Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: O romanca naste in medie 1,3 copii, o romanca de etnie roma – 3 copii; Doua functii intr-o luna pentru un jandarm "cu spate"; Student strain in Romania: veni, vidi, vici; Zece legi noi care vor afecta Sanatatea in 2011

HotNews.ro
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto

Doua functii intr-o luna pentru un jandarm „cu spate”. Unul dintre cei trei civili angajati in urma concursului falsificat de la Jandarmerie a fost mai intai sef al Directiei Financiare, apoi a condus Serviciul de Sistematizare din Directia Politiei Rutiere. Patru sefi din Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) sunt cercetati pentru ca ar fi favorizat incadrarea ilegala a trei persoane in cadrul Jandarmeriei Romane. Astfel, prim-adjunctul sefului Jandarmeriei Romane, Gheorghe Rugina, seful de la Resurse Umane din Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane, colonelul Valentin Grigoroiu, si directorul general al Directiei Generale Management Resurse Umane din MAI, Adrian Patrascu, au fost trimisi in fata Consiliului de judecata al ministerului, a anuntat, ieri, Biroul de presa al institutiei. In plus, secretarul de stat Cristian Baci a fost demis. Cei trei proaspat incadrati nu indeplineau conditiile necesare angajarii intrucat fisa cu examinarea psihologica si cea cu examinarea medicala lipseau de la dosar. Jandarmeria pare sa fi fost doar o trambulina prin intermediul careia castigatorii concursului s-au lansat in politie, scrie EVZ.

O romanca naste in medie 1,3 copii, o romanca de etnie roma – 3 copii. Cum va arata Romania in 2050. 267 de oameni se nasc si 108 mor in fiecare minut si, astfel, populatia lumii va ajunge, anul acesta, la 7 miliarde de locuitori. Potrivit estimarilor ONU, pana in 2050 numarul pamantenilor va trece de noua miliarde. Pe masura ce populatia planetei va creste, cea a Romaniei va scadea, astfel incat cei care ne vor numara in 2050 se vor opri la 15, maximum 16 milioane. Acum suntem 21,4 milioane, spune prof. dr. Vasile Ghetau, directorul Centrului de Cercetari Demografice al Academiei Romane. Calculele lui, datele Institutului National de Statistica si prognozele ONU si ale Eurostat conduc spre o singura concluzie: romanii vor deveni din ce in ce mai putini pana la jumatatea secolului, anunta Gandul.

Bruxelles-ul il pune la punct pe Baconschi. Romania nu scapa cand vrea ea de monitorizarea pe Justitie si anticoruptie, la care e supusa de mai bine de trei ani de Comisia Europeana. Purtatorul de cuvant al CE, Mark Gray, a declarat pentru „Adevarul” ca decizia incetarii Mecanismului de Cooperare si Verificare apartine exclusiv Executivului european. Reprezentantul Comisiei Europene a explicat ca nicio tara membra a Uniunii Europene nu poate denunta unilateral MCV. Raspunsul lui Mark Gray il pune intr-o situatie cel putin jenanta pe ministrul de Externe Teodor Baconschi -, cel care a lansat scenariul renuntarii la MCV. Purtatorul de cuvant al CE a reamintit ca „Romania si Bulgaria si-au asumat, cand au aderat la UE in 2007 indeplinirea criteriilor privind reforma Justitiei si lupta anticoruptiei”. „Introducerea Mecanismului de Verificare si Cooperare a fost o decizie luata de CE in 2006. In ultimii patru ani am vazut progrese (n.r.- DNA si adoptarea codurilor penal si civil), iar rapoartele de evaluare ale Comisiei Europene arata ca multe dintre ele nu ar fi fost posibile fara MCV”, a subliniat Mark Gray, informeaza Adevarul.

Student strain in Romania: veni, vidi, vici. Multi studenti straini, mai ales din tari non-UE, prefera Romania, pentru ca „e mai ieftin”. Le place ca aici se pregatesc bine, dar se si distreaza. Totusi, putini raman aici dupa ce termina studiile. Motivul: salariile mici si nivelul de trai scazut. Egipteanul Maged Mokbel este medic rezident la Spitalul Universitar, dar lucreaza si la Coltea. In camera lui de camin din Grozavesti miroase a scortisoara. Maged fumeaza, vorbeste rar si zambeste putin incurcat cand mai stalceste cate un cuvant. Tanarul de 27 ani a venit in Romania in urma cu doi ani si mai are de stat inca cinci. A auzit de tara noastra de la un prieten care i-a povestit cum este aici. In plus, Romania era cea mai ieftina la capitolul studii postuniversitare de medicina. In Egipt, erau foarte multi studenti, concurenta era mare si nu putea lucra la laborator. Aici, are o bursa de 3.800 euro pe an. „Sunt foarte multumit ca am bursa, dar e foarte, foarte mica”, spune egipteanul. Camera de camin il costa pe Maged 170 euro pe luna, in conditiile in care bursa este de 80 euro, scrie Romania Libera.

Zece legi noi care vor afecta Sanatatea in 2011. In acest an, vom avea card de sanatate, mai putine internari in spitale, coplata la medicul de familie, medicul specialist si la investigatii medicale. Planurile anuntate pentru sistemul de sanatate in acest an aduc cheltuieli mai mari pentru multi romani, insa ar trebui sa aduca si mai multa ordine in cheltuirea banilor publici. Primii asigurati isi vor primi cardul de sanatate de la jumatatea acestui an, se va revizui pachetul de servicii asigurate de stat in sistemul medical cu asistenta Bancii Mondiale, iar 10 la suta din internarile in spitale trebuie reduse. Un top zece al masurilor anuntate a fi implementate in acest an este analizat mai jos. Din a doua parte a acestui an, romanii vor primi prin posta primele carduri de sanatate. Aceste documente sunt obligatorii si vor fi cerute atunci cand un asigurat solicita servicii medicale (sunt exceptate urgentele). Cardul va costa 2 euro, bani ce trebuie platiti cand documentul e primit la domiciliu de asigurat. Se preconizeaza ca sistemul de asistenta medicala pe baza acestor carduri sa intre in vigoare din 2012, anunta EVZ.

Soferii „agresivi” – un an fara carnet. Deputatii vor sa termine legea in aceasta saptamana. Cum defineste seful Politiei „agresivitatea”. In fata valului de acte de violenta in trafic, politistii de la Circulatie au propus unele masuri de pedepsire, inspirate din modelul spaniol. Seria actelor de violenta in trafic continua si la inceputul acestui an. Zilele trecute, o soferita a fost atacata pe Calea Vitan, din Bucuresti. Imaginile surprinse de o echipa de filmare arata cum un barbat loveste cu picioarele portiera masinii in care se afla victima. Una dintre lovituri reuseste chiar sa smulga oglinda laterala a Roverului in care se afla femeia. Enervat, probabil, de unele manevre in trafic ale femeii, barbatul a blocat masina acesteia si a coborat, indreptandu-se spre aceasta. Soferita a incercat sa scape si sa dea cu spatele, dar din cauza zapezii nu a reusit sa se indeparteze. In acel moment, agresorul a inceput sa dea cu piciorul in portiere din dreptul femeii aflate la volan, informeaza Gandul.

Decorati de Basescu, dati afara de Igas. Scandalurile si demiterile din Ministerul de Interne continua si in 2011. De aceasta data, seful Directiei de Resurse Umane din MAI, chestorul Adrian Patrascu si prim-adjunctul sefului Jandarmeriei Romane, generalul Gheorghe Nicolae Rugina, sunt acuzati de abuz in serviciu, fals si uz de fals. Ambii au fost decorati, in luna decembrie 2010, de catre presedintele Traian Basescu, pentru „rezultate remarcabile in activitatea profesionala”. Traian Igas i-a trimis pe cei doi si pe un alt angajat al Directiei de Resurse Umane, in fata Consiliului de judecata al MAI. Adrian Patrascu a fost demis, scrie Adevarul.

Dupa ce ieri a incheiat un contract de 22 milioane de euro, Oprescu pregateste inca un „tun” de 11 milioane de euro la „Lia Manoliu”. Primaria Municipiului Bucuresti a demarat in forta seria cheltuirii banului public. Ieri, municipalitatea a incheiat cel de-al patrulea act aditional la contractul privind modernizarea Stadionului „Lia Manoliu”, asocierea JV Max Bogl – Astaldi urmand sa execute lucrari de constructii si sa furnizeze mobilier si echipament audiovizual, valoarea fiind de 112 milioane de lei. Tot ieri, institutia condusa de catre Sorin Oprescu a mai anuntat ca vrea sa construiasca o parcare supraterana, deasupra careia sa fie amenajate terenuri de sport. Edificiul va fi amplasat in incinta Complexului Sportiv „Lia Manoliu” si va scoate de la bugetul Consiliului General al Municipiului Bucuresti nici mai mult, nici mai putin decat 10,8 milioane de euro. Aceasta investitie se adauga deja cheltuielilor de proportii angajate de catre municipalitate pentru reconstructia Stadionului National. Afacerea se afla, in acest moment, in faza de proiect, Primaria Capitalei urmand sa organizeze, la mijlocul lunii februarie, o licitatie publica pentru atribuirea acestui contract de lucrari publice, anunta Puterea.

Politia si justitia s-au lasat umilite de Corneliu Vadim Tudor. Ieri-dimineata, boemul cartier Dorobanti a strans oameni ciopor in fata casei din care un executor judecatoresc a incercat sa evacueze sediul Partidului Romania Mare. Imobilul a fost administrat de RA-APPS pana in luna februarie a anului trecut, cand a fost restituit unui descendent al proprietarului dintre razboaie. Casa se afla pe strada Emile Zola, nr. 2, a fost proiectata de celebrul arhitect Octav Doicescu si, in timpul comunismului, a fost sediul Ambasadei Republicii Democrate Germane. Judecatoria Sectorul 1 a dispus evacuarea imobilului in octombrie 2010. Potrivit unei informatii publicate de RA-APPS in urma cu doua luni, PRM avea datorii – din chirii, utilitati si penalitati – de 280.000 de lei fata de Regie, pentru utilizarea acestei case. La aceasta suma s-ar adauga 270.000 lei restante de plata provenite din folosirea altor doua imobile ale RA-APPS, informeaza EVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro