Sari direct la conținut

Simulari Evaluarea Nationala 2014 Elevii au sustinut simularea la Limba si literatura romana

HotNews.ro
La scoala, Foto: Agerpres
La scoala, Foto: Agerpres

Elevii de clasa a VIII-a au inceput astazi, 18 noiembrie, simularile Evaluarii Nationale 2014, cu simularea la Limba si literatura romana – proba scrisa. Testarea a inceput la ora 9:00 si a durat 2 ore, timp in care elevii au avut de rezolvat subiecte de nivel mediu, potrivit ministrului Remus Pricopie. Subiectele de simulare nu contin capitole precum figuri de stil – alegoria, complementul direct si propozitia subordonata completiva directa. Aproximativ 200.000 de elevi sustin simularea, care se desfasoara pentru prima oara la nivel national. Notele nu vor fi trecute in catalog.

Simularea la Limba si literatura romana – Evaluarea Nationala 2014 – a inceput la ora 9:00, iar accesul elevilor in sali a fost permis pana la ora 8:30. Timpul destinat rezolvarii subiectelor este de 2 ore din momentul primirii subiectelor de catre fiecare elev.

Supravegherea elevilor este facuta de un alt profesor decat cel care preda Limba si literatura romana.

Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti precizeaza ca fiecare scoala „va asigura functionarea sistemelor de supraveghere video in salile de concurs”, pentru fiecare zi de simulare. De asemenea, „se va asigura monitorizarea video in sala de multiplicare a subiectelor, sala comisiei (la preluarea si numerotarea lucrarilor, repartizarea lucrarilor catre evaluatori), salile organizate pentru evaluarea lucrarilor scrise”.

Elevii trebuie sa fie in sala de clasa in intervalul 8:00-8:30, cand vor fi distribuiti pe sali conform unei repartizari afisate pe usa fiecarei sali de clasa. Dupa ora 8:30, elevii de clasa a VIII-a care sustin simularea nu mai au drept de a parasi sala de examen pana la primirea subiectelor, si nu mai devreme de 10:30.

Repartizarea elevilor in salile de concurs se face in ordine alfabetica, cate 1 elev in banca. Elevii sunt supravegheati de 2 asistenti, de alta specialitate decat Limba si literatura romana. „In cazul abaterilor, elevul poate fi sanctionat prin scaderea notei la purtare„, precizeaza ISMB.

Evaluarea lucrarilor scrise se face pe grupe de scoli, astfel incat profesorii de Limba si literatura romana sa nu evalueze lucrarile propriilor elevi, se mai arata in Regulamentul Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB).

Fiecare lucrare va fi evaluata de o echipa de 2 evaluatori, iar echipele de evaluatori vor fi stabilite prin tragere la sorti. In cazul inregistrarii unor diferente mai mari de 1 punct intre cei doi evaluatori, ei vor discuta, in prezenta presedintelui de comisie, modul de acordare a punctajelor si vor cadea de acord asupra notei finale.

Evaluarea Nationala – Calendar Simulari

18 februarie 2014Simulare – Limba si literatura romana – proba scrisa

19 februarie 2014Simulare – Matematica – proba scrisa

20 februarie 2014Simulare – Limba si literatura materna – proba scrisa

7 martie 2014Afisarea rezultatelor

Descarca de aici Calendarul Simularilor scolare 2014

Evaluarea Nationala – Continuturi Simulari pentru elevii clasei a VIII-a

Limba si literatura romana

Continuturile pentru simulare sunt cele prevazute in programa pentru Evaluarea Nationala pentru absolventii clasei a VIII-a. Pentru simulare sunt exceptate urmatoarele continuturi:

  • procedee de expresivitate artistica in textele studiate (figuri de stil: alegoria)
  • complementul direct si propozitia subordonata completiva directa; complementul indirect si propozitia subordonata completiva indirecta; complementele circumstantiale si propozitiile subordonate circumstantiale corespunzatoare (de loc, de timp, de mod, de cauza, de scop)

Matematica

Continuturile pentru simulare si competentele de evaluat asociate acestora sunt cele prevazute in programa pentru Evaluarea Nationala pentru absolventii clasei a VIII-a. Pentru simulare sunt exceptate urmatoarele teme:

  • din capitolul Calcul algebric – Rapoarte de numere reale reprezentate prin litere. Simplificare. Operatii cu rapoarte (adunare, scadere, inmultire, impartire, ridicare la putere cu exponent numar intreg)
  • capitolul Functii
  • din capitolul Ecuatii, inecuatii si sisteme de ecuatii: – Rezolvarea in RxR a sistemelor de ecuatii de forma:

  • Probleme cu caracter aplicativ care se rezolva cu ajutorul sistemelor de ecuatii
  • din capitolul Punctul, dreapta, planul, semiplanul, semidreapta, segmentul de dreapta, unghiul – calculul unor distante in interiorul corpurilor studiate
  • din capitolul Corpuri geometrice. Paralelipipedul dreptunghic, cubul; prisma dreapta cu baza triunghi echilateral, patrat sau dreptunghi; piramida triunghiulara regulata, tetraedrul regulat, piramida patrulatera regulata: – desfasurari si – aria laterala, aria totala, volumul

Descarca de aici continuturile integrale pentru simularea Evaluarii Nationale pentru elevii clasei a VIII-a in anul scolar 2013-2014

Amintim ca anul acesta elevii sustin pentru prima data simulari la nivel national pentru Bacalaureat si Evaluarea Nationala; simularile vor avea loc la aceeasi data pentru toate scolile si cu aceleasi subiecte. Scopul acestor testari la nivel national este „familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluari nationale, respectiv a unui examen de bacalaureat national si cu scopul de a optimiza rezultatele obtinute de catre elevii din invatamantul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale”, se arata in Ordinul privind organizarea si desfasurarea simularii evaluarii nationale pentru elevii clasei a VIII-a si a simularii probelor scrise ale examenului de bacalaureat national, in anul scolar 2013-2014.

Rezultatele obtinute de elevi sunt analizate la nivelul fiecarei scoli, prin discutii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, sedinte cu parintii, precum si la nivelul consiliului profesoral, in vederea adoptarii unor masuri pentru imbunatatirea performantelor scolare. Fiecare scoala analizeaza rezultatele pe care le obtin elevii sai si elaboreaza un raport pe care il transmite inspectoratului scolar, se arata in Procedura privind organizarea si desfasurarea simularii evaluarii nationale pentru elevii clasei a VIII-a si a simularii probelor scrise ale examenului de bacalaureat national, in anul scolar 2013-2014. Documentul aprobat de secretarul de stat in MEN, Vasilica Stefania Duminica, a fost publicat de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti.

Scolile care obtin rezultate necorespunzatoare la simularile nationale sunt monitorizate si indrumate constant de catre inspectoratul scolar, se arata in document, care nu precizeaza ca inseamna „rezultate necorespunzatoare”. In ceea ce priveste orele sustinute de elevii care nu sunt clasa a VIII-a, documentul MEN precizeaza ca „unitatile de invatamant vor lua toate masurile necesare pentru ca activitatea didactica a claselor neimplicate in simularile nationale sa se desfasoare in mod corespunzator, dupa un program stabilit de Consiliul de Administratie al scolii”.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro