Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Exclusiv EVZ: Secretul din spatele divortului dintre Serban Ionescu si Magda Catone. Ce s-a intamplat cu adevarat intre cei doi; Eugenismul – realitatea uitata din interbelicul romanesc; Iliescu: Regula UE e ca la Consilii se reunesc premierii, nu presedintii

HotNews.ro
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto

Secretul din spatele divortului dintre Serban Ionescu si Magda Catone. Ce s-a intamplat cu adevarat intre cei doi! Adevarul despre care n-am putut sa scriu, pana la moartea lui Serban Ionescu, nu trebuie ramas nespus. A fost primul gand, in momentul in care am aflat miercuri, inspre miezul noptii, ca actorul a depus armele in lupta cu boala si a plecat sa se odihneasca in alta lume. O lume in care, ni se spune, ca nu exista durere sau lucruri rele. In viata mea de jurnalist nu mi s-a intamplat sa nu pot sa scriu despre un subiect ce tinea prima pagina a tabloidelor, isi gasea loc in coloanele ziarelor quality, iar televiziunile ii dedicau emisiuni speciale, cu invitati din lumea teatrului. Nu mi-a interzis nimeni. A fost o autocenzura cand am vazut dimensiunile pe care le capata povestea sotilor Serban Ionescu – Magda Catone. Integral in EVZ.

Statul a reziliat contractul de constructie a autostrazii Nadlac-Arad, incheiat cu Romstrade. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) anunta rezilierea contractului „Proiectare si executie Autostrada Nadlac-Arad si drum de legatura, Lot 1, km 0+000 – km 22+218”, semnat cu asocierea SC Romstrade SRL – Monteadriano Engenharia e Construcao SA – SC Donrep Construct SRL. CNADNR mentioneaza ca in data de 8 noiembrie 2012 a transmis „instiintarea de reziliere a contractului in conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 15.2 din Conditiile Speciale ale Contractului”. Decizia de transmitere a instiintarii de reziliere a fost luata ca urmare a neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre antreprenor (in principal in ceea ce priveste progresul inregistrat in derularea lucrarilor), dar si referitor la alte deficiente constatate. De asemenea, CNADNR mai precizeaza ca „optiunea beneficiarului de a rezilia contractul nu prejudiciaza niciun alt drept al CNADNR SA prevazut in contract”, anunta Adevarul.

Eugenismul – realitatea uitata din interbelicul romanesc. Eugenismul, una dintre cele mai controversate preocupari ale elitei romanesti din perioada interbelica, a fost uitat chiar si de istorici. Paradoxal, atat cei ce venereaza emulatia intelectuala care a marcat mediul academic intre cele doua razboaie mondiale, cat si cei ce au incercat sa o arunce in derizoriu, considerand ca ea a stat in integralitatea sa sub semnul ideologiei fasciste, nu par a mai fi interesati sa cerceteze impactul pe care l-a avut in Romania eugenismul – curentul stiintific care isi propunea sa contribuie la evolutia societatii prin incurajarea reproducerii oamenilor cu gene „bune” si descurajarea inmultirii, sau chiar interzicerea ei, in cazul celor cu gene „defecte”. Printre cei din urma erau inclusi la gramada romii, alcoolicii, persoanele cu dizabilitati fizice, cu probleme psihice sau boli sexuale, pana la indivizii care aratau urat, informeaza Romania Libera.

Nevroza mediatica a politicii romanesti. Televiziunea are forta alimentelor ieftine pline de E-uri toxice: lumea stie ca nu e indicat sa le consume si totusi o face intr-un fel de sinucigasa uitare de sine. Pe 21 noiembrie a fost ziua mondiala a televiziunii, prin decizia UNESCO. Nu se poate gasi o ocazie mai buna de a vorbi despre efectele nefaste ale acestei teribile inventii a secolului XX. E facil, e adevarat, cata vreme critica televiziunii a devenit un loc comun. Daca a fost candva o dovada de curaj intelectual, a critica astazi televiziunea pare mai curand un act conformist, cel putin in cercurile intelectuale. Mult mai dificil ar fi sa-i gasesti virtuti. In Romania e si mai greu, scrie Deutsche Welle.

Charlot de Bucuresti: „Mustata o am de la maestrul Gheorghe Dinica”. De vreo doi ani incoace, vizitatorii Centrului Vechi al Capitalei dau nas in nas cu un personaj aparent bizar. Putini dintre cei care rad cu el si de el stiu povestea din spatele singurului flasnetar din Bucuresti care il joaca pe Charlot. Il cheama Vasile! S-a nascut la Ploiesti si a aflat de mic ce inseamna sa fii orfan. La opt ani vindea deja ziare si cersea in fata unei gogoserii. La 11 a castigat primii „bani cinstiti” facand pariuri ca cioara lui, de fapt un corb antrenat la circ, poate sa raspunda: „Fraierii ziceau ca nu poate. A dracu’ pasare spunea „Eu sunt corb, cioara esti tu!>>, si umflam suta de lei care, pe vremea aia, chiar era un puhoi de bani”, anunta EVZ.

Fanfara Ciocarlia canta la decernarea premiului Nobel pentru pace. Fanfara Ciocarlia a fost invitata sa sustina un minirecital la concertul anual desfasurat cu ocazia decernarii preiumului Nobel pentru pace. Evenimentul va avea loc in capitala Norvegiei, Oslo, pe 11 decembrie. Potrivit site-ului oficial al evenimentului, nobelpizeconcert.org, la eveniment vor mai concerta artisti de renume precum Seal si actrita si cantareata americana Jennifer Hudson, laureata cu Oscar. Concertul va avea loc pe Oslo Spektrum Arena, pe11 decembrie, la o zi dupa decernarea premiului Nobel pentru pace. Gazdele evenimentului vor fi actrita americana Sarah Jessica Parker, cunoscuta pentru rolul din serialul Totul despre sex si actorul scotian Gerard Butler, care are o relatie cu fotomodelul roman Madalina Ghenea, informeaza Adevarul.

Iliescu: Regula UE e ca la Consilii se reunesc premierii, nu presedintii. Fostul sef de stat Ion Iliescu a declarat, joi, referindu-se la problema reprezentarii Romaniei la Consiliul European, ca potrivit „regulii UE” la aceste Consilii se reunesc prim-ministrii, respectiv cei care conduc Executive, nu presedintii, el aratand ca Romania trebuie sa intre in normalitate, potrivit Mediafax. Intrebat daca Traian Basescu reprezinta mai bine Romania decat Victor Ponta la Consiliul European, Iliescu a precizat ca de regula la Uniunea Europeana intrunirile Consiliului sunt reuniri ale prim-ministrilor. „Exista doar doi presedinti care au si functii de prim-ministru: cel al Frantei, care conduce Guvernul direct, desi au si prim-ministru, si cel al Ciprului, unde nu exista prim-ministru. Deci regula e ca la Consilii se reunesc premierii cei care conduc Executive”, a spus Iliescu, scrie Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro