Venind din provincie (II)

Cand se vorbea despre Bucuresti, am auzit de mai multe ori, in provincie, termenul „cloaca“. Nu m-am simtit jignit, intelegand ca se facea referire la Bucuresti ca loc principal de colectare a murdariilor din politica.

Am ramas la afirmatia ca Nastase, ca „om de stanga“, e un impostor. Daca ironia lui Ortega y Gasset ca „stanga si dreapta sunt doua forme de a fi imbecil“ mi se pare o gluma, nu cred ca „a fi de stanga“ sau „a fi de dreapta“ e totdeauna o optiune serioasa. In cazul lui Nastase, nimic nu-l recomanda ca „om de stanga“.

Cariera lui politica a fost decisa de ratiuni carieriste. Dupa ’89, a „mirosit“ ca la stanga e rost de ceva scaune importante. „Burjui“ prin aspiratii, „ciocoi“, prin vocatie, Nastase e, ca lider al unui partid social-democrat, in situatia unui tenor care-si ingroasa vocea pentru a canta o partitura de bas.

Si, cum nu e un demagog prea bun, se vede de la o posta ca minte, ca se preface, cand mimeaza compasiunea pentru cei saraci.

Ar mai fi de zis ca Adrian Nastase s-a bucurat de putere fara sa fi trecut, macar, o data, singur, prin vama votului direct. A stat mereu pitit intr-o „lista“. Din acest punct de vedere, Basescu ii e superior.

Logic ar fi, deci, ca presedintele PSD sa fie mai retinut, mai prudent. Nu zic mai „modest“, caci i-am cere prea mult d-lui Nastase. Din pacate, insa, adrenalina lui o ia inaintea inteligentei, incat nu-si poate tine sub control megalomania. Rezultatul? Nastase vitupereaza impotriva coruptiei avand acum, zic unii, o avere fabuloasa.

Stransa din ce? Din leafa? Daca lui Ion Iliescu nu-i pot contesta doua calitati indiscutabile, aceea de a nu fi corupt (el, personal, caci la umbra lui au „puit“ nenumarati mari corupti) si de a fi la locul lui „la stanga“, Nastase nu poate starni decat zambete cand vrea sa para preocupat de „justitia sociala“.

Nu-l prinde prea bine nici aerul de „june prim“ politic. La peste cincizeci de ani e cam ridicol sa te crezi avanpost al „tinerilor“ si sa-l socotesti pe Iliescu „bosorog“ in discutiile de-acasa (daca n-a mintit, cand a dezvaluit asta, fostul locotenent al lui Miron Cozma).

In consecinta, n-am cum sa vad in Nastase un „modernizator“.

Si, mai ales, in PSD! Ce sa „modernizeze“ d-l Nastase? Sa faca mai putin primitiv ciocoismul? Sa-si distribuie apropiatii, care n-au probleme cu ideile personale, in roluri privilegiate? Sa adune mai departe terenuri si lacuri in proprietatea sa, cum am auzit la Arad, pentru a demonstra ca e adept al „proprietatii private“? Sa dea un oarecare lustru dispretului (unicul

sentiment, sigur, sincer in PSD!) pentru cei aflati in nevoie?

Nu pot fi suspectat ca am vreun dram de simpatie pentru indivizi ca Hrebenciuc, Mitrea sau Serban Mihailescu. I-as sui pe toti intr-unul din acceleratele sordide ale lui Mitrea (care put, realmente) si i-as trimite sa asculte ce se discuta in provincie despre „cloaca“.

Dar cine poate crede ca impingerea lor de pe scena in culise este altceva decat o smecherie? Una cu dublu scop, ce-i drept. „Stati o vreme in spatele oamenilor de paie pe care ii aduc eu in fata, ca sa dam impresia ca se schimba ceva. Dupa aceea, reveniti“, le va fi spus Nastase, cu un gand parsiv.

Simtind, pana la Congres, gustul neplacut al anonimatului, mogulii care vor fi poftiti sa revina din culise in scena ii vor fi recunoscatori lui Nastase si vor dansa in camarila lui. Fiindca acesta e, dupa parerea mea, sensul taraboiului actual din PSD.

Ambitia care-l roade pe Nastase nu e de a „moderniza“ resturile regimului comunist, reciclate in social-democratie, ci de a pune mana pe intreaga putere intr-un partid cu conducere bicefala, cu doua camarile, una la Palatul Victoria, alta la Palatul Cotroceni, rezervandu-i lui Iliescu, eventual, rolul de „carpa onorifica“.

In acest caz, cat de sincer a fost Nastase cand, dupa mustruluiala incasata la Cotroceni, a amenintat cu demisia? Iar, daca n-a fost sincer pe ce a contat?