pana la 98,94 dolari.

UE achizitioneaza in prezent circa 20% din exporturile de petrol ale Iranului.

Ministrii de externe din Uniunea Europeana au aprobat luni sanctiuni fara precedent asupra Iranului, impotriva programului nuclear, informeaza BBC. Sanctiunile presupun o interdictie imediata de realizare a unor contracte noi pentru petrol cu Teheranul, iar cele deja in vigoare vor fi onorate pana pe 1 iulie.

Se asteapta noi sanctiuni asupra bancii centrale, insa nu sunt disponibile date.

Luni, Agentia Internationala de Energie Atomica a confirmat ca va trimite o echipa in Iran intre 29 si 31 ianuarie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro