Sari direct la conținut

Utile: Femeile dorm mai mult, dar barbatii se odihnesc mai bine; Cat de naturale sunt unele sucuri de fructe vandute in Romania. Sase sfaturi ale Protectiei Consumatorilor la achizitionarea bauturilor racoritoare; Trei cesti cu cafea pe zi reduc riscurile de diabet

HotNews.ro
Utile, Foto: Colaj foto
Utile, Foto: Colaj foto

​Cat de naturale sunt unele sucuri de fructe vandute in Romania. Sase sfaturi ale Protectiei Consumatorilor la achizitionarea bauturilor racoritoare. In perioada 11 – 22 iulie inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au desfasurat controale la comerciantii de bauturi racoritoare, sucuri si nectaruri din fructe in urma carora au constatat mai multe nereguli. Au fost verificati, la nivel national, 650 de comercianti, in 72% dintre cazuri fiind descoperite nereguli. Reprezentantii ANPC au aplicat 517 sanctiuni, iar valoarea totala a amenzilor s-a ridicat la suma de 778.500 de lei. Abaterile descoperite in urma controalelor se refera, printre altele, la mentionarea falsa, pe eticheta, a expresiei „contine suc de fructe” sau a expresiei „bautura carbogazoasa cu suc de lamaie si aroma de soc”, aceste ingrediente nefiind mentionate si in lista de pe ambalaj, dar si informatii inscrise cu caractere mici, greu de citit, scrie Gandul.

Femeile dorm mai mult, dar barbatii se odihnesc mai bine. Femeile au tendinta sa doarma mai mult si mai adanc decat barbatii, trezindu-se de mai putine ori in timpul noptii, insa barbatii au un somn mai satisfacator, arata un nou studiu publicat in Wall Street Journal. Pentru ca odihna are un rol atat de important in sanatate, oamenii de stiinta au cercetat diferentele intre sexe cand vine vorba de dormit: „In medie, femeile dorm mai mult ca barbatii; in medie, femeile sunt mai sanatoase ca barbatii. Se poate ca acestea doua sa fie legate”, a declarat unul dintre cercetatori. De asemenea, pentru ca femeile au somnul mai adanc, ele rezista mai mult timp fara sa se odihneasca, spre deosebire de partenerii lor, insa in acelasi timp, ele au cu 50% mai multe sanse sa sufere de insomnie spre deosebire de ei, anunta Libertatea.

Ti-e greu sa iei decizii? Afla de ce! Oamenii de stiinta au descoperit ca puterea de a face alegeri bune scade treptat pe parcursul zilei, astfel ca spre seara suntem tot mai predispusi la tentatii. Trei puscariasi israelieni care si-au ispasit doua treimi din pedeapsa se prezinta comisiei formate dintr-un judecator, un criminolog si un asistent social pentru eliberare pentru buna purtare. Primul puscarias statuse in inchisoare 30 de luni pentru frauda si s-a prezentat in fata comisiei la ora 8.50. Al doilea petrecuse 16 luni in inchisoare pentru viol si s-a prezentat la ora 15.10, iar al treilea s-a prezentat la ora 16.25, dupa 30 de luni de inchisoare pentru frauda. Comisia l-a favorizat pe primul puscarias. Ca o imagine de ansamblu, 70% din puscariasii care s-au prezentat dimineata au fost eliberati si doar 10% din cei care s-au prezentat dupa-amiaza au primit acest favor, informeaza Romania Libera.

Ce poate ascunde o urticarie. O simpla alergie alimentara sau o boala mai grava poate sta la originea eruptiei cutanate. 15-20% din persoane sunt afectate de urticarie de-a lungul vietii. Cele care stiu ca sunt alergice la un anumit produs trebuie sa aiba in casa antihistaminice. Cel mai frecvent, urticaria apare ca o reactie la consumul unor alimente sau la administrarea unor medicamente si se manifesta imediat, la cateva secunde sau minute dupa contactul cu substanta vinovata. Insa urticaria poate fi simptom in numeroase boli. Printre ele se numara diabetul zaharat, hipertiroidismul si unele boli autoimune, precum tiroidita autoimuna si colagenozele (lupusul eritematos diseminat). Alte posibile cauze sunt bolile infectioase bacteriene, virale (hepatita virala B, sifilisul) sau infectiile parazitare, scrie Adevarul.

Trei cesti cu cafea pe zi reduc riscurile de diabet. Ritualul cafelei de dimineata este un obicei sanatos, asa cum demonstreaza ultimele studii. Beneficiile consumului moderat de cafea sunt, cu siguranta, peste riscurile si efectele negative care ii sunt atribuite. Cercetatorii americani au stabilit ca persoanele care beau maximum trei cesti de cafea pe zi au un risc semnificativ mai mic de a face diabet. Licoarea care ne place atat de mult are rezultate spectaculoase si in ceea ce priveste preventia bolii Parkinson. S-a dovedit ca cei care beau cafea regulat au un risc cu 80% mai scazut de a face aceasta boala. Cafeaua are si efect psiho-stimulator. Imbunatateste timpul de reactie si vigilenta si, in plus, poate crea buna dispozitie, anunta Click.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro