Sari direct la conținut

PwC România îl promovează pe George Ureche în rolul de Partener

PwC România
George Ureche , Foto: PwC România
George Ureche , Foto: PwC România

​PwC România anunță că George Ureche devine Partener de Tranzacții în cadrul practicii de Servicii de Consultanţă în Tranzacții, începând cu 1 iulie 2024.

”Îl felicit pe George pentru acest pas foarte important în carieră care înseamnă o recunoaştere a rezultatelor de până acum și o confirmare a succesului său în domeniul consultanței. Sunt convins că va continua să contribuie la dezvoltarea practicii noastre de M&A, care a avut o evoluție remarcabilă în ultimii ani, precum și la coordonarea proiectelor noastre dedicate antreprenorilor”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

”Mă bucur că fac parte din echipa de M&A PwC România care a realizat numeroase tranzacții de anvergură. Tot ceea ce facem ne reprezintă și sper să realizăm în continuare proiecte de succes alături de clienți excepționali, să validăm împreună valoarea unor companii devenite campioni locali și regionali”, a declarat George Ureche.

George are o experiență vastă în domeniul M&A, coordonând de-a lungul timpului numeroase proiecte de fuziuni și achiziții pentru clienți din sectoare diverse precum media, IT, retail, transport și logistică, telecom, servicii financiare, turism, agricultură, energie, producție specializată și industria farmaceutică. Experiența sa include de asemenea funcții de Director General și Director de Dezvoltare a Afacerii, cu responsabilități în domenii de finanțare corporativă, management de proiect, strategie și operațiuni și finanțare de proiect, în companii din domeniul media.

George este licențiat în Matematică, deține un doctorat la „Şcoala de Studii Avansate a Academiei Române”, precum și o diplomă de MBA în cadrul programului româno-canadian Executive MBA.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 151 de țări cu mai mult de 364.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ulwww.pwc.ro.

PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.

© 2024 PwC. Toate drepturile rezervate.

Articol susținut de PwC România

ARHIVĂ COMENTARII