Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Ordonanta creditelor a fost modificata in favoarea bancilor; Noul ministru de Interne le-a dat ordin politistilor: arestati dobanzile; Consilierii generali au respins planul de salubrizare a lui Oprescu; Greseli monumentale in istoria capitalei Banatului

HotNews.ro
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto

Ordonanta creditelor a fost modificata in favoarea bancilor. Lobby-ul si amenintarile bancherilor nu au ramas fara efect. Ieri, membrii Comisiei pentru Politica Economica, Reforma si Privatizare din Camera Deputatilor au adus mai multe amendamente OUG 50/2010, privind creditele populatiei. Conform noilor modificari, clientii pot sa-si ia adio de la marjele de 1% pe care visau sa le obtina in negocierile cu bancile. Creditorii vor putea aplica in continuare marjele de dobanda pe care le-au propus clientilor, in luna septembrie, prin actele aditionale la creditele vechi, conform OUG 50/2010. Dobanzile vor fi legate de indicii interbancari pastrandu-se acelasi cost al creditului ca si in prezent, iar comisioanele mari pot fi percepute in continuare. „Am incercat sa gasim o cale de mijloc in asa fel incat sa repornim motorul economiei si nici sa nu omoram bancile. Prin aceasta am vrut sa facem conditii cat mai transparente pentru toti”, a declarat, pentru EVZ, presedintele Comisei, Mihai Tudose, scrie EVZ.

Noul ministru de Interne le-a dat ordin politistilor: arestati dobanzile! Traian Igas, seful Internelor, a dispus ca sefii inspectoratelor judetene de politie sa negocieze cu bancile conditii mai favorabile pentru politistii care au contractat credite. Ministrul si-a insusit propunerea sefului Politiei Romane, Petre Toba Ministerul Administratiei si Internelor(MAI) a anuntat, printr-un comunicat de presa, una dintre masurile care ar putea micsora impactul reducerilor salariale asupra buzunarului politistilor. „La propunerea inspectorului general al Politiei Romane, chestor principal de politie Petre Toba, ministrul Administratiei si Internelor, Constantin Traian Igas, a dispus astazi, 05.10.2010, intreprinderea unor demersuri urgente care sa vina in sprijinul politistilor ce au contractat imprumuturi bancare”, se arata in MAI. In fiecare judet, sefii politiei vor conduce negocierile cu reprezentantii bancilor, anunta Gandul.

Curtea Suprema din Anglia cere executarea silita a printului Paul pentru o datorie de peste 2 milioane de euro. Curtea Suprema din Anglia cere judecatorilor romani sa-l execute silit pe printul Paul pentru o datorie de aproximativ 2 milioane de euro. Magistratii englezi au decis ca printesei Lia si sotului sau, printul Paul de Romania, sa le fie indisponibilizate proprietatile din Anglia, din Tara Galilor si din Romania. Inalta Curte de Justitie – Divizia Queen’s Bench a decis, la 2 iunie 2010, in dosarul cu numarul HQ 10X00866, ca printul Paul de Romania, „cunoscut si sub numele de printul Paul, Paul Lambrino, Paul Philippe de Hohenzollern”, si printesa Lia a Romaniei, „cunoscuta si sub numele de printesa Lia, Lia Triff, Lia de Hohenzollern si Lia Georgia Hohenzollern”, sa-i plateasca lui Marco Houston 1,8 milioane de lire sterline (peste 2 milioane de euro), informeaza Adevarul.

Statul, negociator-sef intre banci si politistii datornici. Premiera in Romania: sefii din politie au ordin de la ministrul de Interne sa ii cheme pe directorii de banci la sediile inspectoratelor si sa le ceara reesalonari la creditele facute de oamenii legii. Ordinul care-i trimite pe sefii politiilor judetene la negocieri cu bancile vine de la Ministerul Administratiei si Internelor, iar ideea de la Inspectoratul General al Politiei Romane. Mai exact, inspectorii de politie se vor intalni cu sefii unitatilor bancare pentru a identifica solutii prin care plata creditelor politistilor sa fie mai usoara: reesalonare, amanare, reducere a frecventei platilor. Cert este ca initiativa vine pe fondul unor tensiuni consistente in politie, dupa ce acum doua saptamani, la mitingul din Capitala, politistii au marsaluit neautorizat spre Cotroceni si l-au jignit pe seful statului. Drept raspuns, insa, bancile invita politistii sa vina individual la negocieri, iar specialistii in politici publice considera initiativa „discriminatorie si intruziva”, scrie Romania Libera.

Consilierii generali au respins planul de salubrizare a lui Oprescu. Primaria Capitalei nu renunta la proiectul care vizeaza desfiintarea contractelor de salubrizare de la sectoare, cu toate ca reprezentantii Consiliului General al Municipiului Bucuresti au respins initiativa lui Sorin Oprescu in ultima sedinta. Contractele incheiate de edilii de sector cu firmele de salubrizare sunt aprope sa expire si nu mai pot fi prelungite. „Familia” PDL din Capitala a distrus visul primarului general Sorin Oprescu de a infiinta un serviciu de salubrizare si deszapezire pe intregul Bucuresti. Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a respins in ultima sedinta strategia pentru salubritate a primarului Oprescu. Consilierii din partea Partidului Social Democrat (PSD) „se apara”, sustinand ca nu au votat punctul de pe ordinea de zi ce cuprindea strategia pentru salubrizare. Pesedistii ne-au explicat ca ar fi parasit sala de sedinta, protestand fata de alte proiecte ce au fost aprobate in acea zi. Astfel, strategia pentru salubrizare a fost decisa de consilierii Partidului National Liberal (PNL) si Partidul Democrat Liberal (PDL). Refuzul consilierilor generali nu i-a dezarmat insa pe oficialii Primariei Municipiului Bucuresti (PMB). Reprezentantii municipalitatii sustin ca strategia pentru salubrizare va fi trecuta si pe ordinea de zi a urmatoarei sedinte a Consiliului General, anunta Puterea.

Arhitecta care ridica din ruine casele sasilor. Silvia Demeter a lasat Marea Britanie pentru Romania, unde a inceput cateva proiecte de conservare a vechilor case din Transilvania. La 35 de ani, arhitecta Silvia Demeter a renuntat la cariera din Marea Britanie si a revenit in Romania pentru a restaura vechile case sasesti. A luat aceasta decizie, dupa ce „s-a indragostit iremediabil” de satul Mesendorf, din judetul Brasov, una dintre cele mai frumoase asezari sasesti de la noi – asa cum o descriu studentii Silviei. Arhitecta a pus pentru prima data piciorul in Mesendorf acum cinci ani. Pe atunci, locuia la Oxford, iar firma la care lucra a fost contactata de Fundatia Eminescu Trust, in cautarea unui specialist pentru proiectele din Transilvania, informeaza EVZ.

Sefii PSD l-au insarcinat pe trezorierul Roibu sa stranga 900.000 de euro pentru largirea „parcului imobiliar” al partidului. Conducerea PSD a inceput procedura de negocieri cu RA-APPS pentru cumpararea sediului central al partidului de pe Soseaua Kiseleff, estimat la aproape un milion de euro, potrivit Mediafax. Surse interne au precizat ca, deocamdata, din suma de aproximativ 900.000 euro preconizata pentru cumpararea sediului de pe Kiseleff s-a strans mai putin de jumatate. Social-democratii au reusit sa achite datoriile pe care le aveau la RA-APPS pentru chiria sediului central, astfel ca au putut fi deschise negocierile cu Regia pentru cumpararea cladirii. Pentru achizitionarea imobilului de pe Kiseleff conducerea social-democratilor a impus o cotizatie obligatorie filialelor judetene, intre 3.000 si 6.000 lei, in functie de functiile de presedinte de Consiliu Judetean si/sau primar de mare municipiu detinute de organizatii. Sursele citate au mentionat ca aceasta cotizatie in lei a fost, in cea mai mare parte, achitata de organizatii, ea acoperind insa o parte infima din suma necesara cumpararii sediului central, scrie Gandul.

Greseli monumentale in istoria capitalei Banatului. Primaria Timisoara foloseste, in actiunile de promovare, pe internet si la targuri internationale, o istorie a orasului plina de greseli si date ireale. Istoricul Sorin Fortiu a depus o munca asidua pentru a demonstra greselile strecute in sectiunea „Istoria orasului”, pe care le-a postat pe site-ul sau www.banat.ro. „Deranjant este ca se propaga false clisee istorice in loc sa se aloce resurse pentru studiu si promovarea istoriei adevarate. La fel de deranjant este ca aceasta istorie este prezentata ca „date si informatii obiective”, a declarat Sorin Fortiu. Acesta a descoperit 18 greseli importante incepand cu date si momente istorice pana la denumiri. Spre exemplu, pe site-ul primariei, prima atestare documentara a orasului este 1276, in timp ce Fortiu demonstreza ca orasul este atestat oficial din 1266, anunta Adevarul.

Fata bolnava a comertului cu carne. V-ati gandit vreodata ca bucata de carne din farfurie ar putea proveni de la un animal bolnav sau chiar de la un hoit? In Romania exista numerosi samsari care cumpara animale bolnave de la persoane private, apoi le transeaza si vand mai departe carnea in piete sau abatoare. Reporterii incognito au realizat un experiment care demonstreaza ca nu este bine sa cumparati carne de oriunde, chiar daca, aparent, aceasta arata excelent. Vitelul, cazut la pamant, isi varsa continutul stomacului pe gatul taiat. In jurul lui, o balta de sange, din care ling doi caini. Barbatul lasa cutitul din mana, se sterge cu o carpa de sange, apuca animalul de un picior si il intoarce cu burta spre el. Scoate o pompa de umflat rotile la autovehicule, infige un ac in pulpa din spate a vitelului, care se zbate scurt, si o cheama pe fiica sa, care incepe sa dea ritmat la pompa. Animalul se umfla ca un balon. E numai bun de jupuit, informeaza Romania Libera.

ANAF, zisa si „Beretele portocalii ale lui Boc”, se dezlantuie contra evazionistilor. Ingrijorata de nivelul mare de infractionalitate fiscala, ANAF s-a dezlantuit. Tara are nevoie de bani pentru intirzierea lucrarilor la autostrazi, pentru noi campanii de brand de tara cu frunze taiate la ciini mioritici, pentru construirea de stadioane si piscine olimpice in catunele neelectrificate, asa ca inspectorii au facut sedinta si au identificat gaurile negre in buzunarele manelistilor, ale coafezelor, ale spalatorilor auto si ale zilierilor. Ar mai fi si traficantii agricoli de patrunjel si leustean, care vind doua legaturi la leu, fara factura. Acesti evazionisti fara scrupule deghizati in mamaici cu papornite sint o cauza majora a marasmului economic. Ne-am gindit sa iesim si noi in sprijinul ANAF, al inspectorilor fiscali, si sa propunem un document-cadru, sa-i zicem „Strategia complexa de lupta contra evazionistilor periculosi”, prin care sa identificam clar zonele de infractionalitate si mijloacele eficiente de combatere a acesteia, scrie Academia Catavencu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro