Sari direct la conținut

Țara care în trecut a avut o inflație atât de mare că a tipărit o bancnotă de 100.000.000.000.000 a adoptat o nouă monedă

HotNews.ro
Hiperinflația a fost atât de mare în Zimbabwe că au emis bancnote de zeci de „trilioane”, Foto: Janusz Pieńkowski | Dreamstime.com
Hiperinflația a fost atât de mare în Zimbabwe că au emis bancnote de zeci de „trilioane”, Foto: Janusz Pieńkowski | Dreamstime.com

Zimbabwe, care s-a afundat într-o gravă criză economică în ultimii douăzeci de ani, a adoptat o nouă monedă legată de prețul aurului în încercarea de a combate hiperinflația, a anunțat vineri banca centrală a țării, citată de France Presse.

„Începând de astăzi, băncile vor converti soldurile denominate în prezent în dolari zimbabwieni în noua monedă cunoscută sub numele de Zimbabwe Gold (ZiG)”, a declarat guvernatorul Băncii Centrale, John Mushayavanhu, într-o conferință de presă.

Zimbabwe are una dintre cele mai mari rate ale inflației din lume, care a ajuns oficial la 55% în martie, după ce anul trecut a fost una cu trei cifre. Dolarul zimbabwean a pierdut aproape 100% din valoarea sa față de dolarul american în ultimul an.

Vineri, acesta se tranzacționa oficial la aproximativ 30.000 de dolari zimbabweeni pentru un dolar american, iar pe piața neagră la 40.000, potrivit Zim Price Check.

În trecut a avut o bancnotă de 100.000.000.000.000

În 2008, hiperinflația a atins un asemenea nivel încât banca centrală a emis o bancnotă de o sută de mii de miliarde (100.000.000.000.000) de dolari zimbabweni, care a devenit acum un obiect de colecție întrucât a reprezentat un record la nivel mondial.

Guvernul a fost apoi forțat să renunțe la moneda locală, dolarul american devenind moneda oficială.

Dolarul din Zimbabwe a fost relansat în 2019. Dar majoritatea cetățenilor preferă să folosească în continuare dolarul american, în special pentru salarii și în lumea afacerilor. Cei plătiți în monedă locală se grăbesc, în general, să se prezinte la casele de schimb valutar în ziua de salariu pentru a încerca să evite iminenta devalorizare.

Pe lângă inflație, cei 15 milioane de locuitori ai țării sunt afectați de sărăcia generalizată, de rata ridicată a șomajului și de lipsa de alimente, combustibili și medicamente.

Foto articol: © Janusz Pieńkowski | Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro