Sari direct la conținut

Scrisoarea unui profesor roman din Anglia, catre ministrul Educatiei: Rezolvati fara intarziere cazurile de plagiat ale domnilor Victor Ponta si Gabriel Oprea, cu impact major asupra imaginii Romaniei

HotNews.ro
Acordarea unui titlu academic, Foto: Agerpres
Acordarea unui titlu academic, Foto: Agerpres

„Va solicit, domnule ministru, sa va incepeti mandatul prin a rezolva fara intarziere cazurile de plagiat care au fost aduse la lumina in ultimii ani, si care au poluat atat de mult imaginea Romaniei, a educatiei si cercetarii din tara noastra”. Solicitarea a fost lansata catre noul ministru al Educatiei, Adrian Curaj, de catre Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia. Intr-o scrisoare deschisa trimisa ministrului Educatiei, tanarul cere rezolvarea cazurilor de plagiat din tezele de doctorat ale lui Victor Ponta si Gabriel Oprea, precum si un mecanism prin care „toate lucrarile de masterat sau doctorat ale persoanelor in functii de demnitate publica din Romania sa fie analizate corect”.

Restructurarea Consiliului National de Etica, ce „a acoperit si protejat fara rusine cazurile lui Victor Ponta si Gabriel Oprea”, este si ea pe lista de solicitari a romanului care preda in Anglia.

Cristian Dogaru este lector universitar la Facultatea de Arte, Business si Stiinte Sociale Aplicate in cadrul University Campus Suffolk, Anglia, doctor in Human Development and Family Sciences la Oregon State University si absolvent al Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti (sursa si detalii aici).

  • UPDATE Adrian Curaj, ministrul Educatiei, a declarat pentru HotNews.ro ca prioritatea zero in acest moment este finalizarea bugetului pentru educatie, dupa care „vom gasi solutia cea mai buna, legala”

Adrian Curaj, ministrul Educatiei, a declarat pentru HotNews.ro ca „prioritatea mea zero acum, in parteneriat cu colegii mei din guvern, este sa avem un buget care sa reflecte strategia si obiectivele majore anuntate de executiv si de premier. Din punctul meu de vedere, ca ministru al Educatiei, in zona educatiei, a cercetarii si inovarii prioritatea mea este sa leg foarte bine, sa ancorez obiectivele ministerului in acest buget, pentru a nu promite ceva ce nu poate fi realizat”.

In momentul in care avem bugetul si avem optiunile pe care le vom anunta public, voi trece efectiv la treaba. Asta inseamna ca subiecte importante, multe dintre ele extrem de importante pentru Ministerul Educatiei si pentru societate, le vom analiza si vom gasi solutia cea mai buna, legala”, a precizat pentru HotNews.ro ministrul Adrian Curaj.

UBLICITATE

Citeste mai jos scrisoarea deschisa trimisa de Cristian Dogaru catre ministrul Educatiei, Adrian Curaj:

Domnule ministru,

Permiteti-mi, in primul rand, sa va felicit pentru desemnarea in pozitia de conducere a unui minister asa de important pentru Romania, si sa va urez succes intr-o munca ce se anunta inca de la inceput deosebit dificila.

Sunt convins ca motivul pentru care ati acceptat nominalizarea in aceasta functie este faptul ca doriti si dumneavoastra o reforma profunda a educatiei romanesti. Este un obiectiv care nu se poate atinge peste noapte, ci in urma unui proces lung si dificil.

Un prim pas intr-o astfel de reforma ar trebui sa fie recredibilizarea educatiei din Romania, care a suferit, in ultimii ani, lovituri extrem de negative de imagine. Recredibilizarea are trebui sa inceapa de sus, de la cazurile notorii, dand astfel un semnal pozitiv ca reforma este posibila si dorita.

Ajung astfel la subiectul scrisorii mele deschise: va solicit, domnule ministru, sa va incepeti mandatul prin a rezolva fara intarziere cazurile de plagiat care au fost aduse la lumina in ultimii ani, si care au poluat atat de mult imaginea Romaniei, a educatiei si cercetarii din tara noastra. Un recent-debarcat prim ministru, un recent vice-prim ministru, precum si numeroase lucrari coordinate de acesta din urma, sunt cazurile cele mai celebre. Ma refer la lucrarile de doctorat ale domnilor Victor Ponta si Gabriel Oprea, si a celor coordonate de cel din urma. Acestea nu sunt pe departe singurele cazuri de furt intelectual intr-un sistem educational putred si corupt, dar sunt foarte vizibile si cu un impact major asupra imaginii Romaniei.

In cazul domnului Victor Ponta decizia este in mana dumneavoastra. In trecut a fost invocat in mod FALS si abuziv un articol de lege care stipuleaza ca in cazul persoanelor cu functii de demnitate publica, sesizarile de abatere de la normele de conduita academica se analizeaza doar de catre Consiliul National de Etica. De fapt legea 206/2004, din care este citat acest articol (adaugat prin OUG 20/2011) nu se aplica cercetarii efectuate in cadrul unei lucrari de doctorat; legea precizeaza in mod foarte clar categoriile de personal de cercetare la care se aplica. In cazul domnului Victor Ponta, ca si in cazul lui Gabriel Oprea si a celor coordonati de domnia sa, in care o investigatie de presa a identificat cazuri clare de plagiat, se aplica in continuare Legea Educatiei Nationale, care prin articolul 170(1)(b) stipuleaza clar ca, citez, ‘titlul de doctor poate fi retras doar de catre ministerul abilitat in cazuri de nerespectare a standardelor de calitate si etica profesionala, pe baza unor rapoarte externe intocmite, dupa caz, de catre Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), Consiliul National al Cercetarii Stiintifice (CNCS), de Consiliul de etica si management universitar sau de Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii’.

In cazul tezei de doctorat a domnului Ponta atat Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti cat si Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare au prezentat ministerului pe care il conduceti acum cate un raport in care au confirmat faptul ca lucrarea de doctorat a fost plagiata, cu recomandarea de retragere a titlului de doctor, cu toate consecintele care se impun. In cazul lui Gabriel Oprea si a celor coordonati de domnia sa, atat Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti cat si Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare pot fi sesizate (si o fac eu, pe aceasta cale) si sunt autorizate sa analizeze in mod oficial lucrarile respective si sa prezinte un raport ministerului pe care il conduceti. Un alt caz care a fost identificat recent de presa din Romania este cel al fostului ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

Va asigur ca nu sunt singur in aceasta solicitare; o petite pe care am deschis-o pe o platforma pe care o gestionez a strans deja peste 360 de semnaturi. O puteti citi in intregime la adresa http://civitas.dogaru.net/salubrizare-in-educatie-fara-plagiat/

In afara rezolvarii imediate a acestor cazuri notorii va solicit de asemeni sa demarati un proces transparent prin care toate lucrarile de masterat sau doctorat ale persoanelor in functii de demnitate publica din Romania sa fie analizate corect si cat mai rapid, dar fara a implica Consiliul National de Etica, care nu are atributiuni directe in astfel de cazuri.

O alta solicitare pe care o avem este sa incepeti un proces de restructurare a Consiliului National de Etica. Activitatea aservita politic a acestei institutii, prin care a acoperit si protejat fara rusine cazurile lui Victor Ponta si Gabriel Oprea, este incompatibila cu normele de functionare ale unui stat de drept.

Va multumesc pentru atentia acordata.

Al dumneavoastra,

Cristian Dogaru, MD, PhD

University Campus Suffolk

Descarca de aici scrisoarea deschisa integrala

Plagiatele Ponta si Oprea – Scrisoare deschisa catre ministrul Educatiei, Adrian Curaj

Cristian Dogaru a mai trimis, la inceputul anului, o petitie Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, prin care i-a cerut sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la ordonanta promovata de Guvernul Ponta pentru amnistierea plagiatorilor. Dogaru este si initiatorul scrisorii deschiseNU modificarii legii educatiei care va face posibil ca doctorii sa poata renunta la titlul de doctor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro