Una din cele mai mari confederații sindicale din Israel anunţă grevă generală pentru luni în sprijinul ostaticilor din Gaza
Confederaţia sindicală israeliană Histadrut a decretat o grevă generală pentru luni pentru a face presiuni asupra guvernului lui Benjamin Netanyahu să ajungă la acord pentru eliberarea a circa 100 de ostatici reţinuţi încă de Hamas în Gaza, transmit Reuters şi AFP.
„Trebuie să facem să înceteze această abandonare a ostaticilor (…) Mâine, la ora 06.00 (03.00 GMT), toată economia israeliană va fi în grevă generală”, a declarat duminică liderul puternicei confederaţii, Arnon Bar-David, într-o conferinţă de presă.
Primarul din Tel Aviv spune că municipalitatea se va alătura grevelor de mâine, spune el într-o postare pe X, adăugând că guvernul israelian „a abandonat” pe cei șase ostatici ale căror cadavre au fost recuperate.
La rândul lui, Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, i-a cerut primului ministru Benjamin Netanyahu să negocieze o încetare a focului cu Hamas pentru a aduce ostaticii acasă din Gaza.
Într-o postare pe X, fostul Twitter, Gallant spune că este „prea târziu pentru răpiții care au fost uciși cu sânge rece”.
Cu câteva ore mai devreme, armata a anunţat că a găsit, într-un tunel din Gaza, trupurile a şase ostatici care nu fuseseră până atunci declaraţi morţi. Anunţul de duminică a provocat stupoare şi furie în Israel.
Pledoaria lui vine după ce cadavrele a șase ostatici au fost recuperate într-un tunel subteran din Rafah, în sudul Gazei.
Arnon Bar-David a adaugat că greva este un „semn de solidaritate” cu ostaticii și familiile acestora, cerând ca oamenii să iasă în stradă de dimineață până la prânz.
El a mai precizat că aeroportul Ben Gurion, cel mai mare din Israel, va fi închis începând de la ora 08.00 (05.00).
Bar-David a spus că, deocamdată, greva se va limita la ziua de luni, dar a criticat puternic guvernul lui Netanyahu pentru eşecul de a-i aduce acasă în viaţă pe ostatici.
‘Trebuie să ajungem la un acord. Un acord este mai important decât orice altceva’, a subliniat Bar-David. ‘Primim saci cu cadavre în loc de acord’, a adăugat liderul sindical.
Forumul familiilor ostaticilor i-a chemat pe israelieni să manifesteze duminică seara la Tel Aviv pentru a cere ‘un blocaj total al ţării şi un acord pentru eliberarea ostaticilor’. ‘Sunt 11 luni de când ostaticii sunt neglijaţi’, a subliniat Forumul.
O duzină de ostatici au fost aduşi fără viaţă acasă în Israel în ultima săptămână. În Gaza s-ar mai afla în jur de 101, însă Israelul crede că doar o treime dintre ei ar mai fi în viaţă.