Sari direct la conținut

Proxenet roman, condamnat de un tribunal britanic la 5 ani si jumatate de inchisoare

HotNews.ro

Un proxenet roman, Gheorge Negreanu, in varsta de 24 de ani, a fost condamnat joi la cinci ani jumatate de inchisoare pentru aducerea unui grup de romance in comitatul englez Essex (est), situat la nord-est de Londra, pe care le-a obligat sa se prostitueze, relateaza London Evening Standard, citat de Mediafax.

Negreanu tinea femeile in conditii de „sclavie moderna” la un bordel in cartierul Wycke Hill, din orasul Maldon, in Essex, potrivit politiei. El le promitea o „viata mai buna” in Marea Britanie si „locuri de munca legitime”, a declarat un purtator de cuvant al fortelor de ordine.

Romanul a fost arestat ca suspect de trafic de persoane in octombrie, dar a negat orice implicare. Insa in a doua zi de proces, la Curtea Coroanei din Chelmsford, el a recunoscut acuzatiile potrivit carora a facilitat intentionat aducerea unei persoane in vederea exploatarii ei sexuale si ca a administrat un bordel.

Una dintre victimele sale, o studenta in varsta de 21 de ani, a declarat politiei ca este „speriata pe viata” de abuzurile la care a fost supusa. „Am fost foarte afectata emotional din cauza intregului incident. Ma simt speriata pe viata. Inca incerc sa depasesc ceea ce s-a intamplat”, a declarat ea pentru politie, adaugand ca este sustinuta de familie.

Tanara s-a declarat „multumita ca el (Negreanu) a pledat vinovat pentru toate capetele de acuzare”.

Romanul a fost condamnat, de asemenea, la trei ani de inchisoare pentru proxenetism si trei ani pentru conducerea unui bordel, pedepsele urmand sa fie ispasite simultan.

Politia din Essex a precizat ca este primul caz de acest fel pe care l-a adus in instanta.

„Sclavia moderna depaseste traficul de persoane. Inseamna exploatare si, asa cum am vazut in acest caz, prostitutie”, a declarat detectivul-inspector Lewis Basford, care a condus ancheta. „Aceste fete erau aduse in Marea Britanie, din Romania, cu un scop clar, si anume de a face bani prin exploatarea lor sexuala”, a adaugat el, multumind victielor care „au dat dovada de mare putere si curaj venind sa prezinte probe in acest caz, in pofida traumelor pe care le-au suferit”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro