Sari direct la conținut

VIDEO Comisia Iordache a modificat a treia oară Statutul magistraților. Cum va fi definită eroarea judiciară comisă de judecători și procurori / PNL și USR amenință cu a patra sesizare la CCR

HotNews.ro

Comisia specială parlamentară pe legile justiției condusă de deputatul PSD Florin Iordache a votat joi, pentru a treia oară, amendamente la legea de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, după ce Curtea Constituțională a declarat din nou câteva articole neconstituționale, ca urmarea a sesizării celor de la PNL. Principala modificare se referă la articolul privind acțiunea în regres, unde CCR a declarat neconstituțională definiția erorii judiciare.

La începutul ședinței, cei de la PNL și USR au cerut o amânare de o săptămâna, având în vedere că motivarea CCR are peste 80 de pagini. Propunerea a fost respinsă prin vot de majoritatea PSD-ALDE-UDMR. Cei de la opoziție au acuzat faptul că propunerile PSD au venit înainte de ședință și nu au avut timp să le consulte.

După ședința, deputatul PNL Ioan Cupșa a declarat că nu este exclusă o nouă sesizare, a patra, la Curtea Constituțională. Afirmația a fost întărită și de deputatul USR Stelian Ion.

„Credem că această nouă definiție satisface, să nu te poți întoarce împotriva magistratului oricând”, a declarat Iordache jurnaliștilor după ședință. El a admis și că cei de la PSD din comisie s-au reunit seara târziu pentru a lucra la aceste propuneri.

Urmărește mai jos transmisiunea VIDEO:

Vezi aici documentul cu propunerile de amendamente ale PSD

Citește aici în întregime Legea 303/2004 trimisă la promulgare după a doua reexaminare

Citește aici motivarea CCR

11.13 Se încheie ședința. Raportul cu aceste modificări va merge în plenul Camerei Deputaților, apoi se va întoarce la comisie pentru un raport necesar Senatului, iar în plenul Senatului se va da votul final.

11.12: S-a votat modificarea art. 96 privind eroarea judiciară, cu 11 voturi pentru și 4 împotrivă:

„Alineatul (3) al articolului 96 se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Există eroare judiciară atunci când:

a) S-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară;

b) S-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă în mod vădit și indubitabil contrară legii sau situației de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, precum și atunci când, prin încălcarea clară și incontestabilă a situației de fapt sau a normelor juridice aplicabile au fost afectate drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară.

Alineatul (4) al articolului 96 se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Prin Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală, precum și prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară.”

11.11: Propunerea lui Cazanciuc nu a fost susținută de colegii din PSD și a picat la vot.

11.05 Moment amuzant: Comisia a ajuns cu dezbaterile la ultima propunere, de modificare a erorii judiciare. Senatorul Robert Cazanciuc a citit un alineat pe care îl propune, apoi s-a lăsat liniștea în sală. Iordache ridică privirea din telefon și se uită la colegi: „Ziceți mă și voi ceva.”

S-a râs, apoi cei de la PNL și USR au declarat că nu au propuneri. Stelian Ion (USR): „Să vedem cât de buni sunteți la improvizație.”

Ce propune Cazanciuc: „Nu constituie eroare judiciară jurisprudenţa neunitară, revirimentu jurisprudenţial, interpretarile judiciare susceptibile de a fi corectate prin intermediul căilor de atac ordinaere sau extraordinare ori prin alte mecanisme ale ÎCCJ sau ale CCR”

10.54 S-a votat reintroducerea articolului 56 pe care în forma trimisă la promulgare îl abrogaseră:

„Articolul 56 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) La încetarea mandatului pentru funcţiile de conducere prevăzute la art. 53 judecătorii revin pe funcțiile deținute anterior în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(2) La încetarea mandatului funcţiei de conducere prevăzute la art. 54 și 55, procurorii pot ocupa o altă funcţie de conducere la același parchet, în condiţiile legii, fie revin pe funcţii de execuţie la parchetele pe care le-au condus sau de unde provin.” „

10.42 La propunerea lui Cătălin Predoiu (PNL), s-a votat ca actul de verificare privind colaborarea cu serviciile de informații realizată de CSAT să poată fi contestat în instanță în termen de 3 luni, și nu 6 luni cum propunea inițial PSD.

Alineatul (7) al articolului 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

(7) Actul Consiliului Suprem de Apărare a Țării prevăzut la alin. (6) poate fi contestat în instanță, în termen de 3 luni de la data la care a luat la cunoștință, de către orice persoană care justifică un interes legitim, conform Legii 554/2004. Dispozițiile prevăzute la art. 7 din Legea 554/2004 nu sunt aplicabile.

10.35 S-a votat prima propunere a PSD privind independența procurorilor:

„La articolul 3, după alineatul (1^1), se introduce un nou alineat, alin. (1^2) cu următorul cuprins:

(1^2) Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate.”

Cum este în prezent în lege:

ART. 3

(1) Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii.

Cum va fi în întregime acum articolul 3 din Legea 303:

1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

(1^1) Procurorii sunt independenți în dispunerea soluțiilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulteroare.

(1^2) Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro