Sari direct la conținut

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews.ro
Reuniune UE la Bruxelles, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia
Reuniune UE la Bruxelles, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt.

Noul pachet de măsuri vizează indivizi şi organizaţii care susţin eforturile de ocolire a sancţiunilor existente, a arătat sursa citată de agenția DPA, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, ar urma să fie luate în considerare petrolierele din „flota din umbră” care transportă ţiţei rusesc în ciuda sancţiunilor care interzic astfel de operaţiuni.

Activele din UE ale unor persoane fizice şi ale unor organizaţii vor fi blocate, afirmă mai mulţi diplomaţi. Comisia Europeană urmează să prezinte săptămâna viitoare propuneri în acest sens.

Precedenta serie de sancţiuni a fost adoptată în februarie, la doi ani de la începutul războiului din Ucraina, şi a vizat 106 indivizi şi 88 de organizaţii, reaminteşte dpa. Unele din persoanele sancţionate erau implicate în furnizarea de armament nord-coreean pentru Rusia; a fost sancţionat şi Ministerul Apărării de la Phenian.

Până acum, sancţiunile UE au afectat domenii economice care contribuie la efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei. Au fost impuse interdicţii comerciale pentru ţiţei, cărbune, oţel, aur şi bunuri de lux şi au fost sancţionate bănci şi alte instituţii financiare. Au intrat în atenţie şi aşa-numitele produse „cu dublă utilizare”, care pot contribui la dezvoltarea tehnologică a apărării şi securităţii Rusiei.

Se află în continuare în lucru un plan de utilizare a unei mari părţi din profiturile de pe urma activelor blocate ale băncii centrale a Rusiei pentru achiziţionarea de echipamente militare destinate Ucrainei.

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro