Prolog la un an de la integrare (de Florian Bichir)

Au trecut 11 luni de la integrarea in Uniunea Europeana si in curand implinim un an. Pe 1 ianuarie 2007 ne-am bucurat ca niste copii pentru ca ne reintorceam acasa, in marea familie europeana. Nu mai eram niste rataciti prin mahalaua civilizatiei, la marginea istoriei, deveneam cetateni europeni cu drepturi depline. Odata cu noi, Europa parea sa se implineasca: Batranul Continent se intindea de la Atlantic la Marea Neagra.

Pe moment, parca si toate sacrificiile facute au fost uitate: rapoartele baronesei Emma Nicholson, negocierile peste negocieri, emotiile de la Salonic si de la Abatia Neumunster din Luxemburg unde, pe 25 aprilie 2005, Romania semna acordul de aderare. Viitorul ne zambea: printesa Europa ne recunostea drept fiu legitim, iar Zeus, adulterul de odinioara, zambea din nori satisfacut. Nici chiar clauzele de salvgardare nu ne speriau, autosugestionandu-ne ca putem depasi orice obstacol.

S-au spus cuvinte mari, s-au luat angajamente. Astazi, aceste lucruri par, pentru marea majoritate a romanilor, ridicole, inutile. Ba chiar produc frustrare pentru ca aderarea in sine nu a adus schimbari majore in viata romanilor. Care, dupa o veche meteahna, s-au dezumflat rapid. In plus, vremurile se anunta a fi grele, pentru ca, asa cum nota si Alexandra Mihai in saptamanalul diasporei – „Jurnalul romanesc”-, cele doua tari – Romania si Bulgaria – aduc doar 1a din productia economica, motiv pentru care se tem sa nu devina doar piete de desfacere pentru produsele din Uniune.

Integrarea nu a provocat minuni. Nu ne-a dus intr-un El Dorado sau intr-o pestera a lui Ali Baba. Cei dezamagiti trebuie sa inteleaga faptul ca in UE exista reguli, iar, daca nu le aplici, primesti avertismente, penalizari. Si nimeni nu-ti da nimic degeaba. Esti ajutat la inceput, dar nu primesti tot timpul ajutoare ca un asistat social, ca o ruda saraca ce trebuie intretinuta de mila.

Recentul scandal din Italia a produs deja un val de euroscepticism, de neincredere in valorile europene. Dar trebuie sa fim onesti si sa recunoastem ca avem partea noastra de vina, tarele noastre. Cel putin la nivel decizional, politic, Romania s-a comportat cu un elev corijent. A promis orice, a tras tare cat sa treaca examenele, apoi s-a pus din nou pe tanjala. Nu reusim sa absorbim fondurile comunitare. Ne paste clauza de salvgardare pe agricultura, caz in care vom pierde finantari de aproximativ 100 de milioane de euro.

Cu Chiuariu in frunte, lupta impotriva coruptiei si reformarea sistemului juridic par un basm, iar un ministru al Romaniei ia in direct spaga in Piata Dorobanti carnati si palinca. Executivul este intr-un razboi de gherila cu presedintele si viceversa. Voi sa fiti in locul celor de la Bruxelles, ce ati intelege? Mai inchizi ochii, bani trimiti, dar nu-s in stare sa-i cheltuiasca, ii rogi sa faca curat, dar se fac ca nu aud si se cearta intruna.

Ne merita oare Europa, in afara de argumentul nostru geografic?