Sari direct la conținut

Românii, model de integrare în Italia – numărul deţinuţilor a scăzut cu 1.103 persoane în 5 ani / Asociația Antigone: ce se întâmplă cu comunitatea de români este exemplar

HotNews.ro
Românii, model de integrare în Italia – numărul deţinuţilor a scăzut cu 
1.103 persoane în 5 ani / Asociația Antigone: ce se întâmplă cu 
comunitatea de români este exemplar

În ultimii cinci ani, numărul deţinuţilor români din închisorile italiene a înregistrat o scădere netă: de la 3.661 la 2.558. Informaţia a fost difuzată de Asociaţia italiană „Antigone” în Raportul preliminar 2018 despre situaţia închisorilor din Peninsulă, raport la care Hotnews.ro a avut acces. De ani de zile, „Antigone” este un punct de reper în Italia în ceea ce priveşte statisticile în penitenciare şi drepturile deţinuţilor.

  • Românii, un exemplu de integrare

„Numărul deţinuţilor români a scăzut cu 1.103 unităţi, de la 3.661 la 2.558, chiar dacă numărul imigranţilor români din Italia este în creştere. Ceea ce se întâmplă cu comunitatea de români este exemplar. Datele arată clar: cu cât trece timpul de când o comunitate îşi stabileşte rădăcinile în Italia, cu atât scade numărul deţinuţilor”, se mai arată în Raportul preliminar, în care cazul românilor este dat drept model de integrare.

Percepţia italienilor legată de români s-a îmbunătăţit în ultimii ani, susţine expertul italian, deşi nu lipsesc cazuri care ajung pe primele pagini ale ziarelor. În iulie, un român de 34 de ani a fost arestat, fiind acuzat că a violat la Piacenza o femeie originară din China. Ministrul de Interne Matteo Salvini, de la Liga Nordului, nu a pierdut ocazia de a sublinia faptul că agresorul e român, cerând să fie „castrat chimic”.

Însă, după cum se arată în Raportul „Antigone”, realitatea este că delincvenţa românească este în scădere: „Acum 10 ani, noi am purtat un tricou cu un mesaj scris: „România nu este o circumstanţă agravantă”. Faţă de acei ani, comunitatea românilor a fost integrată în viaţa socială italiană, prin urmare a scăzut şi numărul deţinuţilor din închisori, însă s-a schimbat profund şi percepţia legată de presupusa lor periculozitate. Acum, alţii sunt consideraţi cu precădere duşmani publici”, a declarat pentru Hotnews.ro Patrizio Gonnella, preşedinte al Asociaţiei Antigone.

  • Peste 800 de români nu au o sentinţă definitivă

Hotnews.ro a obţinut în exclusivitate date la zi cu situaţia românilor din penitenciarele italiene (situaţie la 31 iulie 2018).

În total, sunt 1.738 de români care îşi ispăşesc pedeapsa în Italia după ce au fost condamnaţi de un tribunal, dintre care 159 de femei. Pe de altă parte, 804 români (din care 78 de femei) sunt deţinuţi în aşteptarea unei condamnări definitive. 7 bărbaţi sunt deţinuţi într-o structură unde pot lucra sau într-o colonie agricolă. După cum se poate observa, în total, numărul deţinuţilor români la 31 iulie era de 2.549, în scădere şi faţă de numărul publicat în Raportul oficial preliminar (2.558).

  • Cei mai mulţi deţinuţi, în Lazio

Cum sunt repartizaţi deţinuţii români în penitenciarele din diferite regiuni ale Italiei? Cei mai mulţi deţinuţi români se află în regiunea capitalei, Lazio (574). Lombardia (328) şi Piemonte (270), iar cei mai puţini în Valle D’Aosta – 12 deţinuţi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro