Sari direct la conținut

Problema majora la Antena 3: "Prea multe voci pro-Basescu pe net" (de Alex Mihaileanu)

Subiectiv

Aceeasi Antena 3, aceeasi emisiune Sinteza Zilei. Mihai Gidea se arata nemultumit. De la o vreme, a devenit ceva obisnuit. Doar ca acum, mai mult ca niciodata, se arata scandalizat! Pe net au aparut doua clipuri in care Traian Basescu se uita la un televizor. In unul, chiar scoate doua vorbe! Nu se poate asa ceva! Presedintele Romaniei are timp sa stea in fata camerei de filmat! Cum este posibil?

Se intimpla aseara. Se comenta pe marginea celor doua virale lansate ieri. Intr-unul, e parodiat Mircea Badea. In al doilea, sint parodiati Mihai Gidea si Valentin Stan. Cum e posibil ca un presedinte sa apara in doua spoturi in care ii parodiaza pe jurnalisti? Cum e posibil? Si alte intrebari similare, plus raspunsuri puerile, in lipsa unor argumente. De exemplu, o replica a lui Gidea a fost “Eu, de fapt, sint mai slab si am par si pe aici”, in timp ce indica cu degetul lipsa unui inceput de chelie. Ca si cum asta ar fi fost important.

Mai interesanta este continuarea. Concluzia generala a invitatilor a fost ca pe net se duce o campanie pro-basesciana foarte agresiva. Mai ales pe forumuri, dar si pe bloguri si pe youtube. O revolta generala a “sintezistilor”: de ce inca mai exista medii in care Traian Basescu nu este improscat cu noroi? Internetul e prea liber. Printre fraze, poti sa intelegi unde bat invitatii: sa cenzureze careva internetul! Asa nu se mai poate!

Lasind la o parte ideea de dezbatere dusa in extremul penibilului, ceea ce transforma o emisiune care obisnuia sa aiba un minimum de seriozitate intr-un pamflet prost, comicul sta tocmai in panica vizibila, transmisa involuntar de Gidea si compania: cum adica?, inca mai exista loc unde Basescu poate sa isi faca o campanie electorala? Pai, si daca exista, cum inchidem robinetul?

In contextul in care e cit se poate de clar ca doua trusturi concurente s-au coalizat impotriva unui candidat la presedintie – si de aici dreptul lui de a-si face timp pentru a filma spoturi, deci nu are loc pe sticla o dezbatere decenta si, mai ales, corecta, cind alte doua-trei posturi comerciale sint apolitice, cind televiziunea publica are o serie de inclinatii pro-PSD, cind presa scrisa te ataca aproape constant si se vede de la o posta ca nu exista cale de a se purta niste discutii decente, ce-ti ramine? Bineinteles, online-ul. Normal, cita vreme se explica si atacurile la moguli si la interesele acestora.

In momentul in care esti gasit vinovat ca exista in Romania gripa porcina, asa cum incercau sa sugereze domnii de la Antena 3, acum vreo saptamina, comparind declaratia lui Basescu legata de numarul de vaccinuri produse in Romania cu cea a lui Streinu-Cercel – care, apropo, a confirmat declaratia presedintelui – si incercind sa demonstrezi ca cerul nu e albastru in miezul unei zile insorite, ci negru, e firesc sa cauti altceva.

Ce nu reusesc sa-mi explic este atacul indreptat catre online. E ca si cum ai spune la televiziune ca ziarele, inclusiv cel din trustul tau, sint toate proaste. Interesant este ca, paradoxal, desi televiziunea n-ar trebui sa se teama de internet, tocmai ni se demonstreaza ca influenta mediului virtual este semnificativ mai mare decit cea pe care o banuim noi, cei care lucram cit de cit in domeniu. Si tot involuntar, domnii de la Antena 3 au propulsat si mai mult internetul ca mijloc de comunicare in masa.

Un fel de “lucrul dracului”, nu puneti mina! Altfel spus, de ciuda ca nu poti sa prinzi cocosul, dai foc intregului cotet. Cam asta a facut Antena 3 aseara. Pe de alta parte, continuind in acest mod, de pierdut nu va avea online-ul, ci tocmai televiziunea. Cind arati ca te sperie un domeniu pe care nu-l cunosti si pe care nu prea te intereseaza sa-l explorezi, acel mediu te va inghiti. In cazul de fata, Gidea va ajunge sa-si piara tot mai mult din credibilitate.

Din pacate, as spune. Si asta din cauza ca, desi nu se numara printre personajele mele favorite (altfel spus, mi-e indiferent), domnia sa obisnuia sa fie unul dintre cei mai cerebrali moderatori de talk-show. E drept, un talk-show transformat, intre timp, in circ. Pe urma acestei transformari calca si Gidea, care nu se mai limiteaza la moderare, ci se apuca direct de aruncat cu bolovani, precum un justitiar neinteles de nimeni. Pacat.

Perceptia mea despre el, in momentul in care a lasat la o parte doza de eleganta care-l caracteriza pentru a imbraca un costum de calau, incepe sa tinda catre “Bani, bani, bani! Vin bonusuri! Multe bonusuri!”. Adica se stabilesc o serie de tinte: cu cit mai multe injuraturi, cu cit mai multe lovituri sub centura, cu atit mai mult creste leafa. Si tare mi-e ca o sa ajung sa fac misto de Gidea precum il luam in ris pe Mugur Ciuvica, tot saptamina trecuta, cind l-am vazut cu freza noua: “I-a marit Intactul leafa si i-a mai ramas si de-un tuns”.

Citeste articolul si comenteaza pe blogul lui Subiectiv

Alex Mihaileanu este unul dintre cei sapte cunoscuti comentatori media care scriu despre modul in care mass-media se comporta in campania electorala prezidentiala.

Va invitam sa semnalati in comentariile dvs. cazuri flagrante de manipulare sau joc incorect in campanie din partea mass-media. Adauga comentariile tale aici. In fiecare seara o sa adunam cele mai interesante comentarii intr-un articol separat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro