Sari direct la conținut

Revelion cu trei lideri de audienta, dar fara telespectatori

HotNews.ro

Ca de fiecare Revelion, televiziunile s-au laudat in acest an cu productia-record la hectar de Revelion, desi publicul pare a fi avut alte treburi decat televizorul. De data asta, avem nu mai putin de trei lideri de audienta, dupa cum urmeaza: “Evenimentul zilei” marseaza cu Antena 1 in chip de castigatoare, contrazis de “Gandul”, care defileaza cu TVR (vezi “Audientele de dupa”, “nu a reusit sa doboare recordul de audienta”), pentru a reveni la sentimente gregare, de grup (fratietatea cu Pro TV) chiar alaturi, unde tot “Gandul” da Pro TV in chip de castigator (titlul asta, “Romanii au ales sa…”, l-am vazut de nenumarate ori in comunicatele de PR).

Contrar impresiei ca toti sunt niste mincinosi, toata lumea are dreptate, in sensul ca Antena 1 a castigat pe audiente medii, cum zice EVZ (probabil cea mai corecta interpretare), TVR 1 a fost serif in jurul orei 12.00, iar Pro TV se lauda, ca totdeauna, cu publicul comercial, adica in varsta de 18-49 de ani.

Las departamentelor de media din redactii si mai ales celor de PR din televiziuni placerea de a se incaiera pe posibilele erori factuale din texte, fiindca in linii mari situatia e asa cum au prezentat-o cele trei stiri din doua cotidiene, adica in trei feluri. Intrebarea care apare e desigur ce relevanta au toate aceste PR-uri incasate in freza de redactii (”Evenimentul zilei” pare singurul care a cautat de capul lui in cifre cu manutele-alea doua ale lui Obae, dar nu putem baga mana-n foc), iar raspunsul e ca niciuna.

Stirea e de fapt ca de acest Revelion lumea nu s-a uitat la televizor. O scurta dar relevanta tentativa de “jurnalism Google” ne ofera prompt ratingurile de la revelionul 2006/2007, in “Cotidianul”. Scrie acolo de “peste 3 milioane de telespectatori” in intervalul 23.54-00.09, fata de 2,6 milioane peste un an, adica acum trei zile, in intervalul 23.53-00.11, cam acelasi – valabil pentru TVR 1 si target urban. N-am la dispozitie mediile de rating, dar pun pariu ca avem un consum total de TV mai scazut in 2007/2008 fata de 2006/2007, in ciuda modului cum Antena si Pro si-au incordat manelele.

Stirea era foarte probabil comparatia pe ani, mai riguros decat am facut-o eu, dar aici ziarele au o scuza: ca si mine, n-au cifre. Asociatia Romana de Masurare a Audientelor (ARMA), custodele ratingurilor, da foarte putine date la presa, sub pretextul ca e o organizatie cu scopuri comerciale. Prin urmare, ziarele sunt obligate sa inghita interpretarile pe muchie ale televiziunilor, care platesc la ARMA, deci pot face cam ce vor cu datele. Poate ca cineva – de la televiziuni sau de la ARMA – se va sesiza totusi cu privire la ridicolul in care se balaceste piata TV prin acest mecanism, cuplat cu privirea apoasa cu care unii ziaristi se uita la respectivele cifre.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro