SuperLiga: Adrian Mutu îl descrie pe William Baeten, fostul său elev: „Nu are o tehnică foarte fină”
Adrian Mutu a vorbit despre William Baeten, fotbalist pe care l-a antrenat în perioada în care se afla pe banca tehnică a echipei FCU Craiova.
FCSB a plătit 300.000 de euro pentru a obține serviciile lui Baeten. În plus, oltenii vor primi 50% dintr-un viitor transfer al belgianului.
Adrian Mutu, despre William Baeten: „Cantitate, nu calitate”
Baeten a bifat prima prezența ca titular la FCSB chiar în derbiul cu CFR Cluj, scor 2-2, însă mijlocașul belgian nu a impresionat.
„Eu l-am antrenat pe Baeten la Craiova și cred că e mai mult un jucător de cantitate decât de calitate. În economia echipei îți dă foarte mult.
Aleargă mult, între 12-13 km pe meci. Muncitor. E un jucător ordonat în poziționare. Are și un șut foarte puternic de la distanță.
Nu e genul acela de mijlocaș cu o tehnică foarte fină. El e un jucător extrem de util. Aștept totuși să văd FCSB-ul odată cu intrarea lui Bîrligea”, a declarat Mutu pentru Fanatik.
Belgianul are un salariu lunar de 20.000 de euro la gruparea bucureșteană, iar până acum a înscris un singur gol: cel prin care FCSB s-a impus pe terenul lui Maccabi Tel Aviv, scor 1-0 (2-1 la general), în turul 2 preliminar din Champions League.