Sari direct la conținut

Șefa Colegiului Medicilor Bucureşti, despre decesele suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon: Situaţia nu trebuie să se interpreteze, ci trebuie clarificată

HotNews.ro
Catalina Poiana, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Catalina Poiana, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, a declarat sâmbătă că îşi doreşte ca verificările în cazul deceselor suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon să fie cât mai rapid încheiate şi prezentat „onest’”rezultatul cercetării către public, făcând un apel către populaţie de a crede în continuare „în medicii care îşi respectă titulatura de medic”.

„Opinia publică trebuie să cunoască tot adevărul în cazul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, aşa cum este firesc în orice altă situaţie. Familiile pacienţilor trebuie şi vor afla adevărul şi întreaga situaţie trebuie să se lămurească. Consider că în Municipiul Bucureşti şi la nivel naţional avem foarte mulţi medici profesionişti desăvârşiţi, avem colegi medici recunoscuţi la nivel internaţional, avem ‘buni medici’ şi din acest motiv situaţia nu trebuie să se interpreteze, ci trebuie clarificată şi nu trebuie să se aducă un minus la nivel de încredere şi al percepţiei raportat la menirea de a fi medic, un minus pentru profesioniştii din domeniul medical în ansambl”’, a spus prof. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, citată de Agerpres.

Într-o postare pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor Bucureşti, aceasta arată că medicul este profesionistul care protejează sănătatea şi salvează vieţi.

„În conformitate cu atribuţiile şi competenţele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti în acest caz, ca anchetă, îmi doresc să fie cât mai rapid încheiate verificările şi prezentat onest rezultatul cercetării către public. Transparenţa totală în orice situaţie, precum şi comunicarea rapidă a rezultatelor în acest caz tulburător, având în vedere informaţiile care au apărut public, sunt esenţiale pentru ca încrederea pacient-medic să nu se deterioreze. Vă rog însă să credeţi în continuare în medicii care îşi respectă titulatura de medic, în marea lor majoritate medicii îşi exercită profesia corect şi profesionist”, a subliniat Cătălina Poiană.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro