Silviu Predoiu, fost șef SIE, susține că Ucraina a crescut riscul unui război nuclear pentru aliații săi: „Nu pentru asta îi ajutăm – să fim târâți în conflict” – TASS
- Maria Ionescu
Fostul șef al spionilor români, Silviu Predoiu, este citat de agenția rusă Tass spunând că președintele ucrainean Vladimir Zelenski a creat riscul unui război nuclear pentru toți aliații săi fără acordul lor, ordonând un atac asupra Regiunii Kursk a Rusiei.
„A fost depășită o linie roșie”, a declarat el pentru Canal 33. „Ei și-au asumat riscul de a avea ca răspuns un atac nuclear și și l-au asumat și în numele nostru”, a spus Silviu Predoiu, referindu-se la ucraineni.
„Ucraina a ales un moment de slăbiciune a aliaților”, a continuat el. „America este în plină o campanie electorală, condusă de un președinte aflat în declin fizic și psihic, cu un vicepreședinte care habar nu are ce este politica internațională, geopolitica și așa mai departe. În NATO, un secretar general îl înlocuiește pe altul. În UE, puterile noii Comisii Europene sunt transferate”.
Silviu Predoiu la sedinta Comisiei reunite pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii SIE în 2014 / FOTO Agerpres
„Ucraina a înțeles foarte bine ce face”, a spus Predoiu. „Și a spus așa: Ne-am săturat de nehotărârea voastră. <…> Știți ce? Am intrat în Rusia <…> cu tancurile voastre, tunurile, mitralierele, muniția voastră. Sunteți deja acolo, în Rusia, să vedem ce veți face acum”.
„Și asta e greșit”, a spus generalul în retragere care a condus serviciul spionilor României. „Nu pentru asta îi ajutăm – să fim târâți în conflict. Și sunt foarte interesați să-i implice pe toți. Ajutăm cu bună-credință <…>, dar au mers prea departe.”
Presa rusă a scris că incursiunea ofensivă armată a Ucrainei în regiunea rusă Kursk a fost pregătită cu participarea serviciilor de informaţii din SUA, Regatul Unit şi Polonia.
Casa Albă a transmis anterior că SUA nu a fost notificată în prealabil de Kiev că pregătește o incursiune militară pe teritoriul rus.
De asemenea, reamintim că mai multe ţări occidentale, între care şi SUA, menţin restricţii privind utilizarea pe teritoriul rus a armelor pe care le furnizează Ucrainei.
Washingtonul a autorizat totuşi Kievul să lovească ţinte militare legitime în Rusia, dar numai în apropierea frontierei, în special în jurul Harkov, unde armata rusă a lansat în mai o ofensivă.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a acuzat joi Ucraina că a încercat să lovească centrala nucleară Kursk din Rusia într-un atac nocturn şi a declarat că Moscova a informat organismul ONU de supraveghere a securităţii nucleare cu privire la situaţie, relatează Reuters.
Putin, care nu a furnizat detalii suplimentare cu privire la incident sau dovezi documentare pentru a-şi susţine afirmaţia, a făcut aceste comentarii în cadrul unei reuniuni cu înalţi funcţionari.
Cine este Silviu Predoiu
În cadrul SIE a ocupat funcțiile: ofițer operativ contraspionaj extern (1990-1993); a participat la o misiune externă de lungă durata (1993-1997); a fost ofițer operativ contraspionaj extern (șef birou, locțiitor șef serviciu, șef serviciu, 1997-2000); șef direcție la combaterea crimei organizate (2000-2002); șef direcție antiterorism (2002-2003); șef direcție la protecție internă (2003-2004); șef direcție la contraspionaj, protecție (2004-2005).
La 18 noiembrie 2005, a devenit adjunct al directorului SIE.
A mai îndeplinit funcția de director interimar al SIE în perioadele 20 iulie-4 octombrie 2006; 19 martie-5 decembrie 2007; 8 februarie-27 februarie 2012, 23 septembrie 2014-29 iunie 2015, 26 septembrie 2016 – 3 iulie 2018.
În 2022, conform siteului captura.ro, Silviu Predoiu a fondat un partid, intitulat ”Liga Acțiunii Naționale”.