Sari direct la conținut

​Subiectele zilei: ​Guvernarea PSD: 1.700 de biblioteci închise în 5 ani. Harta dezastrului, pe regiuni; Ce ascunde mișcarea lui Dragnea cu anunțul candidaturii la prezidențiale; Cum arăta Radu Mazăre în anii de liceu

HotNews.ro
subiecte, Foto: Colaj foto
subiecte, Foto: Colaj foto

​Guvernarea PSD: 1.700 de biblioteci închise în 5 ani. Harta dezastrului, pe regiuni. România a închis, după Revoluție, 7.000 de biblioteci, peste 200 pe an. De la preluarea puterii de PSD, în 2012 și până în 2017, s-au închis 1.715 biblioteci, adică 343 pe an. De la 11.309 câte funcționau în anul 2012, s-a ajuns la 9.594 în 2017. Scăderea s-a resimțit în absolut toate regiunile țării. Un clasament al „bibliotecilor închise de PSD” arată astfel: Regiunea Sud-Est: 305 biblioteci închise, Regiunea Nord – Vest: 291 biblioteci închise, Regiunea Sud-Muntenia: 270 biblioteci închise, Regiunea Centru: 219 biblioteci închise, Regiunea Nord-Est: 194 biblioteci închise, Regiunea Sud-Vest Oltenia: 128 biblioteci închise, Regiunea Ilfov – București: 68 biblioteci închise, scrie Newsweek.

Cum arăta Radu Mazăre în anii de liceu. Radu Mazăre avea aceeaşi atitudine lipsită de reţineri încă din anii de liceu. Colegii săi de la Liceul de Matematică-fizică nr. 4 de la Măgurele relatează ce fel de elev era viitorul primar al Constanţei. Lucian Stroe, cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară de pe platforma Măgurele de lângă Bucureşti, a fost coleg de liceu cu fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre. El a postat o fotografie din anii de liceu, chiar de la absolvirea celor 4 ani. „L-au găsit ăştia tocmai în Madagascar… Voi îl găsiţi în poza asta?“, întreabă cercetătorul, potrivit Adevarul.

Ce ascunde mișcarea lui Dragnea cu anunțul candidaturii la prezidențiale. Momentul ales de Liviu Dragnea pentru a-și anunța probabila candidatură la prezidențiale este unul bine ales: seara alegerilor când se vor da exit-poll-urile, cele care vor oferi primul tablou al scorului obținut de PSD, și cu doar o zi înaintea deciziei definitive de la Înalta Curte în dosarul angajărilor fictive. Potrivit sociologului Bruno Ștefan, președintele Biroului de Cercetări Sociale (BCS), Liviu Dragnea e pe cai mari pentru că PSD a sărit de 30%, scrie Radio Europa Libera. Cristian Tudor Popescu a spus la Digi24 că liderul PSD s-a hotărât să candideze la alegerile prezidențiale din toamnă: „Este aproape indiscutabil că își va lansa candidatura domnul Liviu Dragnea duminică seară. Alte posibilități nu sunt de luat în considerare, gen Călin Popescu Tăriceanu, Dăncilă sau ce-am mai auzit, Firea, Ecaterina Andronescu. E simplu de demontat fiecare din aceste variante”.

Tot mai bună e banana românească! Ce mănâncă patrioții. Să mâncăm românesc, roșii românești de-ale noastre, gustoase, nu rumegușul străinilor! Să mâncăm local, nu de la străini, cu orice preț, să rămână banii aici la noi, nu la jmecherii din vest. Adică, dacă roșia de Spania e 5 lei pe kilogram și româneasca e 9, eu iau românească cu 9 că-s patriot. Ce, io-s fraier să le dau la spanioli 5 lei? Le dau 9 lei la românașii mei. La noi s-a suspendat economia de piață; am trecut pe cea de patriot. Ce înseamnă de fapt toate aceste îndemnuri naționaliste, să cumperi local cu orice preț?, scrie Republica

Andrei Năstase către socialiști: Alianțele nu se fac prin tufari. Veniți la Parlament! Până la dizolvarea Parlamentului de la Chișinău, ales la 24 februarie 2019, a mai rămas cel mult o lună. Până acum deputații s-au întrunit o singură dată, au creat fracțiunile și… atât. Decanul de vârstă, deputatul socialist Eduard Smirnov, a suspendat ședința de constituire invocând lipsa unei majorități parlamentare. Socialiștii pro-ruși susțin că Parlamentul nu-și poate alege organele de conducere fără o majoritate asumată și insistă asupra unei coaliții oficiale cu blocul pro-european ACUM (creat din PAS și PPDA) în condiții care, în opinia unor analiști politici, ar compromite în mod cert cele două partide anti-sistem ce coagulează electoratul pro-european, scrie Deutsche Welle.

Mai puţin de jumătate dintre români au citit o carte în ultimele 12 luni. În ultimele 12 luni, 44,3 la sută din români susţin că au citit o carte în timp ce 51,1% au declarat că au mers la mall. 77,4% dintre români se consideră persoane religioase şi 15,2% participă la serviciul religios cel puţin o dată pe săptămână. În ceea ce priveşte vizita Papei Francisc de la sfârşitul lunii mai, 61% dintre români consideră că este foarte importantă, conform Barometrului Actualităţii Româneşti. În ceea ce priveşte activităţi recreative, 53,1% dintre români declară că în ultimele 12 luni au mers la mall. Iar 36,6% au fost prezenţi la sărbători sau evenimente locale, scrie Adevarul.

Roth: Suntem foarte îngrijoraţi de situaţia din România. Oettinger: Condiţionarea fondurilor, în 10 ani. Iniţial, Comisia Europeană a propus condiţionarea fondurilor UE de respectarea statului de drept, începând cu 2021. Acum, comisarul pentru buget înaintează un termen de 10 ani pentru impunerea unor condiţionalităţi. „Suntem foarte îngrijoraţi de actuala situaţie a statului de drept din România. Am spus asta în mod clar de mai multe ori şi am cerut Guvernului român să-şi asume responsabilitatea. Independenţa Justiţiei nu trebuie îngrădită, iar lupta anticorupţie trebuie să continue în mod ferm”, a declarat marţi, înainte de reuniunea Consiliul Afaceri Generale (CAG), secretarul german de stat pentru afaceri europene, Michael Roth, potrivit Euractiv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro